Un grup de parlamentari britanici solicită schimbarea politicilor OMS în privinţa ţigărilor electronice

Un grup de parlamentari britanici solicită schimbarea politicilor OMS în privinţa ţigărilor electronice

FOTO EPA-EFE

Guvernul britanic este îndemnat să se opună politicilor „prohibitive” ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) în privinţa ţigărilor electronice şi a altor alternative la fumat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Grupul parlamentar britanic privind ţigările electronice, format atât din conservatori, cât şi din laburişti, a solicitat Guvernului condus de Boris Johnson să îşi exprime opoziţia faţă de politicile duse de OMS împotriva ţigărilor electronice şi a altor alternative la fumat, transmite dcnews.ro.

Apelul grupului parlamentar vine după patru luni de anchetă asupra activităţii secretariatului Convenţiei-Cadru Privind Controlul Tutunului (FCTC), anchetă lansată ca urmare a apelurilor repetate ale OMS pentru introducerea de noi  interdicţii la adresa ţigărilor electronice.

Grupul parlamentar britanic privind ţigările electronice acuză secretariatul FCTC că a emis mesaje publice eronate şi a luat decizii care nu s-au bazat pe dovezi ştiinţifice.

Membrii grupului respectiv susţin că denunţă politicile OMS din poziţia de reprezentanţi ai unui stat care a integrat cu succes ţigările electronice în practicile de combatere a fumatului. Aceasta a dus la scăderea prevalenţei fumatului în Marea Britanie la 12% în 2020, o scădere-record cu 5% faţă de 2017, insistă ei, conform sursei citate.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările