Noile „droguri“ ale atentatorilor islamişti

Noile „droguri“ ale atentatorilor islamişti

Monica Belucci şi Sheikha Lubna bin Khalid Al Qasimi

Două ultime atentate au avut autori neaşteptaţi – un ofiţer american de origine palestiniană şi un fiu de bancher nigerian. Cum sunt motivaţi cei care plănuiesc atentate antioccidentale? De ce pare Occidentul atât de păcătos încât trebuie anihilat? E vorba de diferenţe culturale, de frustrări istorice şi personale, crede o expertă română în civilizaţia islamică.

Ştiri pe aceeaşi temă

Răsfoind site-urile publicaţiilor şi televiziunilor de limbă arabă, am dat peste reacţiile cititorilor la un articol care prezenta „ziua fără haine", iniţiativă prin care în jur de trei mii de călători cu metroul din New York au renunţat la îmbrăcămintea obişnuită, limitându-se la lenjeria intimă.

Reportajul, însoţit de imagini, i-a scandalizat pe vizitatorii arabi ai unui astfel de site: „Acesta este rezultatul libertăţii care a ajuns la limitele libertinajului, de parcă aceşti oameni ar trăi într-o vale departe de lumea normală; îmi doresc să nu fiu niciodată liber în acest fel". Un alt cititor e mult mai declamativ: „Ai milă, Doamne, de copiii Tăi!"

Ciudaţii de occidentali

Putem presupune că vizitatorii site-urilor arabe fac parte din categoria „musulmanului obişnuit", care nu are simpatii islamiste, dar are o formaţie socio-educaţională modelată de religia islamică şi regulile de viaţă ce decurg direct din aceasta.

Pentru mulţi dintre musulmani invazia culturală a Occidentului este simţită profund, ca un atac împotriva valorilor şi stilului de viaţă reglementat de secole de norme de inspiraţie religioasă. Prezenţe considerate supărătoare pentru peisajul social „normal" sunt sancţionate prompt în spaţiul public.

Am văzut adeseori în perioadele în care m-am aflat în spaţiul arab scene în care opinia publică reacţionează la elemente percepute drept străine şi, deci, dificil sau deloc asimilabile. De la simpla atenţionare asupra aspectului vestimentar, până la reacţii mai dure de boicotare a unor produse culturale necorespunzătoare, percepem o tensiune, acumulată desigur dintr-o îndelungă experienţă de relaţionare ratată, în interpretarea culturii de inspiraţie occidentală. Termenul care desemnează în limba arabă „străinul" (gharib) înseamnă deopotrivă şi „ciudat", „bizar".

Astfel, nu cred că democraţia liberală, pe care Occidentul încearcă încă din secolul al XIX-lea s-o aplice în regiunile colonizate din Orientul islamic, este supărătoare, ci însăşi această încercare de a transfera modele culturale într-un spaţiu străin de naşterea şi creşterea lor este aspectul cel mai deranjant.

Occidentul, deşi a renunţat la statutul de colonist în urmă cu o jumătate de secol, păstrează tonalitatea de „stăpân" în dialogul cu lumea arabo-islamică, aspect care nu trece întotdeauna neobservat. Această atitudine, alături de opulenţa economică a ţărilor occidentale, creează un puternic sentiment de frustrare de tip social şi cultural în mediile arabo-musulmane.

Ideologi ignoranţi

Dacă astfel stau lucrurile la nivelul masei musulmanilor din întreaga lume, ne întrebăm, imaginându-ne deja răspunsul, cum se prezintă lucrurile pentru aceia dintre musulmani a căror nemulţumire este atent şi „fructuos" exploatată de mişcările extremiste. Dacă celebrii atentatori musulmani din Evul Mediu cunoscuţi sub numele de „Asasini", de la care se revendică deseori ca formă de organizare şi mod de acţiune numeroase grupări extremiste de astăzi, foloseau haşişul pentru a le insufla curaj celor pe care-i trimiteau să înfăptuiască un asasinat, ideologii organizaţiilor fundamentaliste actuale îşi hrănesc adepţii cu o utopie a vieţii eterne, după moartea eroică, pentru care găsesc surse în textul coranic interpretat în sens literal.

Este important de ştiut că ideologii grupărilor extremiste (evit intenţionat folosirea termenului „terorist" pentru incorecta şi exclusiva sa alipire de substantivul „islam") nu posedă o cunoaştere a impresionantei tradiţii de interpretare a textului coranic, rezultat al efortului de actualizare a acestuia în conformitate cu timpurile trăite de comentator. Se poate lesne observa că aceştia nu au formaţie teologică, ci sunt mai toţi produsul şcolilor tehnice, fiind medici, ingineri, electricieni etc., optând pentru Coran, în forma sa literală, ca bază a crezului lor.

Frustraţi revoltaţi

Tinerii musulmani care merg către acest tip de înrolare ideologică provin, în proporţie considerabilă, din rândurile acelora care au eşuat în a se integra social. Îmi vine în minte exemplul tânărului din romanul „Blocul Iakubian" al prozatorului egiptean Alaa Al-Aswani (tradus de curând şi în limba română la editura Polirom) care, în urma eşecului la examenul de admitere în poliţie, îşi găseşte refugiul printre Fraţii Musulmani.

Ideologia extremistă s-a răspândit foarte mult pe fondul frustărilor sociale, astfel că prima ţintă a acestor grupări nu o reprezintă Occidentul, ci propriile guverne şi administraţii (e de ajuns să amintesc aici episodul asasinării preşedintelui egiptean Anwar As-Sadat, acuzat că a deschis ţara străinilor, îndepărtânde-se astfel de idealul guvernării islamice).

Occidentul este, dacă mi se permite exprimarea, „o victimă secundară" a pornirilor distructive ale extremiştilor, el reprezentând sursa, dar şi cauza, derivei şi coruperii guvernărilor din ţările musulmane.

Dr. Laura Sitaru este lector la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii Bucureşti.

Efectul etichetei

De ce un tânăr bogat, precum nigerianul din avionul spre Detroit, s-a înrolat într-o organizaţie extremistă? O să răspund că tot frustrarea stă la baza alegerii sale, deşi de un alt tip. Frustrarea de a fi tratat drept „musulman terorist", de a i se lipi etichete şi caracterizări.

Ascultând zecile de emisiuni realizate de posturile arabe de televiziune, am putut auzi voci din întreg spaţiul arab, dar mai ales din acele ţări nou incluse pe lista statelor suspectate de terorism, care nu înţelegeau acest „abuz" (după exprimarea lor) şi nici să-şi asume identitatea de „suspect de terorism".

Motivaţiile acţiunilor înfăptuite de grupările extremiste sunt multiple şi puternic nuanţate. Motivaţiile diferă de la o organizaţie la alta, deşi pot să aibă numitori comuni cu rădăcini ideologice similare. Înţelegerea acestora ne poate deschide către posibile rezolvări ale acestui conflict.



citeste totul despre: