În luna iulie, an, aşa cum v-am relatat pe larg atunci, preşedintele Biden l-a primit în Biroul Oval pe Mustafa al-Kadhimi, Primul Ministru irakian (foto) care, din nou, aşa cum ceruse anul trecut o Rezoluţie a Parlamentului de la Bagdad, a cerut plecarea contingentului de 2500 de militari care au mai rămas în Irak.

Biden a fost de acord, aşa că lucrurile sunt clare, Ceea ce nu este deloc clar este ce efect va avea suita de evenimente din Afganistan care pot reprezenta un imbold direct de acţiune pentru miliţiile irakiene care nu au încetat niciodată, asemenea talibanilor, să organizeze atacuri împotriva forţelor americane şi să promită răzbunare nemiloasă împotriva tuturor celor care au colaborat cu inamicul, la orice nivel al administraţiei, începând cu momentul invadării Irakului în urmă cu 18 ani. Atacurile au fost permanente, ţinta fiind soldaţii americani şi cei ai Coaliţiei, dar promisiunile de retaliere violentă vizează şi civilii din ţările Coaliţiei formate de americani şi care lucrează acum împreună cu administraţia de la Kabul sau în ONG-urile internaţionale care au spus că sunt acolo pentru a ajuta la reconstrucţia ţării.

Cât de serioasă este ameninţarea?

În acest moment, în noile condiţii, în contextul în care a fost demonstrată în teren incapacitatea sau/şi lipsa de apetit a americanilor de a interveni pentru a continua aplicarea soluţiei militare foarte dure şi costisitoare, să vedem cine sunt miliţiile sau reţelele care pot demara o ofensivă majoră în Irak, în orice caz cu participare umană şi cu având la dispoziţie arme şi logistică infinit superioare celor ale talibanilor. Caz în care, scenariu viitor va fi echivalent cu o escaladare militară majoră şi care poate implica, poate chiar instantaneu, participarea unor forţe de susţinere din alte ţări şi, mai departe, la fel de posibil, un răspuns militar la o cerere de ajutor lansată din Irak către unul sau mai mulţi prieteni mari puteri sau supra-puteri.

Asta deoarece, pe fond, situaţia din Irak este, în sine, o complicaţie internaţională din start faţă de care Afganistanul nu este decât un modest punct de start. Şi iată de ce.

Miliţiile anti-americane şi, prin extensie, anti-occidentale sunt cele care, de ani şi ani de zile, au primit un sprijin puternic din Iran şi au fost lăsate să-şi formeze o reală şi foarte extinsă reţea de susţinere în rândul unei părţi sărace sau extrem de sărace a populaţiei irakiene, având acum partide politice care au devenit într-atât de influente încât au reprezentare parlamentară şi a căror influenţă este atât de puternică încât poate destabiliza oricând echilibrul scenei politice de la Bagdad. Există o multitudine de miliţii sau structuri paramilitare cum coagulând (mai mult sau mai puţin teoretic deoarece îşi păstrează linii proprii de comandament) în jurul celor două nuclee principale: miliţiile Al Hashad Al Shah şi Forţele Populare de Mobilizare. Intrarea efectivelor acestora în luptă - e vorba de zeci de mii de oameni antrenaţi şi echipaţi cu armament sofisticat şi dispunând de aruncătoare de rachete, maşini blindate de toate tipurile - poate un fi în sine un factor mortal în orice dezechilibru militar în Irak dar ar presupune şi deschiderea unui front la care să participe direct şi trupe iraniene? Mai mult, următoarea necunoscută vizează nivelul de implicare pe care-l vor avea alte miliţii din aceleaşi reţele americane ramificate în Arabia Saudită, Siria, Iordania, Turcia, Liban. Cine va dori să vină, ce se va întâmpla dacă luptele se vor extinde şi vor necesita reacţia ţărilor învecinate ale căror graniţe vor fi ameninţate direct de migraţii necontrolate?

Ar trebui să ne intereseze?

Nu neapărat, dar poate că da, măcar pentru faptul că avem 150 de militari români prezenţi în Irak, ca parte a forţei de 4400 de oameni trimisă de NATO pentru a susţine pregătirea forţelor armate şi de securitate irakiene într-o misiune de consiliere, instruire şi consolidare a capacităţilor din Irak. Pentru perioada petrecută în teatrul de operaţiuni NATO din Irak, cei 150 de militari români vor primi şi o soldă. Soldele vor fi acordate în funcţie de perioada de acţiune şi de gradul pe care îl au militarii. Astfel că un ofiţer va primi 90 de euro pe zi, un subofiţer va primi 70 de euro pe zi. Pe lângă soldă sau salariu, militarii vor mai primi şi un bonus de 2.820 de euro pe lună pentru diurnă şi banii pentru legătura cu familia.

Există deci posibilitatea ca, după încheierea misiunii combatante a trupelor americane şi, în consecinţă, retragerea de pe teritoriul irakian a echipamentelor care să poată susţine o misiune militară şi închiderea bazelor şi facilităţilor deţinute de armata SUA, în Irak - prin prisma proiecţiilor teoretice optimiste de acum - să fie prelungită rămână misiunea NATO de consilieri şi instructori militari plus un număr încă neprecizat de colegi de-ai lor din armata americană. În contextul actual, este clar că reacţia miliţiilor anti-americane şi anti-occidentale va fi cel puţin similară cu cea a talibanilor care ceruseră şi acum au impus - şi încă în ce mod! - plecarea tuturor străinilor din ţară, în primul rând a militarilor americani şi ai Coaliţiei. Dacă asta se va repeta în Irak, are guvernul actual dorinţa sau puterea de a se opune şi a scote trupele în stradă pentru a lupta împotriva celor din Hezbollah sau a Forţelor Populare de Mobilizare?

Cât de mari sunt riscuri în cazul unui "incendiu" imediat în cazul în care unul sau mai mulţi actori statali şi mai ales non-statali iau la ţintă Irakul pentru a-l destabiliza în formula din Afganistan, plecând de la premisa că americanii nu mai vor implicarea militară suplimentară ca treaptă pentru un nou război de amploare? Riscurile sunt mari, priviţi harta pusă la dispoziţie de una dintre sursele de informaţii care monitorizează cel puţin zilnic situaţia din Irak:

Parcă este, sau cel puţin mi se pare, un deja vu, care-mi aminteşte de nesiguranţa drumurilor sub ameninţare continuă pe carfe le-am parcurs, în condiţii câteodată dramatice, în Afganistan şi în Irak. Nesiguranţă care s-a dus acum pe drumul dezastrului imposibil de controlat în Afganistan. Panica Occidentului se va extinde foarte curând şi asupra Irakului sau NATO va decide începerea unei noi campanii sub conducere americană? Nu cred că va trece mult timp şi vom afla răspunsul.

P.S. Condiţiile în care SUA anunţă că poate recunoaşte guvernul taliban de la Kabul.

Ned Price, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, după ce ONU a cerut  pentru Afganistan "o încetare imediată a ostilităţilor şi stabilirea, prin negocieri, a formulei unui nou guvern unit, inclusiv şi reprezentativ, cu participare pe deplin, în termeni egali şi reali a femeilor", a afirmat ceea ce era încă absolut de neconceput ieri, în momentul când talibanii au cucerit şi Kabulul:

"În cele din urmă, atunci când este vorba despre poziţia noastră faţă de viitorul guvern în Afganistan, totul va depinde de acţiunile acestui guvern. Va depinde de acţiunile talibanilor...Un viitor guvern afgan care respectă drepturile fundamentale ale oamenilor, care nu adăposteşte terorişti şi care protejează drepturile omului, inclusiv pe cele ale unei jumătăţi a populaţiei - femeile şi fetele afgane - acesta este un guvern cu care vom fi putea lucra".

Adică, la limită, ca să se iasă din mocirla de acum, s-ar putea accepta guvern format de talibani în Emiratul Islamic al Afganistanului şi de o majoritate sprijinită de forţele anti americane şi anti-occidentale la Beirut? E un raţionament care, aplicat acum 20 de ani, ar fi scutit atâtea morţi inutile şi cheltuielile aferente, mii de miliarde în Afganistan, mii de miliarde în Irak. Nu era mai simplu? Evident că nu, dar aici s-a ajuns şi e greu de spus cine va da înapoi şi cu ce cost.