Ungaria, condamnată de CJUE cu privire la încălcarea dreptului european al azilului

Ungaria,
condamnată de CJUE cu privire la încălcarea dreptului european al azilului

Premierul ungar Viktor Orban (în prim-plan), în Parlamentul de la Budapesta FOTO EPA-EFE

Ungaria a fost condamnată joi de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) cu privire la faptul că a încălcat dreptul european al azilului prin înfiinţarea unor „zone de tranzit” la frontiera cu Serbia, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

CJUE stabileşte că „limitarea accesului la procedura privind protecţia internaţională, retenţia ilegală a solicitanţilor acestei protecţii în zone de tranzit şi expulzarea îtr-o zonă frontalieră a cetăţenilor unor ţări terţe aflaţi într-un sejur ilegal, fără respectarea garanţiilor cu privire la o procedură de întoatrcere constituie încălcări ale dreptului Uniunii” Europene, anunţă ea într-un comunicat.

Curtea a dispus, în mai, ca Ungaria să elibereze solicitanţii de azil care se aflau în tabere din aceste zone de tranzit la frontiera cu Serbia, stabilind că erau reţinuţi fără motiv.

Guvernul suveranistului Viktor Orban a fost nevoită, astfel, să evacueze aceste tabere.

„Zonele de tranzit” de la Röszke şi Tompa au fost înfiinţate după ce Ungaria a ridicat garduri de sârmă ghimpată de-a lungul frontierei cu Serbia şi Croaţia, în 2015, în toiul crizei migraţiei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările