Kremlinul îi răspunde lui Trump: americanii nu au informaţii „obiective“ despre atacul chimic din Siria, acuzaţiile aduse regimului Assad sunt „nefondate“
0
Americanii nu au informaţii „obiective" despre ultimul atac chimic din Siria, soldat cu cel puţin 86 de morţi şi imputat de occidentali regimului de la Damasc, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de AFP.
„Imediat după tragedie, nimeni nu a putut avea acces în împrejurimile“ oraşului Khan Sheikhoun, un orăşel din provincia Idlib controlat de rebeli lovit marţi de un puternic atac chimic, a ţinut să sublinieze Peskov în faţa presei.
„În aceste condiţii, orice informaţie de care dispune partea americană (...) nu poate să se bazeze pe materiale sau mărturii obiective“, a insistat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
„Nimeni nu ar putea avea informaţii fiabile şi realiste“ asupra „acestei crime periculoase şi monstruoase“, a mai spus Peskov, avertizând în privinţa oricărei „concluzii pripite“ în legătură cu ceea ce s-a întâmplat la Khan Sheikhoun.
„Nu suntem de acord cu evaluările care făcute“ de Statele unite, a adăugat el.
La rândul său, preşedintele rus Vladimir Putin a catalogat joi după-amiază drept „nefondate“ acuzaţiile cu privire la responsabilitatea regimului Bashar al-Assad în ultimul atac chimic din Siria.
„Este inacceptabil să faci acuzaţii nefondate împotriva oricui înainte de a lansa o anchetă detaliată şi imparţială“, a semnalat Putin într-o convorbire telefonică purtată cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.
Rusia s-a opus proiectului de rezoluţie din Consiliul de Securitate cu privire la atacul chimic din provincia Idlib, catalogându-l drept „inacceptabil“.
Cel puţin 86 de persoane, între care 30 de copii, au fost ucise într-un raid efectuat marţi la Khan Sheikhoun. Medicii au identificat toate simptomele unui atac chimic: pupile dilatate, convulsii, spumă la gură.
Preşedintele american Donald Trump a ameninţat miercuri că va trece la acţiune în Siria în urma acestui atac chimic, pe care l-a calificat drept „odios“ şi un „afront adus umanităţii“, notează AFP.