Preţurile petrolului au scăzut vineri sub 80 de dolari pe baril din cauza creşterii numărului de cazuri de Covid-19 în Europa

Preţurile petrolului au scăzut vineri sub 80 de dolari pe baril din cauza creşterii numărului de cazuri de Covid-19 în Europa

FOTO Arhivă

Preţurile petrolului au scăzut vineri sub 80 de dolari pe baril din cauza creşterii numărului de cazuri de Covid-19 în Europa care riscă să încetinească redresarea economică, în timp ce investitorii analizează şi posibilitatea ca marile economii ale lumii să folosească o parte din rezervele strategice de ţiţei pentru a tempera preţurile, transmite Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

Contractele pentru petrolul Brent cu livrare în ianuarie au scăzut cu 2,8%, la 79 de dolari pe baril, în timp ce contractele pentru petrolul WTI, de referinţă pe piaţa americană, cu livrare în decembrie, a coborât cu 3,2%, la 76,47 dolari pe baril, în ultima zi de tranzacţionare. Petrolul Brent a închis la cel mai redus nivel atins din 30 septembrie, iar petrolul WTI la cel mai redus nivel înregistrat din 1 octombrie.
 
Petrolul WTI cu livrare în ianuarie a scăzut cu 2,8%, la 76,24 dolari pe baril.
 
Ambii indici au consemnat al patrulea declin săptămânal consecutiv, pentru prima oară din martie 2020.
 
Piaţa a fost influenţată negativ de ştirile legate de noile măsuri de carantină adoptate în Europa din cauza creşterii numărului cazurilor de Covid-19.
 
Austria a devenit prima ţară din vestul Europei care a anunţat reimpunerea carantinei complete din cauza noului  coronavirus, în această toamnă.
 
 Germania, cea mai mare economie din Europa, a avertizat că ar putea fi, de asemenea, nevoită să treacă la o carantină completă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările