Dar, în acelaşi timp, fiind şi un perfect exemplu de încercare de manipulare globală, transformând tema dureroasă a migraţiei clandestine într-un subiect de campanie electorală a fundemanetaliştilor creştini, a extremei drepte, naţionaliştilor extremişti şi a politicienilor populişti care au mirosit ocazia perfectă de a utiliza reţelele sociale şi a chema internauţii la revoltă identitară.

Cu atât mai mult cu cât s-a verificat că audienţa finală este extrem de uşor de manipulate, deoarece este deja obositor să citeşti kilometri de texte conspiraţioniste aruncate în spaţiul virtual de acuzatorii care vorbesc din nou de tema favorită a marelui complot mondial, d-apoi să mai şi lecturezi materialul de bază, discutat la Conferinţa de la Marrakesh. Fără mare speranţă, vă indic aici sursa oficială tocmai pentru că este cinstit să vi se arate măcar unde puteţi compara discursurile de ură şi intoleranţă cu realitatea acestui text.

În consecinţă:

  1. Fake news: documentul, odată adoptat, va deveni un cadru obligatoriu cu valoare juridică pe plan mondial. Real: Pactul nu are niciun fel de valoare juridică prin care să se impună obligaţii pentru un Stat Semnatar. Dimpotrivă, aşa cum este foarte clar stipulat în Preambul, “acest Pact are ca scop organizarea unei cooperări întărite non-obligatorie din punct de vedere juridic”, cooperare care are în vedere mai buna gestionare a fluxurilor migratorii. Este vorba despre un cod de “bune practici” şi angajamente care corespund unor mari principii (citiţi şi veţi vedea cât sunt ele de generale şi regăsite în documentele deja semnate de România în cadrul UE), listă de “instrumente de politici publice” care să fie surse de inspiraţie ulterioare pentru alte ţări, dar aplicabile strict în funcţie de specificul naţional. Este recunoscută şi reafirmată deplina suveranitate naţională a fiecărui stat în ce înseamnă politica privind migraţia (mai ales în ce priveşte condiţiile de acordare a azilului sau dreptului de şedere pe teritoriul naţional). Suveranitatea naţională este definită în Preambul drept “principiu direct” al întregului Pact ONU.
  2. Fake news: Pactul reprezintă o ameninţare enormă deoarece va încuraja migraţia clandestină. Real: dimpotrivă, lupta împotriva migraţiei clandestine reprezintă obiectivul prioritar al întregului text şi al demersurilor ONU şi agenţiei sale specializate.  Se cere Statelor în mod explicit “să reducă impactul negativ al migraţiei clandestine”, fiind încurajate să coopereze pentru întărirea controalelor la frontiere, reamintind obligaţia ţărilor de origine de a-şi  reprimi resortisanţii aflaţi în situaţie ilegală.
  3. Fake news: Pactul ONU va crea noi drepturi juridice pentru migranţi, drepturi care vor trebui să fie automat reluate în legislaţii naţionale ale Statelor Membre, creând astfel o întreagă nouă jurispridenţă care se poate dezvolta şi amplifica pe viitor.Real: imposibil, deoarece, aşa cum spuneam, Pactul nu reprezintă un cadru juridic obligatoriu asumat ca atare de Statele Membre, drept care nu poate cere nimănui nimic. Ceea ce se cere Statelor Membre nu este crearea de noi reguli, ci respectarea celui existent şi definit în legislaţia internaţională, inclusiv prin Declaraţia universală asupra drepturilor omului. Asta înseamnă, printre altele, ca statele, pe prioada în care admit o persoană cu statut temporar de refugiat, să-i asigure cele necesare unui trai decent, în aşteptarea unei rapide decizii a justiţiei naţionale privind statutul definitiv al persoanei respective. Nu se vorbeşte despre repartiţia obligatorie de refugiaţi în ţări care refuză acest lucru (aşa cum a sunat propunerea Comisiei Europene) şi nici nu este nicidecum pus sub semnul întrebării dreptul suveran – subliniat foarte clar în text - al fiecărui stat de a decide asupra acordării dreptului de azil sau de organiza repatrierea în celelalte cazuri.
  4. Fake news: Pactul ONU presupune ca Statele Semnatare să regularizeze în mod obligatoriu situaţia oricărui migrant ilegal ajuns pe teritoriul său. Real: chestiunea regularizării statului migranţilor ilegali apare în text, dar este văzută ca un instrument de politică internă, alături de altele posibile, recomandarea fiind ca asta să nu se producă decât în cazuri limitate şi foarte clar definite. Pactul nu preconizează în niciun fel ca regularizarea masivă a migranţilor ilegali să devine un instrument de politică migratorie.
  5. Fake news: cele mai importante ţări din lume refuză Pactul ONU. Real: după ce aprobaseră textul pe 13 iulie, 9 State Membre ONU şi-au anunţat retragerea: Austria, Australia, Chile, Republica Cehă, Republica Dominicană, Ungaria, Ketonia, Polonia, Slovacia, iar altele 7 au comunicat că este nevoie de mult mai multe consultări: Belgia, Bulgaria, Estonia, Israel, Italia, Slovenia şi Elveţia. La finele anului trecut, SUA au anunţat decizia de a nu participa la elaborarea textului.   
  6. Fake news: Pactul ONU presupune crearea unor organizaţii supra-naţionale cu regulamente proprii de organizare şi care vor avea sarcina ca, pe viitor, să pună presiune asupra Statelor Membre să-şi schimbe actualele lor politici migratorii. Real: semnatarii Pactului se angajează să realizeze o platformă mondială de informaţii în domeniu şi care să servească drept sursă publică de date on line. În plus,se angajează să realizeze o reţea ONU consacrată efomenelului migraţiei, responsabilitatea acesteia revenind Organizaţiei Internaţionale privind Migranţii.
 

Dar, dacă aşa stau lucrurile, dacă acesta este textul şi despre asta se vorbeşte în propoziţie şi nu despre altceva, atunci de ce campania furibundă împotriva Pactului ONU? Din punctul meu de vedre, problema a devenit urgentă tocmai pentru că statele, până acest moment, au fost totalmente incapabile să propună o soluţie reală, alta decât declaraţii de intenţii şi o suită de vorbe frumoase şi reunite într-un document “stil ONU”. Cu atât mai mult cu cât, pe fond, nu face nici bine, dar nici rău, fiind în esenţa sa încă un apel la bunul simţ universal, noţiune necunatificată juridic, deci inutilă.

Nu cred că cineva va mişca ceva concret în sensul apelului formulat în text sau pentru îndeplinirea, fie şi parţială, fie şi regională, a unor dintre obiectivele listate acolo. N-a reuşit şi nu reuşeşte UE să realizeze forţa comună propusă pentru apărarea frontierelor externe, nu reşeşte ONU să voteze asupra noilor definiţii ale politicii de azil determinate de evidentele transformri ale structurii fluxurilor de migraţie ilegală în care se amestecă regfugiaţi din zonele de război, migranţi economici din ţările sărace sau foarte sărace sau, mai nou, din ce în ce mai mulţi migranţi proveniţi din zonele afectate de schimbările din ce în ce mai dese şi mai violente. Iar sentimentul de revoltă provocat de “cotele obligatrorii de migranţi” propuse de Comisia Europeană a antagonizat ţările din Europa centrală şi de est, totul asamblându-se acum ca un pur eşec al politicii migratorii europene.

Ar trebui să ne intereseze problema deoarece se pare că poate deveni extrem de urgentă şi pentru România. Sigur, deocamdată, încă mai funcţionează stereotipul migraţie ilegală=migranţi proveniţi din Orientul Apropiat=terorişti. Dar, la frontiera noastră estică, terestră şi maritimă, se profilează din ce în ce mai tare perspectiva unui conflict deschis de amploare, cu rezultat direct apariţia estimată a unui flux important de migranţi ilegali, refugiaţi din zonă de război, de data asta de rasă albă şi, neîndoielnic, creştini ortodocşi, din aceia recunoscuţi drept “adevăraţi” de Patriarhia ecumenică de la Constantinopole, posibil de a fi vânaţi de ortodocşii ceilalţi, afiliaţi Bisericii ortodoxe a Rusiei.

Atunci ce facem? Ne acceptăm sau nu fraţii întru credinţ’ă şi convingeri politice, persecutaţi în identitatea lor naţională şi cotropiţi de forţe aflate în subordinea sau sub influenţa marilor fraţi de la răsărit, cum ar veni, ortodocşi şi ei? Sau cerem să fie adusă armata la frontiere, cu ordin de a-i opri cu orice mijloace? Nu e o altă problemă, ci e fix aceaşi, aceea a migraţiei ilegale cu toate consecinţele sale tragice. Suntem pregătiţi să discutăm despre asta sub presiunea enormă care poate veni din spaţiul ucrainean şi poate de dincolo de el, odată cu deschderea unei posibile noi rute de tranzit, aşa cum s-a întâmplat mereu în caz de conflict?