Irak: „Vin americanii!“. Dar şi pleacă. Cine şi ce rămâne

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Irak

John Kirby, secretarul de presă al Pentagonului, zicea ieri, cu referinţă la Irak, dar formulând un adevăr cu mult mai general: „Cred că toţi ne-am dat seama, atunci când am fost invitaţi aici de guvernul irakian, că misiunea era centrată pe lupta împotriva ISIS şi nu exista vreo aşteptare că ar fi fost vorba despre o misiune sau prezenţă permanentă sau de durată“.

Aşa e. Numai că nu toată lumea a înţeles la fel mesajul „vin americanii!“.

Odinioară, uriaşe au fost speranţele puse în puterea de acţiune şi viziunea post-conflict a celor care au format Forţa Multinaţională care s-a alăturat americanilor pentru intervenţia în Irak şi răsturnarea regimului Saddam Hussein, cu spânzurarea demonstrativă a principalilor responsabili de la Bagdad, aceia ale căror poze figurau pe cărţile de joc din pachetul distribuit tuturor soldaţilor pentru a uşura identificarea.

Poate vă mai amintiţi că acuzaţia centrală, cea care a justificat intrarea în război şi a animat convingerile celor care li s-au alăturat cu atâta entuziasm, inclusiv ai noştri, a fost că irakienii deţineau arme de distrugere în masă, acuzaţie dovedită mai târziu ca fiind fabricată şi susţinută public la ordinul lui Tony Blair pentru a-şi ajuta aliatul american. S-a trecut foarte uşor peste asta în ideea că, în definitiv, regimul lui Saddam făcuse într-adevăr lucruri teribile împotriva propriei populaţii şi că, în definitiv, venise momentul ca lecţia irakiană să servească, alături de cea din Afganistan, drept model pentru capacitatea lumii libere de a interveni în orice punct al globului pentru a impune propria sa ordine civilizatoare, în acest caz „Pax americana“ care ar fi trebuit să stea la baza a ceea ce urma să fie o schimbare istorică structurală, acel atât de des discutat proiect al „Noului Mare Orient Apropiat“. Folosind tot ce se putea ca element de sprijin, inclusiv promisiunea celor care au cerut un sprijin masiv pentru organizarea diverselor versiuni ale „Primăverii arabe“, variantă foarte puţin modificată a unor scenarii de „Revoluţii portocalii“ din alte areale politice. 

Ideea centrală era că prezenţa unor forţe armate covârşitor de puternice avea să fie suficientă pentru a genera o schimbare de mentalitate şi, în consecinţă, sacrificiul vieţilor soldaţilor americani şi din ţările aliate nu avea să fie inutil. Au trecut ani mulţi de sacrificii din partea aliaţilor, sume incredibil de ridicate cheltuite pe programele intitulate atât de frumos şi destinate întăririi structurilor societăţii.

Şi s-a ales praful. Afganistanul este un exemplu absolut evident.

Dar mai ştiţi cumva ce se petrece în Irak, acolo unde are loc un proces de retragere a trupelor străine din Coaliţia internaţională antiteroristă condusă de SUA  (acum au plecat acasă aproximativ 60% din efectivele totale, aşa cum a declarat ieri prim-ministrul irakian), în condiţiile în care acolo jocurile demonstrează că, într-adevăr, situaţia politică şi de securitate pare scăpată de sub control şi, progresiv, este preluată de miliţiile tradiţionale sau mai noi, integral finanţate şi înarmate de Iran. Dar ce face sau ce mai poate face guvernul care încearcă, cât de delicat poate, să-i convingă pe americani să plece acasă, aşa cum a cerut în repetate rânduri parlamentul irakian?

Zilele trecute, guvernul de la Bagdad a aprobat o legislaţie extrem de favorabilă a miliţiilor reunite în formaţiunea-umbrelă Forţele populare de mobilizare (PMF): coaliţia denumită Al-Hashd Al-Shaabi - poate în mod legal să adauge 30.000 de luptători efectivelor sale operaţionale. Este o mişcare care îmi pare a fi un semn al pierderii importante de influenţă al SUA şi aliaţilor săi, permiţând PMF să-şi crească numărul de soldaţi de la 160.000 la 190.000 - aproape dublu cât armata României -, în condiţiile în care din cele 83 de facţiuni care o compun cel puţin 40 recunosc public legăturile şi cooperarea cu Corpul Gărzilor revoluţionare islamice din Irak (IRGC). 

Irak

Într-un anume fel, situaţia este mai complicată din în Afganistan, dovadă că miliţiile cu cel mai dramatic, dur şi intolerant mesaj anti-american precum cei din Rabaa'Allah a organizat acum câteva zile o demonstraţie în plin centrul Bagdadului (foto), păziţi de unităţile speciale ale armatei irakiene. Ocazie să reamintească elementul central al ideologiei acestui grup care doreşte „să închidă gurile care rostesc vorbe care jignesc credinţa islamică şi pe credincioşii săi“. Foarte nervoşi, au ameninţat că, în represalii faţă de atitudinea mult prea conciliantă a actualului prim ministru, îi vor tăia o ureche.

De ce atâta intoleranţă? Răspunsul este simplu din perspectiva celor care trăiesc în complexul de ameninţări egalmente mortale din zonă: irakienii sunt în mod egal speriaţi de moarte de către cei din ISIS, nici pe departe eradicaţi din zonă cum spunea odată Trump şi şefii săi militari, apoi de forţa omniprezenţilor mujahedini locali susţinuţi de Iran, dar având nevoie în continuare de ploaia de bani care a venit până acum de la Washington.

Irak

Americanilor le rămâne o zonă de negociere foarte asemănătoare cu cea care li se deschide în Afganistan şi care, de ce nu, ar putea să fie coordonată tot într-o conferinţă internaţională sub preşedinţia lui Erdogan creditat acum ca mediatorul musulman de care toţi au nevoie. Ceea ce pare să rezulte - spun surse arabe - din reuniunea între responsabili americani şi irakieni de pe 7 aprilie (foto) este un scenariu în care se va permite pe viitor o prezenţă americană şi a unor elemente din forţa internaţională cu rol în pregătirea logistică şi în furnizarea de armament pentru forţele locale irakiene în scopul luptei împotriva terorismului.

Idee cu care iranienii sunt acum de acord, cel puţin pentru moment, mai ales că tensiunea generală din zonă a mai scăzut odată cu pasul înapoi făcut de americanii care, după cum ştiţi, au decis să revină la tratativele de la Viena privind Acordul nuclear cu Iranul (format din care ieşiseră unilateral prin decizia lui Trump).

Semnalele de la Bagdad vin, poate, înaintea conferinţei de la Istanbul asupra Afganistanului, arătând cum ar putea să sune o soluţie acceptabilă pentru cei din zonă şi care, totuşi, să mângâie orgoliul foarte rănit al celor care au crezut că pot schimba echilibrul fundamentale al lucrurilor. Astfel, din partea guvernului irakian s-a auzit din nou angajamentul că forţele sale „vor proteja personalul şi convoaiele coaliţiei internaţionale şi ale misiunilor diplomatice“. În plus, guvernul irakian a afirmat, spune aceeaşi sursă, că „toate bazele militare în care este prezentă acum Coaliţia sunt doar baze irakiene şi că personalul Coaliţiei se află acolo exclusiv pentru a sprijini eforturile Irakului în războiul împotriva ISIS“.

O soluţie negociată pentru Irak, exact ca şi în cazul Afganistanului, va depinde de cine-şi va permite asumarea nu unui angajament militar (oricum cei 2500 de militari americani de acum din Irak sunt o prezenţă simbolică) ci a unuia economic multilateral. Ascultând cu atenţie ceea ce spun negociatorii de la Istanbul pentru Afganistan, se pare că asta va fi tema principală a soluţiei care se tratează acum între mai marii planetei, aproape din ce în ce mai convinşi să nu mai repete aventuri militar cu asemenea sfârşit ca acesta din Irak, Siria, Afganistan.

Sfârşit care se dovedeşte mai costisitor de asumat şi suportat decât conflictul în sine.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite