Noul decret din Cuba întăreşte controalele de pe reţelele de socializare şi a produs indignarea populaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protestele din Cuba, din data de 11 iulie au apărut ca urmare a unei campanii online a „contrarevoluţionarilor susţinuţi de Statele Unite”. FOTO EPA-EFE
Protestele din Cuba, din data de 11 iulie au apărut ca urmare a unei campanii online a „contrarevoluţionarilor susţinuţi de Statele Unite”. FOTO EPA-EFE

Havana restricţionează accesul la reţele sociale şi interzice publicaţii care ar putea „afecta prestigiul ţării” prin decretul 35, publicat marţi în gazeta oficială a Cubei, care vine la o lună de la cele mai mari proteste anti-guvernmentale din ultimele decenii, relatează Reuters.

Noul decret interzice „răspândirea de informaţii false, mesaje sau conţinut care incită la mobilizare împotriva ordinii publice”, iar cei care fac acest lucru, vor fi consideraţi „terorişti cibernetici”, scrie Reuters. 

„Decretul nostru este împotriva informaţiilor false şi minciunilor cibernetice”, a declarat Miguel Diaz-Canel, liderul cubanez. El spune că protestele din 11 iulie au apărut ca urmare a unei campanii online a contrarevoluţionarilor susţinuţi de Statele Unite.

Analiştii cubanezi spun că măsura este una asemănătoare cu măsura totalitarismului din 1984 al lui George Orwell şi că decretul include intenţionat definiţii vagi ale faptelor care constituie încălcări tocmai pentru ca el să poată fi implementat arbitrar.

De la apariţia internetului mobil în Cuba platforme sociale precum Facebook sau Whatsapp au permis cubanezilor să se mobilizeze mai uşor, astfel, cubanezii critică măsura chiar pe reţelele sociale, unde spun că acţiunile celor din afara ţării nu ar trebui folosite ca scuză pentru a le interzice libertatea de expresie.

Departamentul de Stat al SUA a declarat marţi că Cuba nu ar trebui „să-i pedepsească pe cei care spun adevărul”, în timp ce ambasadorul britanic la Havana, Antony Stokes, a scris pe Twitter că recenta represiune împotriva protestatarilor şi cenzura întruchipată prin Decretul 35 vocile legitime vor tace. 

De asemenea, noul decret al guvernului de la Havana obligă furnizorii de servicii de internet să suspende serviciul pentru utilizatorii care încalcă prevederile din noul decret.

Analistul cubanez Eloy Viera a declarat că Decretul 35 a accentuat reglementările, ci nu a actualizat codul penal, astfel există posibilitatea ca cei care încalcă aceste reguli să nu fie condamnaţi la închisoare. 

Cu toate acestea, măsura este una mai severă şi explicită decât decretul din 2019 care interzicea „răspândirea informaţiilor contrare binelui comun, moravurilor, decenţei şi integrităţii”, a spus Viera. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite