Senzaţional - şi asta e foarte puţin spus - este că Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al UE pentru politică externă şi de securitate, vice-preşedinte al Comisiei Europene, fost preşedinte al Parlamentului European şi fost ministru de externe al Spaniei, a formulat cea mai şocantă şi uluitoare declaraţie publică privind gradul de degradare al relaţiilor din spaţiul euro-atlantic venită la un asemenea nivel de responsabilitate politică de după finele celui de-al Doilea Război Mondial, aducând brusc la suprafaţă toate tensiunile şi resentimente extinse deja de mult timp şi acutizate la maximum în ultima perioadă, cea a Administraţiei Trump. Declaraţia a fost făcută într-un cadru cum nu se poate mai select, adică cu ocazia unei reuniuni anuale la Berlin a diplomaţiei germane. Moment ales cu mare atenţie deoarece Germania va prelua în iunie preşedenţia Consiliului de Securitate şi în iulie cea a Consiliului UE, asigurând astfel un "orizont german" al politicii europene şi internaţionale până la finele acestui an.

Iată:

"Analiştii vorbesc de mult timp de apusul unui sistem mondial condus de SUA şi despre apariţia unui secol asiatic. Este ceea ce e pe cale să se producă sub ochii noştri...Trăim într-o lume care nu mai are lider în care Asia ocupă din ce în ce mai mult loc la nivelul economiei, securităţii şi tehnologiei. Dacă secolul XXU va fi "secolul asiatic" aşa cum secolul XX a fost "secolul american", putem constata că factorul de schimbare l-a constituit pandemia. Nevoia de cooperare multilaterală n-a fost niciodată mai mare....Într-adevăr, este prima mare criză în timpul căreia SUA să nu preia copmanda reacţiei pe plan internaţional. Poate nici nu-şi mai doresc asta, dar constatăm peste tot tensiuni în creştere...Presiunea de a alege o tabără este din ce în ce mai importantă. În calitatea noastră de Uniune Europeană, trebuie să dăm prioritate valorilor noastre şi să evităm să fim instrumentalizaţi de unul sau altul".

La mijloc între cei doi mari actori, UE are o sarcină deosebit de dificilă deoarece unul dintre efectele evidente ale pandemiei a fost descoperirea faptului că liderii au conştientizat că "modelul globalizării se află sub presiune...iar lumea riscă să devină mai puţin liberă, mai puţin prosperă, mai inegală şi mai fragmentată".  În plus, iarăşi un fapt incontestabil, "rivalitatea China-SUA are bun efect major, adesea paralizant, asupra sistemului multilateral: înCosniliul de Securitate al ONU, în G20, în OMS şi în alte instanţe unde sunt din ce în ce mai multe nbeînţelewgeri şi invocări ale dreptului de veto şi mai puţine înţelegeri".

Şi atunci, ce drum alege UE în acest secol în momentul în care-l defineşte drept "secol asiatic"? Ajungem imediat şi la China, dar trecem în primul rând prin "nevoia de a avea un angajament selectiv cu Rusia pe problemele care sunt importante pentru noi. Nu există niciun fel de contradicţie între asta şi fermitatea (de care trebuie săm dovadă). Avem nevoie de un echilibru înţelept între fermitate şi sancţiuni împotriva Rusiei cu o atentă încercare de angajament în domeniile selectate...Caz în care să investim într-o mai bună înţelegere între noi...şi să clădim încrederea între noi".

Dacă aceasta este viziunea instituţiilor comunitare asupra viitorului, atunci are sens alegerea momentului de atac frontal deparece, spune Borrell. "acesta este momentul criuxial...iar mesajul meu este: nu e momentul să gândiţi sau să acţionaţi la nivel mic. Este momentul investiţiei într-o Europă mai ambiţioasă". Context în care întrebarea următoare priveşte, dacă acceptaţi acest lucru, modul în care Europa îşi poate calibra cât mai corect intrarea cu succes în "deceniul asiatic". "asiatic" pentru a păstra un nivel politicos şi general de exprimare, în realitate, nimeni nu are vreun dubiu, în "secolul chinez".

De cu ce? Cum s-o facem?

Să-l ascultăm pe Înaltul Reprezentant al UE pentru politică externă şi de securitate:

"China devine din ce în ce mai puternică şi asertivă, iar ridicarea sa este impresionantă şi generează respect. dar şi multe întrebări şi temeri. Aşa cum ştiţi, este la modă să spunem că am atiuns "momentul Tucidide". Să sperăm că nu-i aşa! (referire la istoria Războiului Peloponezian scrisă de Tucidide acum 2500 de ani în care scria că: "ceea ce a făcut ca acest război să fie inevitabil a fost creşterea puterii ateniene şi teama pe care acest lucru a produs-o în Sparta", n.n.). Am mai spus-o: relaţiile între noi trebuie să se bazeze pe încredere, transparenţă şi reciprocitate. Şi asta nu se întâmplă acum întotdeauna. Sper ca Summitul UE-China prevăzut să se desfăşoare la Leipzig programat în toamnă va fi foarte important în acest sens...Pentru a face faţă acestor provocări, avem nevoie de o reală cultură comună strategică. Încă nu o avem şi asta ne slăbeşte puterea de acţiune".

De aici pot începe discuţiile. Vor fi multe şi în contradictoriu, indiferent de chemarea la pace şi unitate de vederi exprimată de Borrell în finalul discursului său, chemând politicienii europeni să aibă curjaul de a adopta o linie comună şi clară în materie de politică externă. Cel mai dramatic punct -echivalent cu avertisment de-abia mascat - este referinţa la "momentul Tcidide", evocarea unui paralelism care, mai departe, să sugereze declanşarea unui conflict. Nu este o referinţă făcută la întâmplare, reflectă- o îngrijorare teribilă care, în contextul credinţei ferme privind apusul imperiului american, poate să ducă la opţiuni dintrece la mai neaşteptate şi alianţe sui-generis deja întrezărite, dar poate motivate ca urgfenţă de evenimente proiectate a se desfăşura în viitorul apropiat.

Nu ştiu în ce măsură Josep Borrell a discutat cu toate Statele Membre acest tip de judecăţi de valoare şi nici măcar nu cred că i-a informat pe toţi miniştrii de externe despre aserţiunile legate de viitorul nostru comun într-un "secol asiatic". Chiar aşa, domnule preşedinte, domnule prim-ministru, domnule ministru de Externe, ce părere aveţi despre ce a afirmat E.S. Josep Borrell, vorbind şi în numele României?

Iată textul intervenţiei respective de pe siteul Serviciului de Acţiune Extern (EEAS). Îl găsiţi aici