În numele cui a vorbit preşedintele Macron la Moscova?

Conferinţa de presă comună, Putin-Macron, la Moscova

Răspunsul este extrem de important. Iată variantele: 1. Vorbeşte în calitate de preşedinte al ţării care asigură acum preşedinţia Consiliului UE, deci, în principiu, are calitatea de a sintetiza poziţiile deja agreate de colegii săi şefi de state şi guverne sau, cel puţin, anunţă o temă viitoare pentru care există un consens neoficial obţinut din partea capitalelor dn ţările membre;

2. Vorbeşte în numele Franţei şi îi angajează în acest fel interesele specifice politice, economice şi de securitate, urmând să pledeze în favoarea lor şi în viitoarele reuniuni cu liderii reprezentativi din UE; 

3. Vorbeşte în calitatea de preşedinte al Franţei care este şi candidat la propria sa succesiune, în alegerile care urmează foarte curând în Franţa şi în care "tema europeană" este printre cele mai importante pe agenda tradiţională a lui Macron.

În funcţie de aceste trei perspective, interpretările date unora dintre cele mai importante dintre afirmaţiile sale după întâlnirea cu omologul său rus pot să însemne, sau deja înseamnă, indicaţii foarte serioase asupra modului în care preşedintele francez încearcă formarea unui nou spaţiu de securitate pentru Europa, cu toate consecinţele pe termen lung pe care le implică un asemenea demers.

În cazul relaţiei atât de sensibile cu Rusia, deschiderea sa este totală în favoarea "unui acord care este posibil pentru evitarea unui război pe scară largă în Ucraina, îngrijorările Rusiei privind propria sa securitate fiind legitime". Mesajul esenţial enunţat de Macron mi se pare a fi că "Europa are nevoie de «un nou echilibru» care să protejeze ţările europene şi să calmeze îngrijorările Rusiei. Obiectivul Rusiei nu îl reprezintă Ucraina, ci reguli clare pentru coexistenţa cu Uniunea Europeană şi NATO".

În acest sens, din perspectiva sa, trebuie acţionat masiv pentru a se împiedica deteriorarea situaţiei înainte ca să fie stabilite şi intrate în funcţiune noile eventuale mecanisme şi gesturi reciproce de încredere, asigurare şi reasigurare în domeniul securităţii. Afirmaţie care este foarte uşor de calibrat în funcţie de contextul general de acum, cu tensiunile verbale mereu exacerbate după mecanismele bine rodate ale Războiului Rece, adesea cu specialişti care au condus operaţiuni similare de război psihologic şi înainte şi după căderea Cortinei de Fier. Dar trebuie adăugate şi condiţiile extrem de speciale ale momentului de acum relaţionat cu calendarul viitoarelor evenimente în viaţa politică a unor state europene: mă refer la ceea ce specialiştii în politici electorale urmăresc deja cu extrem de mare interes, adică luna denumită "super-aprilie", atunci când vor avea alegeri în Franţa, Ungaria şi Slovenia.    

Ştiind care sunt ezitările (pentru a folosi acest termen eufemistic) Ungariei şi Sloveniei în a susţine eventuale sancţiuni sau acţiuni în forţă împotriva Rusiei, atunci afirmaţiile lui Macron pun un accent extrem de bine marcat pe nevoia unui demers care să aibă în centrul său acest principiu de bază "nu există securitate pentru europeni dacă nu există securitate pentru Rusia", o reafirmare, în ediţie în limba franceză a principiului "securităţii indivizibile" repetat de nenumărate ori de Moscova, inclusiv în documentele trimise către NATO şi Washington. Cu o adăugire la fel de importantă şi pe care, cel puţin declarativ, se pare că Putin este gata să o susţină, aşa cum ne transmite preşedintele francez:

"Preşedintele Putin m-a asigurat în ce priveşte deschiderea sa de a se angaja în această logică, precum şi dorinţa sa de a asigura stabilitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei". 

Obiectivele urmărite, adăuga Macron, sunt "asigurarea unei stabilităţi pe termen scurt" şi ca "dialogul care a fost stabilit deja între Rusia, SUA şi şi europeni să continue să construiască soluţii având ca obiectiv securitatea tuturor". Replica lui Putin a fost că "este posibil" să se avanseze "asupra unui număr de propuneri" avansate de omologul său francez, insistând din nou că "în ceea ce priveşte Acordurile de la Minsk, pur şi simplu nu văd niciun fel de altă alternativă", reducând deci în forţă rolul OSCE ca mediator şi al "Formatului Normandia" (Rusia, Ucraina, Franţa, Germania) ca spaţiu agreat de rezolvare a situaţiei conflictuale.

Un acord de profunzime sau doar, aşa cum spunea chiar Macron, un fel de pansament rapid de securitate provizorie până când se ştie care va fi viitoare configuraţie politică în Europa care interesează? Poate, indicaţia fiind că Macron a spus şi că ţara sa şi Rusia "nu au acelaşi mod de a înţelege" sensul unor acorduri fundamentale precum Actul final de la Helsinki din 1975, cel care permitea apariţia OSCE, în special în ce priveşte drepturile omului şi respectarea absolută a integrităţii teritoriale a statelor.

Dar, în paralel, Macron a mai atras atenţia că dialogul cu Rusia "este singurul mod de a asigura securitatea şi stabilitatea în Europa... Oricine crede în Europa trebuie să ştie cum să lucreze cu Rusia. Este oare uşor? Nu. Există aici un element de ingratitudine? Da. Trebuie oare să existe abandon? Nu. Avem neînţelegeri, trebuie să ni le asumăm. Avem un nivel de incandescenţă pe care rar l-a cunoscut Europa în ultimele decenii".

Avem în toate astea promisiunea unei poziţii comune asumate de principalii lideri europeni şi care ar putea fi negociată şi confirmată de un eventual Summit excepţional dedicat doar relaţiei cu Federaţia Rusă şi, ca atare, impunând un punct de vedere comun care să conteze şi în raţionamentele NATO care, la rândul său, îşi calibrează mesajele de forţă pentru a-şi mări proporţional credibilitatea înaintea Summitului din această vară de la Madrid?

Pe fond, există o singură necunoscută majoră, natura exactă a răspunsului la întrebările pe care le-am enunţat în dechiderea acestui articol. Poate, după ce vom vedea rezultatele reuniunii Macron-Zelensky, imaginea va deveni mai clară. Dar există şi certitudinea că există, foarte vizibilă, o căutare disperată de soluţii care să prevină tensiuni majore viitoare şi să împiedice degenerarea discursurilor războinice în care excelează politicienii care, ca de obicei, nu au nimic de pierdut deoarece pe front vor trebui să plece ceilalţi, cei obişnuiţi oricum să plătească şi fără drept la opinie.

Politicienii noştri nu comentează nimic, poate pentru că fuseseră informaţi de agenda Parisului privind contactele cu Rusia cu ocazia vizitei la Bucureşti a ministrului de externe francez şi, de ce nu, agreaseră acest demers de deschidere de acum. În consecinţă, ce a spus preşedintele Macron la Moscova este şi în acord cu poziţia oficială a României? Cine ştie, poate că da, poate că nu.