Afganistan: Povestea de dragoste dintre un membru al Beretelor Verzi şi o jurnalistă face înconjurul lumii

Afganistan: Povestea de dragoste dintre un membru al Beretelor Verzi şi o jurnalistă face înconjurul lumii

Ann Scott Tyson împreună cu Jim Gant în satele controlate de talibanii din Afganistan FOTO: ABC News

Un comandat al Forţelor Speciale americane a fost nevoit să renunţe la cariera militară după ce a recunoscut că a trăit o poveste de dragoste în timpul misiunii sub acoperire din Afganistan cu o jurnalistă a publicaţiei „Washington Post”, relatează ABC.

Ştiri pe aceeaşi temă

Comandamentul Forţelor Speciale al Statelor Unite nu a făcut publică informaţia în legătură cu eliberarea din funcţie a unuia dintre comandanţii Beretelor Verzi, după ce acesta servise 22 de luni încontinuu în zone de conflict. 

În 2011, maiorul Jim Gant a fost acuzat, într-un dosar ţinut confidenţial, că s-ar fi „destrăbălat într-un univers creat de el însuşi, inconjurat de pastile, sex şi alcool, bine ascuns în satele controlate de talibani şi Al-Qaida” cu „soţia” sa, jurnalista Ann Scott Tyson. 

„Ne-am îndrăgostit într- săptămână”, Tyson a mărturisit într-un interviu pentru ABC, amintindu-şi că Gant a cerut-o de soţie la câteva zile după ce s-au cunoscut, în 2010. La început nu l-a luat în serios, eventual devenind foarte apropiaţi. 

În 2012, doi ani mai târziu după ce s-au cunoscut, Gant a fost îndepărtat din armată datorită relaţiei sale cu Tyson şi implicit din provincia afgană unde era staţionat. Acesta reuşise să aducă de partea americanilor trei triburi paştune şi avea o influenţă puternică în regiunea Kunar. Comandanţii săi de la Washington îi ordonaseră acestuia să schimbe cursul unui război pe care America îl pierdea, iar Jim Gant reuşea să facă acest lucru cu succes.

Loial oamenilor săi

În ciuda faptului că acesta a fost îndepărtat pe tăcute şi i s-au retras toate medaliile, Gant susţine că tot efortul de a se implica într-un război neconvenţional împotriva talibanilor a meritat  calvarul prin care trece în aceste clipe. „Amândoi am ştiut că ce făceam era foarte riscant. Aş face-o din nou”, mărturiseşte Gant în primul său interviu televizat. „A fost un război extrem de neconvenţional”, a adăugat acesta. 

Cât despre fărădelegile de care este acuzat, acesta susţine că le-a recunoscut şi nu fac altceva decât să dovedească că a încălca regulile funcţionează. „Nu am plecat niciodată de pe câmpul de luptă învins. Nu am pierdut niciodată un soldat. Oamenii mei au primit peste 20 de medalii în timpul ce le-am fost comandant şi i-am adus pe toţi întregi acasă. Asta-i tot!”, a spus Gant.

Dar lucrurile nu au fost pre roz pentru cel ce odată era numit „Lawrence al Afganistanului” chiar de către comandaţii cei mai mari, inclusiv de fostul şef al Pentagonului şi CIA, David Petraeus. Ann Scott Tyson şi Jim Gant s-au căsătorit anul trecut şi au decis să-şi spună povestea în noua ei carte intitulată „American Spartan: The Promise, The Mission And The Betrayal of Special Forces Major Jim Gant”.

Uitat de ţară

Aproximativ acum patru ani, mai mulţi lideri militari au crezut că Gant poate fi cheia succesului în câştigarea războiului din Afganistan, însă, aşa cum descrie şi în carte, eroismul şi vizionarismul său au fost uşor uitate, în afară de Petraeus şi alţi câţiva militari de rang.

„Cu siguranţă avea tupeu şi era extrem de inteligent.”, îşi aminteşte Petraeus despre acesta. „Este unul dintre cei căruia îi datorăm multă recunoştiinţă, indiferent de cum s-a încheiat toată povestea pentru el. Oamenii mai şi greşesc”.

Deşi avea la activ peste 50 de luni de luptă în Irak şi Afganistan-o durată neobişnuită chiar şi pentru cei mai buni soldaţi-Gant a primit Medalia Steaua de Argint în Irak. Este una dinte cele mai valoroase medalii, acordate numai altor 703 soldaţi din 2001 încoace, majoritatea post-mortem. 

Generalul David Petraeus vorbeşte despre curajul lui Jim Gant: 

Atât Gant cât şi Tyson, una dintre cele mai bune jurnaliste de război din Statele Unite, erau implicaţi în căsnicii eşuate când s-au cunoscut şi au decis să-şi trăiască povestea de dragoste într-un sat din munţii Afganistanului. Aceştia se bucură momentan de o viaţă mult mai calmă în oraşul ei natal, Seattle, unde Gant se luptă cu stresul post-traumatic, în timp ce priveşte cum ambele ţări unde a luptat se prăbuşesc în haos.

Acesta suferă încă de pe urma rănilor de război- în special un traumatism cranio-cerebral datorat unei bombe improvizate- şi a efectelor pe care 20 de ani de operaţiuni speciale le lasă pe corpul şi psihicul unui om. În 2004, Jim Gant a scris un pamflet în care anticipa eşecul războiaelor din Afganistan şi Irak, În loc să-l condamne pentru insubordonare, David Petraesu, pe atunci responsabil cu operaţiunile militare în Irak, i-a ordonat lui Gant să se întoarcă în Irak, ulterior acesta fiind transferat în Afganistan. 

Tyson şi Gant s-au adaptat la viaţa tribală din Afganistan atât de mult încât aceştia se îmbrăcau ca localnicii şi se împrieteniseră cu femeile şi copii din satele vecine. Membrul Beretelor Verzi a învăţat-o pe soţia sa cum să folosească pistolul, Gant având în permanenţă asupra sa unul de rezervă, în caz de urgenţă.

Citeşte şi:

Sergentul american Bowe Bergdahl va reveni în Statele Unite 

Sergentul american Bowe Bergdahl, care a fost eliberat la sfârşitul lunii mai după ce a fost în custodia talibanilor afgani pentru mai bine de cinci ani, va fi repatriat vineri în Statele Unite, au anunţat recent oficialii de la Pentagon, potrivit AFP.

Povestea lui Curtis Welsby, soldatul britanic reîntors acasă teafăr, cu obiectul care i-a purtat noroc: o biblie de 100 de ani

Curtis Welsby, unul din cei mai tineri soldaţi britanici, s-a reîntors teafăr de pe teatrul de operaţiuni din Afganistan, acesta având asupra lui o biblie veche de 100 de ani, obiect care le-a purtat noroc membrilor familiei sale  timp de patru generaţii, potrivit „Daily Mail”

Controversele din jurul eliberării ultimului prizonier american de război. Soldatul eliberat: „Mi-e ruşine că sunt american“

SUA au eliberat cinci terorişti din închisoarea de maximă securitate Guantanamo în schimbul eliberării lui Bowe Berdahl, un soldat american în vârstă de 28 de ani, capturat în urmă cu cinci ani în Afganistan. Administraţia Obama este însă aspru criticată pentru că a încălcat prima regulă în ceea ce priveşte teroriştii - a nu negocia cu ei, iar Obama este acuzat chiar că a încălcat Constituţia.

Obama va propune retragerea forţelor americane din Afganistan până la sfârşitul lui 2016

Barack Obama urmează să propună marţi reducerea la 9.800 a numărului militarilor americani în Afganistan, la începutul lui 2015, înaintea retragerii lor complete până la sfârşitul lui 2016, a anunţat un oficial de rang înalt, relatează AFP.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările