Dar să continuăm cu o scurtă fabulă post-electorală privind alegerile parlamentare de marţi, 23 martie, din Israel.

În încercarea de a avea cât mai multe cărţi de joc salvatoare înghesuite în mâneca lărgită a cămăşii de campanie, premierul Benjamin Netanyahu a provocat scindarea taberei arabilor israelieni, a Listei lor Unite, prin semnalele transmise unora dintre liderii acestei alianţe că ar putea fi posibilă o cooperare post-electorală.

Din cele patru componente ale Listei, a răspuns ocheadelor din partea puterii doar unul, Ra'am, probabil şi ca urmare a conflictului personal dintre liderul acestei formaţiuni, Mansour Abbas, şi coordonatorul alianţei, Ayman Odeh.

Cu multe semnificaţii este şi faptul că această desprindere a avut unul dintre momente de materializare atunci când Netanyahu a decis, pe 10 noiembrie 2020, să participe la lucrările Comitetului Knesset-ului pentru combaterea violenţei în societatea arabă.

Tocmai el, care îi atacase anterior verbal atât pe parlamentarii arabi din  Knesset, cât şi pe votanţii arabi, cei care ameninţau guvernarea sa de dreapta!

De atunci a început pentru Mansour, preşedintele acestui comitet parlamentar, desprinderea de foştii colegi de luptă politică.

Nu s-a mers foarte departe în cooperarea deschisă cu Netanyahu. Pentru arabii israelieni e o linie roşie, oricât nu le place, unora dintre ei, nici stânga israeliană, al cărei lider, Yair Lapid, nu a catadicsit măcar să li se adreseze.

Dar ruperea taberei arabe trebuia să fie de bun augur pentru actualul premier.

Mai puţine voturi pentru Lista Unită, însemnau mai puţini deputaţi arabi, mai multe şanse pentru dreapta.

Iar Ra'am părea că nu va reuşi nici măcar intrarea în Knesset.

Prima parte a scenariului s-a realizat, Lista Unită a luat mult mai puţine voturi şi va avea doar 6 deputaţi.

Cea de-a doua parte, surpriză, nu s-a materializat: Mansour Abbas este acum fericitul lider a 4 deputaţi în legislativul de la Ierusalim.

Deşi bătălia alegerilor a fost câştigată de către Netanyahu, cu cele 30 de mandate obţinute de Likud, aproape dublu faţă de locul doi, ocupat de formaţiunea de centru stânga a lui Lapid, Yesh Atid / Există un viitor, 17 mandate, războiul formării unei coaliţii de guvernare se anunţă mult mai dificil.

Iar de vină este, ca întotdeauna, aritmetica.

Deşi Likud a câştigat, coaliţia preliminară a partidelor de dreapta este inferioară numeric celei a grupărilor de centru şi stânga, inclusiv Lista Unită.

53 la 57 de mandate.

Între cele două, neafiliate încă, se află Yamina, partidul lui Naftali Bennett, de dreapta dar anti-Netanyahu, şi Ra'am, islamist ca definiţie generală, încă neclar ca orientare doctrinară.

Netanyahu are nevoie de amândouă pentru a trece pragul celor 61 de mandate pentru o majoritate simplă, stânga (sub ce nume se va încolona, vom vedea) doar de Ra'am.

Şi uite aşa, liderul Ra'am, arabul Mansour Abbas, ar putea repeta soarta fiului de beduini El-Zorab, din poezia lui George Coşbuc.

Metaforic, desigur.

Pentru că Yamina şi Ra'am sunt incompatibile, calul oferit de Abbas, sub forma micului său grup parlamentar, deşi tentant, s-ar putea să nu valoreze nimic pentru Netanyahu.

Dimpotrivă, există mai multe şanse să fie sacrificat tot în ieslea opoziţiei. Iar noul El-Zorab, de profesie dentist din Maghar, un oraş mai mult druz decât arab din nordul Israelului, va face el însuşi, ca în poezie, sacrificiul ritual.

E doar o ipoteză, pentru că fiind aproape o situaţie de şah etern, eternul, dar atât de imprevizibilul Netanyahu, va găsi şi de această dată o soluţie.

În definitiv, mai mult ca sigur, va fi iarăşi primul la mutare.