Secretarul de stat american Antony Blinken, în turneu în Africa de Sud pentru contracararea influenţei Rusiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Secretarul de stat american se află în turneu în Africa de Sud FOTO EPA-EFE
Secretarul de stat american se află în turneu în Africa de Sud FOTO EPA-EFE

Secretarul de stat american Antony Blinken a aterizat duminică în Africa de Sud, urmând să viziteze ulterior Republica Democratică Congo şi Rwanda, într-un turneu menit să contracareze influenţa diplomaţiei ruse pe continentul african, transmite AFP.

Această vizită are loc la scurt timp după turneul african al ministrului rus de externe Serghei Lavrov, în luna iulie.

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, pe 24 februarie, Africa de Sud, o naţiune lider în curs de dezvoltare, a adoptat o poziţie neutră în conflict, refuzând să se alăture apelurilor occidentale de a condamna Moscova.

Luni, Antony Blinken urmează să se întâlnească cu ministrul sud-african de externe Naledi Pandor şi să facă anunţuri cu privire la noua strategie a executivului SUA pentru Africa, a declarat Pretoria într-un comunicat.

Discuţiile "vor aborda evoluţiile recente şi în curs privind situaţia geopolitică globală", conform ministerului sud-african de externe.

Ţările africane, aliaţi esenţiali

Antony Blinken îşi propune să arate "ţărilor africane că au un rol geostrategic vital şi că sunt aliaţi esenţiali în cele mai arzătoare probleme ale timpului nostru, de la promovarea unui sistem internaţional deschis şi stabil la lupta împotriva efectelor schimbărilor climatice, a insecurităţii alimentare şi a pandemiilor globale", declara Departamentul de Stat la sfârşitul lunii iulie.

După Africa de Sud, secretarul de stat Blinken va călători în Republica Democratică Congo şi apoi în Rwanda, care se confruntă cu noi tensiuni în relaţia cu vecinul său congolez, care o acuză că îi susţine pe rebelii "Mişcării din 23 martie" (M23), acuzaţie negată de Kigali.

Aceasta este a doua călătorie a secretarului de stat american în Africa subsahariană de la preluarea mandatului. Anul trecut, el a vizitat Kenya, Nigeria şi Senegal.

Înainte de invazia Rusiei în Ucraina, diplomaţia americană în Africa s-a concentrat în primul rând pe contracararea influenţei Chinei, care a făcut investiţii semnificative în infrastructura de pe continentul african şi care, spre deosebire de SUA, nu le-a cerut acestor state să respecte standarde în materie de democraţie sau drepturile omului. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

LIVE TEXT | Război în Ucraina. Conducerea militară rusă a suferit schimbări majore din cauza eşecurilor. Cum foloseşte armata rusă prizonierii?

Spitalele regionale. 17 ani de promisiuni, trei unităţi încă la stadiul de proiect. Cum a luat naştere ideea şi cum au plusat politicienii de la guvernare la guvernare

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite