Prima reacţie a Iranului după ce au apărut informaţii că ar fi doborât avionul ucrainean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE / Ruhollah Vahdati
FOTO EPA-EFE / Ruhollah Vahdati

Autorităţile din Iran au respins, joi, informaţiile conform cărora avionul de pasageri ucrainean ar fi fost doborât accidental de rachete antiaeriene lansate de armata iraniană.

„Mai multe curse interne şi internaţionale zburau în acelaşi timp în spaţiul aerian iranian, la aceeaşi altitudine, de 8.000 de picioare (2.440 de metri). Această poveste cu racheta care a lovit un avion nu poate fi corectă deloc”, a transmis Ministerul iranian al Transporturilor, conform Agenţiei France Presse, transmite Mediafax.

Ali Abedzadeh, directorul Autorităţii Aeronautice Civile din Iran şi adjunct al ministrului Transporturilor, a insistat, la rândul său, că „astfel de zvonuri nu au niciun sens".

Abedzadeh a precizat că Iranul şi Ucraina se află în plin proces de accesare a informaţiilor din cutiile negre ale avionului prăbuşit lângă Teheran.

„Dar, dacă vor fi necesare activităţi mai specializate pentru extragerea şi analizarea datelor, putem face acest lucru în Franţa ori în altă ţară”, a subliniat el.

Avionul companiei aeriene Ukraine International Airlines, prăbuşit lângă capitala Iranului, Teheran, a fost doborât de către un sistem antiaerian de rachete, potrivit unui oficial al Pentagonului, unui oficial al serviciilor secrete americane şi unui oficial al serviciilor de informaţii irakiene, citaţi de site-ul newsweek.com.

Întrebat în timpul unui eveniment la Casa Albă ce crede despre accidentul aviatic, preşedintele american Donald Trump a declarat: „Am suspiciunile mele. Nu vreau să spun pentru că şi alţi oameni au suspiciunile lor. Cineva ar fi putut face o greşeală de partea cealaltă... nu sistemul nostru. Nu are nimic de-a face cu noi”.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite