Moscova vrea un mecanism comun de securitate în regiunea Golfului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul rus de Externe Segrhei Lavrov a declarat miercuri că Moscova a invitat ţările din regiunea Golfului Persic să reflecteze la crearea unui mecanism comun de securitate, transmite Reuters.

„Am sugerat ca ţările din Golf să se gândească la mecanismele colective de securitate, care ar începe prin măsuri susceptibile să contribuie la restaurarea încrederii“, a declarat şeful diplomaţiei ruse într-o conferinţă de presă organizată la New Delhi.

Tensiunile au sporit în Golf pe fondul morţii generalului iranian Qassem Soleimani, ucis cu o dronă lansată la ordinul preşedintelui american Donald Trump. Lichidarea lui Soleimani a fost urmată de trei atacuri asupra unor baze folosite de americani în Irak.

„Suntem foarte preocupaţi de ceea ce se întâmplă acolo“, a spus Serghei Lavrov în prezenţa omologului său iranian Mohammad Javad Zarif.

Acesta din urmă a vorbit despre decizia Germaniei, Franţei şi Marii Britanii de a declanşa „mecanismul de soluţionare“ a diferendelor prevăzut în acordul nuclear iranian, o iniţiativă justificată prin noile devieri ale Republicii Islamice Iran.

Citat de agenţia de presă Fars, Zarif a apreciat că această decizie nu are o bază legală şi este o eroare strategică.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite