„Faceţi sex cu masca pe faţă şi evitaţi să vă sărutaţi”. Sfaturile şefei agenţiei de sănătate publică din Canada pentru viaţa sexuală în pandemie

„Faceţi sex cu masca pe faţă şi evitaţi să vă sărutaţi”. Sfaturile şefei agenţiei de sănătate publică din Canada pentru viaţa sexuală în pandemie

Masca este crucială pentru o viaţă sexuală responsabilă, conform şefei agenţiei pentru sănătate publică din Canada, FOTO Getty Images

Sexul în pandemie poate fi complicat şi cel mai bine ar fi ca oamenii să nu se mai sărute şi să poarte mască în dormitor. Acestea sunt sfaturile date de medicul Theresa Tam, directoarea Oficiului pentru Sănătate Publică al guvernului Canadian, pentru o viaţă sexuală responsabilă în timpul pandemiei.

„Sănătatea sexuală este o parte importantă a sănătăţii noastre generale. Cu toate acestea, sexul poate fi complicat în vremea pandemiei”, arată un comunicat de presă emis, miercuri, de Theresa Tam. 

„Activitatea sexuală cu cel mai scăzut risc în timpul pandemiei de COVID-19 este cea în care participi doar tu, singur”, spune Tam. În schimb, pentru cei care care aleg să se angajeze în activităţi sexuale cu alte persoane, Tam sugerează o serie de măsuri pe care le pot lua pentru a reduce riscul îmbolnăvirii. 

Mai întâi, participanţi ar trebui să dezvolte o relaţie bazată pe încredere reciprocă şi ar trebui să ia serios în calcul purtarea unei măşti care să acopere nasul şi gura, spune Tam. „Dovezile de până acum indică faptul că există o şansă foarte redusă de a te infecta cu noul coronavirus prin contactul cu spermă ori fluide vaginale. Cu toate acestea, chiar dacă persoanele implicate nu au vreun simptom, activitatea sexuală cu parteneri noi creşte riscul de contaminare cu COVID-19, în special prin sărut”, mai arată medicul. 

În cazul în care vreo persoană are COVID-19, sexul ar trebui neapărat evitat, Theresa Tam sugerând şi „limitarea utilizării de alcool ori alte substanţe pentru ca tu ori partenerul tău să fiţi capabili să luaţi decizii responsabile”.

„Luându-şi aceste precauţii şi fiind conştienţi de riscurile pe care şi le asumă, canadieni pot să găsească metode de a se bucura de intimitatea fizică în timp ce apără progresele pe care le-am făcut cu toţii în lupta cu pandemia de COVID-19”, concluzionează comunicatul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările