Zeci de preoţi şi angajaţi ai Bisericii Catolice din Germania au recunoscut public că fac parte din comunitatea LGBT+

Zeci de preoţi şi angajaţi ai Bisericii Catolice din Germania au recunoscut public că fac parte din comunitatea LGBT+

O sută de angajaţi ai Bisericii Catolice din Germania au recunoscut luni că fac parte din comunitatea LGBTQ+, denunţând „⁣discriminarea şi excluderea”⁣ şi solicitând „accesul liber”⁣ la profesiile pastorale, informează AFP.

Pe site-ul campaniei #OutInChurch, aceştia solicită „o schimbare în codul muncii discriminatoriu al Bisericii″⁣ Catolice şi eliminarea ″„formulărilor degradante şi excluzive″⁣ din regulamente, precum şi încetarea unui „sistem de disimulare, de dublă moralitate şi necinste″⁣ privind chestiunea LGBT+ în Biserică.

Nici „orientarea sexuală sau identitatea de gen″⁣ şi nici „⁣implicarea într-o relaţie sau căsătorie non-heterosexuală″⁣ nu ar trebui să constituie „⁣un obstacol în calea angajării sau un motiv de concediere″⁣, susţin iniţiatorii demersului într-un manifest, potrivit ştirilorprotv.ro. 

„Nu vreau să mă mai ascund″⁣, a declarat Uwe Grau, preot homosexual din dieceza Rottenburg-Stuttgart (sud), unul dintre aceste zeci de persoane LGBT+ prezentate într-o galerie foto, în unele cazuri sub anonimat.

Mai multe mărturii ale catolicilor LGBT+ germani aflaţi în slujba Bisericii vor fi difuzate luni seară la televiziunea publică, în cadrul unui documentar intitulat „How God created us” („Cum ne-a creat Dumnezeu″⁣), ce vizează, de asemenea, denunţarea acţiunilor de intimidare şi discriminare cărora le cad victime.

Aceste iniţiative vin la câteva zile după noi acuzaţii la adresa Bisericii Catolice din Germania în cazuri de pedocriminalitate: un raport independent a vizat înalţi demnitari ai Bisericii, inclusiv pe fostul papă emerit Benedict al XVI-lea, acuzat de lipsă de acţiune în faţa preoţilor pedofili la sfârşitul anilor 1970 şi începutul anilor 1980.

În urma publicării raportului, Vaticanul şi-a exprimat joi încă o dată „sentimentul de ruşine şi de remuşcare” pentru violenţele sexuale comise de unii dintre preoţii catolici asupra unor minori.

Chestiunea LGBT+ face subiectul unei dezbateri aprinse în cadrul Bisericii. Papa Francisc susţine tradiţia catolică pe tema căsătoriei - considerată drept uniunea dintre un bărbat şi o femeie în scopul procreării -, declarând în acelaşi timp că „Dumnezeu îl iubeşte pe fiecare dintre copiii săi″⁣, notează AFP.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările