Aproximativ 600 de persoane ucise în Irak în luna septembrie

Aproximativ 600
de persoane ucise în Irak în luna septembrie

FOTO: Reuters

Cel puţin 15 persoane au fost ucise şi alte 30 de persoane au fost rănite luni într-un atac împotriva unui convoi funerar în Bagdad, fiind al treilea atac de acest tip care are loc în capitala irakiană în ultimele zile, potrivit informaţiilor furnizate surselor de securitate şi medicale, citate de AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Atentatul a vizat înmormântarea unor sunniţi din Adhamiya, localitate la nord de Bagdad. Funeraliile erau organizate pentru doi oameni care au fost ucişi pentru că au vândut alcool, potrivit informaţiilor furnizate de un colonel din poliţia irakiană.

De asemenea, alte 12 persoane au murit într-un atac sinucigaş realizat în rândul persoanelor participante la o înmormântare  sunnită din cartierul Dora al Bagdadului.

Sâmbătă, mai mult de 70 de persoane au fost ucise, iar aproape 200 rănite în urma atentatelor realizate de doi kamikaze în locaţia unde avea loc ceremonia religioasă pentru o înmormântare din cartierul şiit Sadr a oraşului Bagdad.

Misiunea ONU în Irak a lansat duminică un avertisment legat de posibilitatea unei spirale „infernale” a represaliilor între sunniţi şi şiiţi, după atacurile din ultimele luni care au stârnit teama unui război interconfesional ce poate însângera Irakul.

„Represaliile nu pot duce decât la violenţe şi este responsabilitatea liderilor să ia măsuri decisive care să ia măsuri pentru a preveni escaladarea violenţei”, a afirmat reprezentantul ONU în Irak, Gyorgy Bustzin.

Aproape 600 de persoane au fost ucise în Irak în luna septembrie, iar mai mult de 4.400 de la începutul anului. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările