Turiştii americani vor putea călători din nou în Europa. Condiţia esenţială de care trebuie să ţină cont

Turiştii americani vor putea călători din nou în Europa. Condiţia esenţială de care trebuie să ţină cont

Foto Pixabay.com

Un înalt oficial al Uniunii Europene a declarat că americanii vaccinaţi împotriva COVID-19 ar putea călători în Europa vara aceasta sau chiar şi înaintea ei. Acest lucru presupune relaxarea restricţiilor de călătorie existente.

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat pentru The New York Times că cele 27 de state membre UE i-ar accepta, necondiţionat, pe toţi vizitatorii imunizaţi cu vaccinuri anti-COVID-19 aprobate de Agenţia Europeană a Medicamentului, conform Mediafax.
 
„Din câte văd, americanii folosesc vaccinuri aprobate de Agenţia Europeană a Medicamentului”, a spus Ursula von der Leyen. „Acest lucru va permite libera circulaţie şi călătoriile spre Uniunea Europeană”.
 
Preşedintele Comisiei Europene nu a menţionat când ar putea deveni realitate acest scenariu.
Cele mai multe călătorii între SUA şi Uniunea Europeană au fost blocate cu mai mult de un an în urmă.
 
Ţările Uniunii Europene au căzut de acord luna aceasta să lanseze paşapoartele de călătorie COVID-19 care să le permită persoanelor vaccinate, testate sau recuperate după infecţia cu SARS-CoV-2 să călătorească în condiţii mai accesibile.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările