Şansa acestei lumi este că, în momente esenţiale, vocile păsărilor cântătoare s-au dovedit într-atât de melodioase şi de convinse, încât au reuşit să depăşească toate opreliştile societăţii corect încorsetate politic.

Şi chiar dacă povestea poate să vi se pară frivolă, vă rog să acceptaţi că ar trebui omagiat gestul de protest făcut de Jane Fonda care, la cei 81 de ani ai săi, îşi continuă neabătută bătălia asumată de o viaţă, cea de artist angajat şi militant. Acum pentru cauza luptei împotriva schimbărilor climatice, arestată în faţa Casei Albe în timpul unui protest care mi-a amintit pe cele de mai demult în care o întreagă generaţie protesta faţă de ororile războiului din Vietnam, sperând inutil că puterea gloanţelor ar fi putut să fie înlocuită de cea a dragostei.

Priviţi cu atenţie această imagine emoţionantă a unei arestări cu valoare simbolică pentru încercarea continuă şi dezonorantă a unor generaţii de politicieni idioţi, fricoşi, obtuzi şi incompetenţi de a aresta una dintre păsările cântătoare simbol de decenii al idealurilor care au adus în stradă generaţii succesive de tineri care, şi acum, peste jumătate de secol şi mai mult, câtă melodiile revoltei murmurate de Joan Baez, Melanie, U2 sau Tracy Chapman. Priviţi cu atenţie imaginea şi poate vă reamintiţi ce spunea Atticus Finch, personajul emblematic al romanului "To Kill a Mockingbird" de Harper Lee:

Aş vrea să te fac înţelegi ce înseamnă adevăratul curaj, asta în loc să crezi că a avea curaj înseamnă un om cu arma în mână. Adevăratul curaj este atunci când ştii că eşti învins şi bătut înainte de a începe, dar tu începi acea acţiune oricum şi îţi croieşti un drum, indiferent de situaţie

Poate asta a dat valoarea excepţională a acestor voci totalmente neconformiste ale libertăţii şi revoltei faţă de osificarea unei societăţi: faptul că, odată cu trecerea timpului, vocile acelea nici nu au ostenit şi nici nu au cedat la presiuni multiple, fie la tentaţia comodităţii bunăstării burgheze, rămase fidele unui ideal. Sigur că este ceva extrem de neobişnuit în zilele noastre când iubitele de fotbalişti reprezintă nivelul de succes al feminităţii biruitoare, iar maximum idealului în viaţă este, ca băiat de băiat, să te poţi aşeza pe un tron aurit într-o casă dotată cu tot gustul teribil al opulenţei de parvenit.

Cum să le explici oare că păsările cântoare abandonau, cu bucurie şi perfectă convingere, cuiburile lor aurite şi plecau în bejenia revoltei pentru a îmbrăţişa toate cauzele pierdute, încercând şi reuşind, fie şi pentru o clipă, să le ridice în atenţia opiniei publice şi, în felul lor, să simtă că şi-au îndeplinit menirea.

Creând imagini care au marcat istoria.

Ca aici unde poliţia înregistrează la secţie fotografia activistei Jeane Fonda arestată pentru participarea ei la "un miting neautorizat".

...sau plecând să facă reportaje în Vietnam şi provocând un scandal uriaş deoarce ajunge şi la Hanoi (acolo unde avea să se afle şi Joan Baez activistă voluntară pentru Amnesty International), ocazie pentru a face o poză celebră lângă o baterie antiaeriană, în semn de protest faţă de angajamentul SUA în război:

...dar a participat şi la mitinguri de susţinere a celor de la Solidarnost:

Revolta ei era contemporană cu protestul lui Jimi Hendrix din "Star Spangled Banner" sau "Machine Gun" sau cu cea a grupului "Country Joe and Fish". Revolta ei de acum este contemporană cu protestele celor care nici măcar nu erau născuţi la începutul anilor '60, dar la fel de angajaţi cu pasiune în activismul social. Poate vă amintiţi de celebrele melodii-protest  Boom sau Soldier aale grupului "System of a Down" , în acelaşi sens cu mesajul amar al lui Pearl Jam în World Wide Suicide.

Multe, poate mult prea multe dintre alegerile lor de viaţă au fost contestabile sau au produs controverse îndelungate. Dar mitul fusese deja creat şi asta era important pentru doar acesta avea să continue. Iar acelei generaţiii i se pot reproşa multe, dar trebuie reamemorată pentru că, decenii de-rândul, a reuşit ceva care acum apare din ce în ce mai rar, oricum nu mai este "cool" şi nici nu cred că, în climatul de blazare şi indiferenţă de acum, are vreo şansă de a renaşte.

E vorba despre fenomenul fabulos al reunirii fie şi numai pentru câteva zile, a unui mare cârd de păsări cântătoare ce veneau să amintească lumii că activism nu înseamnă numai o formă oarecare de anarhism sinonimă cu bătăile între găştile de stadion şi poliţie. Dimpotrivă, era încercarea de a construi imaginea unei revolte care solidariza energiile prin artă şi, astfel, le transforma în "artă profund angajată".

Au fost - construite de generaţia aceea de nebuni frumoşi - mari evenimente care au marcat istoria culturală a societăţii secolului XX. Amintiţi-vă - într-o enumerare sumară - de ce a însemnat în 1985 legendarul concert LIVE AID organizat de Bob Geldof şi Midge Ure pentru a strânge fonduri destinate combaterii foametei din Etiopia. Pe 13 iulie au reuşit să organizeze un concert simultan la Philadelphia şi pe Webley la care au venit Bryan Adams, David Bowie, Madonna, cei de la Rolling Stones şi Queen, Eltn John, Phil Collins sau Paul Mc Cartney, cu o audienţă globală de peste 1 miliard şi jumătate de persoane. Sau concertul umanitar "One Love Peace Concert" organizat pe 22 aprilie 1978 de Bob Marley. Sau "Concertul pentru Bangladesh" sau teledonul de pe 22 ianuarie 2010 organizat de mai multe canale TV din New York, Los Angeles şi Londra pentru a strânge fondurile strict necesare ajutorării populaţiei din Haiti sinistrate în urma treribilului cutremur care făcuse cel puţin 230.000 de morţi. Eveniment prezentat de George Clooney şi Wyclef Jean, cu participare excepţională: Beyonce, Madonna, Justin Timberlake, Stevie Wonder, Alicia Keys, Coldplay, Taylor Swift, Shkira, Bruce Springstreen şi Sherryl Crow, Bono, şi Rihana.

Genul acela de concerte pentru o cauză a început cu implicarea militantă a generaţiei Jane Fonda, primul dintre marile concerte ale "activiştilor" fiind cel de pe 1 august 1971, celebrul Concert pentru Bangladesh la  care George Harrison a obţinut participarea fostului său coleg Ringo Starr, a lui Bill preston sau Russell dar şi a lui Eric Clapton şi Bob Dylan.

Jane Fonda, alături de asemenea artişti excepţionali, chiar a crezut că, atunci când ai cu adevărat un vis în care crezi, merită să sacrifici totul pentru a-l duce la îndeplinire. Iar visul ei, spus că tăria revoltei adolescentine la începutul anilor '70 a fost că "Revoluţia este un gest de dragoste". Asta face şi acum, madonă fără vârstă în slujba unei cauze care ar trebui să fie a tuturor.