Blinken i-a răspuns lui Lavrov: Şeful diplomaţiei americane face apel la „evitarea unei militarizări” a Arcticii

Blinken i-a răspuns lui
Lavrov: Şeful diplomaţiei americane face apel la „evitarea unei militarizări” a
Arcticii

Antony Blinken FOTO EPA-EFE

Secretarul de Stat american Antony Blinken a îndemnat marţi, în Islanda, la „evitarea unei militarizări” a Arcticii, un avertisment adresat Rusiei, care şi-a apărat luni activităţile militare în această regiune strategică, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Suntem îngrijoraţi de intensificarea anumitor activităţi militare în Arctica, care consolidează riscurile unor accidente sau unor calcule greşite şi subminează obiectivul împărtăşit al unui viitor paşnic şi durabil al regiunii”, a declarat şeful diplomaţiei americane în faţa presei în Islanda, cu o zi înainte de o reuniune a Consiliului Arcticii, la Reykjavik, unde urmează să se întâlnească cu omologul său rus Seghei Lavrov.

Secretarul de stat american l-a îndemnat pe omologul său rus, în mod implicit, „să evite declaraţii” precum cea de luni şi şi-a exprimat „speranţa” ca summitul arctic de miercuri şi joi să permită o „consolidare a cooperării paşnice în regiune”.

„Sperăm ca acest tip de cooperare să continue şi ca Arctica să rămână o zonă de cooperare paşnică”, a declarat Blinken.

„Trebuie să avansăm toţi, inclusiv Rusia, pe baza unor norme şi angajamente pe care ni le-am asumat şi să evităm declaraţiile care le slăbesc”, a adăugat el, răspunzând astfel unei întrebări despre declaraţiile lui Lavrov referitoare la Arctica.

Şeful diplomaţiei ruse a proclamat luni Arctica drept o zonă de influenţă a Rusiei şi a avertizat Occidentul împotriva ambiţiilor pe care le are în zonă.

„Este clar pentru toată lumea, de mult timp, că acestea sunt pământurile noastre, teritoriul nostru”, a declarat Serghei Lavrov, denunţând apoi aşa-zise veleităţi ofensive ale NATO şi Norvegiei în Arctica.

Antony Blinken a reproşat la rândul său Rusiei „revendicări maritime ilegale, mai ales cu privire la reguli privind tranzitul navelor străine pe ruta Nordului”, de-a lungul coastei ruseşti ale Arcticii.

Aceste reguli „sunt incoerente cu dreptul internaţional şi este un lucru căruia i-am răspuns şi vom continua să-i răspundem”, a subliniat el.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările