1. Războiul informaţional. Un concept şi un instrument de acţiune

O componentă a războiului hibrid, dar şi un instrument de sine stătător este războiul informaţional.

Războiul informaţional reprezintă crearea de realităţi alternative prin pervertirea adevărului obiectiv - realizat pe baza datelor, faptelor şi argumentelor concrete - răstălmăcirea lui prin utilizarea unei combinaţii de elemente, fapte şi bucăţi de adevăr selectate, interpretate, combinate cu raţionamente alterate prin utilizarea de silogisme, sofisme, propagandă, interpretare forţată, totul împănat cu o multitudine de minciuni.

Bătălia naraţiunilor alternative, a „adevărurilor alternative” a devenit cea mai insidioasă modalitate de construcţie a convingerilor. Dar ea se bazează pe grupurile şi publicurile vizate pentru fiecare operaţiune în parte, pe o ţesătură vastă de cunoaştere a pregătirii, înclinaţiilor şi aşteptărilor publicului ţintă, propensiunilor, frustrărilor acestuia. Evident că instrumentele nu privesc doar informaţia ca atare, ci se referă şi la alte componente mai subtile, care ţin de emoţii fundamentale, de context şi valorizarea oportunităţilor oferite de evenimente în derulare şi de starea de spirit creată într-o anumită populaţie vizată pentru a inocula un anumit tip de raportare la subiect.

Realitatea alternativă perverteşte percepţia unei populaţii vizate, într-o combinaţie de operaţiuni psihologice -psyops, alături de dezinformare şi propagandă, utilizând convingeri fundamentale, sentimente şi imagini cu impact, cu scopul de a duce publicul ţintă spre o percepţie pre-definită. Şi, în final, întrucât publicul are deja o opinie, percepţia sa a luat locul realităţii [1] şi, indiferent ce argument sau dovadă a adevărului ar fi prezentate, acestea ar trebui să înfrunte acest blocaj al percepţiei deja formate.

Într-o lume în care informaţiile circulă rapid către un număr mare de oameni, în timp real, prin intermediul televiziunii, internetului şi a social media, percepţia asupra unui anumit eveniment este uşor de format, de deraiat, de alterat şi impus. Prezentarea ulterioară a adevărului, va duce la o schimbare minimă de opinie la scară largă din cauza lipsei gândirii critice la nivelul majorităţii populaţiei, a abordării conservatoare în asumarea recunoaşterii propriei greşeli, la nivelul populaţiei largi, şi a uşurinţei utilizării explicaţiei deja interiorizate de către o persoană obişnuită, mai ales aflată într-o comunitate care a dezvoltat un conformism şi are propria descriere, percepţie şi propriul „adevăr”.

Obiectivul general, principal, al războiului informaţional este acela de a determina, de a controla sau măcar de a altera decizia strategică, de politică externă, securitate şi apărare, de pervertire sau îngreunare a instrumentelor destinate componentei militare a unui stat, şi de îngreunarea funcţionării, dacă nu chiar de blocarea unor elemente ce ţin de securitatea unui stat. Instrumentul şi mecanismul pentru a atinge acest obiectiv este acela de a determina publicul, cetăţenii, grupurile de presiune pregătite şi condiţionate, organizate şi dirijate, să preseze autoritatea pentru a o îndepărta de la soluţia obiectivă identificată pentru decizia într-un anumit moment pe baza lipsei de susţineri, ba chiar opoziţiei populaţiei.

Se valorifică astfel elementele caracteristice, principiile şi valorile fundamentale ale societăţii deschise, democratice împotriva statelor şi instituţiilor acestora. O subminare din interior prin construcţia unor grupuri de inamici din cetate. Mai mult, abordarea este unitară, integrată, şi nu rareori un fapt sau o componentă a războiului informaţional, luată separat, apare doar ca o ciudăţenie, o singularitate, o întâmplare, nicidecum un act agresiv planificat alături de o suită de alte elemente. Modul insidios de acţiune şi această abordare integrată crează elementele avantajoase ale negării credibile a unei asemenea acţiuni de agresiune informaţională asupra unei populaţii ţintă.

Războiul informaţional foloseşte trei niveluri distincte de acţiune, cu relevanţă diferită şi grad de semnificaţie legală şi morală diferit. Împreună, prin abordarea integrată şi secvenţială în funcţie de publicul ţintă creşte eficienţa războiului informaţional.

Prima componentă este cea vizibilă, evidentă şi ţine de implicarea în alterarea spaţiului public al unei ţinte vizate, implicând în zona media, internet şi social media, dar şi la alte niveluri mai subtile, a unei injecţii de idei şi informaţii care valorizează principiile şi valorile fundamentale ale democraţiei şi drepturilor omului între care libertatea de expresie, libertatea cuvântului, libera circulaţie a ideilor, elemente care nu numai sunt legale şi morale, dar se situează între valorile fundamentale pe care societăţile democratice pe apără. În subsidiar avem de a face cu o injecţie deschisă de propagandă, manipulare şi dezinformare greu de dovedit. Mai mult, acest tip de acţiune necesită în mod constant replici, analize, investigaţii şi expunerea publică a falsurilor şi interpretărilor voit greşite ale faptelor, a naraţiunilor alternative ce stau în spatele acestor idei şi care utilizează modul de interpretare al faptelor special pentru a susţine pachetul adevărului alternativ propus de autor. 

Acţiunile valorifică nu rareori vulnerabilităţi ale sistemului, obişnuinţe în nerespectarea sau ocolirea, sau evitarea sancţiunilor pe baza legii sau vulnerabilităţi ale instituţiilor de control, limite legale sau absenţa instituţiilor profesionale capabile să sancţioneze moral utilizarea acestor excese în promovarea unei abordări sau alteia privind o temă sau o naraţiune îmbrăţişată, absenţa replicii în aceeaşi ştire, lipsa expertizei care să califice o informaţie lansată, viteza şi slaba pregătire a unor angajaţi în spaţiul media şi al difuzării şi colportării informaţiei. Informaţia falsă, venită din surse obscure şi intrată în main stream, informaţia selectată, interpretarea şi dirijarea unor raţionamente în mod forţat, spre o concluzie prestabilită, absenţa mediei alternative, independente, care să respecte strict regulile relatării unor evenimente, a ştirilor echilibrate, a oferirii în acelaşi spaţiu al abordărilor alternative, polemice sau a argumentelor pro şi contra în acelaşi timp, toate ajută la construirea acestui element al războiului informaţional.

În societăţile dezvoltate, mature, cu o mass media dezvoltată, bogată şi cu multe alternative, componenta de preluare, dirijare au control al spaţiului public este mult mai redusă. Contează şi educaţia, şi cultura democratică a populaţiei ţintă, fireşte. Însă există societăţi unde spaţiul public este controlat de către actori terţi, cum este cazul Republicii Moldova, unde un raport ştire văzută-impact arată că 80% din audienţă face ca ştirile consumate să fie cele produse la Moscova. Şi când mai sunt împachetate în programe de divertisment extrem de bine făcute şi atractive, aceste adevărate „injecţii” de ştiri aşezate în spaţiul unei naraţiuni preconcepute face ca impactul adevărurilor alternative proiectate să fie major.

Propaganda îşi are limitele ei. De aceea este nevoie de utilizarea unui set de instrumente integrate, dezvoltate şi utilizate împreună, cu destinaţii de public ţintă şi abordare distinctă. Aici ajungem la cel de-al doilea element, lobby-ul, Public Relations - dacă e vorba de o companies au o personalitate sau diplomaţie publică, dacă vorbim despre un stat. Este o abordare perfect legală, în statele în care există o lege a lobby-ului sau echivalente.

Instrumentul funcţionează astfel: trebuie influenţaţi decidenţii de idei lansate în spaţiul public de către purtători de mesaj legitimi şi credibili, cu impact asupra propriei populaţii şi a decidenţilor ce conduc un stat la un moment dat. Aici se utilizează sume de bani plătite pentru ca persoane credibile, analişti, experţi, foşti sau actuali politicieni de impact asupra unei populaţii ţintă, sau chiar purtători de mesaje externi, dar din nou credibili şi legitimi pentru populaţia ţintă să apere tezele propuse de cel care plăteşte.

Media plătită sau expertul, analistul care se pronunţă sunt plătiţi pentru a crea o anumită imagine, pentru a apăra un anumit actor, pentru a purta un anumit mesaj, o viziune, o naraţiune pregătită anterior. Deci un personaj credibil, altfel extrem de prizat, de impact, se pronunţă brusc în spaţiul public vehiculând idei ce nu sunt rezultatul analizei sale, a gândirii sale ci sunt rezultatul livrat spre a fi difuzat astfel, contra unor sume de bani, de către comanditar. Publicul nu este avertizat şi nu ştie că cel din faţa sa nu vorbeşte în numele său propriu, ci că exprimă idei comandate. De aceea evaluarea e făcută în contextul credibilităţii şi a legitimităţii persoanei în cauză (de fapt asta vinde analistul, purtătorul de mesaj în lobby). Mai mult, după îndeplinirea misiunii, persoana în cauză revine la analizele sale legitime, corecte, rezultat al propriei sale gândiri şi bagaj de cunoaştere şi idei. Persoana în sine redevine sau îşi conservă credibilitatea mai departe şi poate fi utilizată şi ulterior, pe un alt proiect al războiului informaţional sau vehiculând o altă temă.

Dacă SUA au legea lobby-ului, expunerea publică a poziţiilor din această categorie, plătite, şi formula de transparenţă a sumelor de bani primite pentru a vehicula anumite teme, acest instrument lipseşte în Europa, nu însă şi agenţiile de lobby. E un instrument legal, imoral pe alocuri, dar care e utilizat în combinaţie cu propaganda şi preluarea controlului sau alterarea spaţiului media în cadrul războiului informaţional.

Cel de-al treilea nivel este şi cel mai insidios, profund ilegal, care vizează componente mult mai subtile ale războiului informaţional. El este legat de psyops - operatiuni psihologice elaborate. Nivelul de acces pe această componentă este mult mai profund, în fibra organismului social, al credinţelor comune, al stării psihologice şi al temerilor profunde. Aici contează informaţia răspândită dar mai ales efectul creat de informaţie în publicul ţintă, respectiv naşterea şi crearea sau accentuarea fricilor, crearea emoţiilor colective, pregătirea publicului pentru a reacţiona la viitoare evenimente într-o formulă dirijată, pregătită şi cumpănită anterior.

Obiectivele sunt atinse utilizându-se ştiri false, personalităţi şi experţi cu referinţe morale cunoscute în societate dirijaţi spre anumite poziţii, dar ţinta nu e informaţia imediată, ci crearea contextului pentru o reacţie publică emoţională în faţa unui eveniment ulterior care va apărea. Dirijismul în raport cu reacţia ulterioară se creează accesând nivele subtile din subconştient şi crearea unor modele de gândire prin repetarea unor secvenţe de acest tip la intervale prestabilite, învăţarea creierului şi subconştientului să reacţioneze într-un anumit fel la stimuli informaţionali şi emoţionali prestabiliţi. Iar scopul este determinarea unui anumit răspuns public, colectiv, în momentul în care e nevoie de el pentru a presa şi altera acţiunea unui decident în momente de criză.

Instrumentele utilizate sunt o combinaţie de naraţiuni, idei alternative, sădirea dubiilor, promovarea şi validarea cât mai credibilă a unor minciuni care să intre în subconştient ca percepţii ale adevărului, interpretări exagerate şi dirijate, exagerări, manipulare, dezinformare, cu toate componentele, efectele acţiunilor trolilor (comentatori dirijaţi în spaţiul virtual). Tot aici sunt construite componentele de condiţionare a publicului vizat, acţiuni la nivel subliminal şi al subconştientului, inocularea percepţiei construite, accesarea emoţiilor fundamentale şi orientarea lor – frică, umilinţă, speranţă.

Funcţionarea războiului informaţional se face integrat, pe toate cele trei dimensiuni, cu dozaje gândite şi instrumentar vast construit în timp. Se utilizează resurse importante pentru asemenea acţiuni, iar componenta este cel mai adesea mutată în spaţiul militar. Este un instrument al cărei relevanţă abia este descoperită şi impactul poate fi extrem de puternic.

De la stânga la dreapta: premierul Crimeei, Serghii Aksionov, preşedintele Consiliului Suprem de la Simferopol, Vladimir Konstantinov, liderul rus Vladimir Putin şi primarul Sevastopolului, Alexei Chalii, la semnarea acordului de anexare a Crimeei, FOTO Reuters

2. Războiul informaţional în documentele ruseşti

Este important să ştim ceea ce întelege Federaţia Rusă prin „soft power”, prin război informaţional şi modul său de acţiune, care sunt instrumentele sale şi modul în care aceasta urmăreşte să le aplice. Mai mult decât atât, trebuie înţeleasă aplicarea practică şi analizat modul în care au fost abordate aceste politici în termeni clari. Pentru a forma o imagine de ansamblu există trei documente importante ale Federaţiei Ruse: „The Concept of the Foreign Policy of the Russian Federation” (2013), „The Military Doctrine” (decembrie 2014) şi declaraţia lui Vladimir Putin din 18 martie, ziua în care Crimeea a fost anexată de către Federaţia Rusă. Aceste trei documente sunt de referinţă în afacerile externe, apărarea şi securitatea Rusiei.

Am identificat dezvoltarea şi prezenţa conceptelor de soft power, acţiune hibrid şi războiul informaţional, concepte care sunt părţi importante ale soft power-ului rus. Mai mult decât atât, descrierea conţinutul acestor concepte, ne arata cum aceste instrumente sunt percepute şi definite şi după o astfel de cercetare, putem observa modul în care ele au fost aplicate şi utilizate în realitate.

Dintr-un anumit punct de vedere dimensiunea umanitară a politicii externe a Rusiei implică „soft power-ul” doar ca un instrument suplimentar. În acest fel, soft power devine un „un mijloc practic al dimensiunii umanitare în politica externă, care ar putea fi un răspuns la dilemele cu care Rusia se confruntă la nivel regional” [2]. Mai mult decât atât conceptual de „soft power”, nu se limitează numai la capacitatea de a influenţa, sau chiar la cea de a manipula opinia publică într-o ţară-ţintă, dar „include o idee bine conturată de parteneriat cu beneficii pe termen scurt şi lung” [3].

În acest mod, chiar dacă mulţi autori au sugerat că abilitatea Rusiei de a aplica soft power este redusă, anumite voci au sugerat potenţial maxim în amestecul de trend umanitar-soft power. Rusia încă deţine surse de atractivitate pentru unele ţări post-sovietice, elemente care sunt exploatate: limba, cultură comună, resursele de energie [4]. În plus, o perioadă importantă în care politicile de acest gen au fost puse la încercare şi a fost nevoie de aplicarea soft power-ului a fost în timpul „revoluţiilor colorate” din Georgia (2003) şi Ucraina (2004), în care propaganda rusă a conturat ideea că revoluţiile colorate sunt un instrument conceput de Occident pentru a schimba regimuri în spaţiul post-sovietic şi de a impune o democraţie liberală occidentală şi nu un „sistem independent”.

Conceptul de soft power este inclus în „Concept for the Foreign Policy of the Russian Federation” şi este corelat cu războiul informaţional, diplomaţia publică şi cu cultivarea internaţională a imaginii Rusiei. Mai mult decât atât, există o definiţie a unui tip de soft power bun şi legitim şi al unui soft power ilegitim şi greşit.

La fel de importante pentru soft power sunt prevederile regăsite în Doctrina Militară a Federaţiei Ruse, emisă în decembrie 2014. Soft power-ul, forma sa negativă, are o importanţă în domeniul militar. În primul rând, Rusia împarte ameninţările de securitate în două: „pericole” şi „ameninţări”. „Pericolul” este o ameninţare mai puţin importantă, prezentă, dar inclusă într-o a doua modalitate de reacţie. Astfel, articolul 12 face diferenţa între „principalele pericole militare externe”:

„k) utilizarea tehnologiilor de informare şi comunicare în scopuri militare-politice împotriva acţiunilor contrare dreptului internaţional, care afectează independenţa politică, integritatea teritorială a statelor şi care ameninţă pacea internaţională la nivel mondial şi stabilităţii regionale” [5].

Deci, războiul informaţional este remarcat ca atare în doctrina militară, precum şi o descriere a ceea ce înseamnă astfel de pericole în arena internaţională şi în spaţiul interior.

Documentul de asemenea ilustrează conţinutul şi substanţa conceptului de război hibrid în articolul 15, „Natura şi caracteristicile conflictului modern”:

„a) utilizarea integrată a forţei militare, politice, economice, informaţionale şi alte măsuri non-militare, implementate cu utilizarea pe scară largă a potenţialului de protest al populaţiei şi forţelor de operaţii speciale;

c) efectul asupra inamicului de pe teritoriul său, simultan în spaţiul informaţional global, industrial, aerospaţial, terestru şi maritim;

j) utilizarea forţelor politice şi finanţarea unor mişcări sociale” [6].

Această definiţie, care include sfera de informaţii este de primă importanţă pentru că percepţia şi definiţia sa ne arată cum Federaţia Rusă doreşte să utilizeze acest tip de război. Şi acest lucru ar putea fi regăsit în întregul spaţiu post-sovietic, în estul Ucrainei, dar şi în Europa Centrală şi de Est şi în Balcanii de Vest.

Şi acest lucru este deja menţionat în articolul 21 „Principalele atribuţii ale Federaţiei Ruse de a preveni conflictele armate”:

„s) crearea condiţiilor pentru o readucere a utilizării tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor în armată şi în formularea obiectivelor politice de acţiune, contrare dreptului internaţional, suveranităţii, independenţei politice, integrităţii teritoriale şi care reprezintă o ameninţare internaţională”[7].

3. Cum funcţionează războiul informaţional. Componentele războiului informaţional

Războiul informaţional excede în mod substanţial banala propagandă, ba chiar şi exerciţiile de comunicare strategică. Într-adevăr, nu vorbim despre partea legală a liberei circulaţii a ideilor, nici despre campaniile de lobby, PR, diplomaţie publică în cazul unui stat. Propaganda este un prim pilon, lobby-ul (care implică utilizarea de resurse importante pentru promovarea propriilor idei, naraţiuni sau imagini) este al doilea pilon, însă războiul informaţional priveşte acţiunea de alterare a deciziilor, de influenţare a deciziilor de politică externă, securitate şi apărare, de cele mai multe ori prin intermediul mass-media şi a presiunii pe care cetăţenii, cu o convingere inoculată, o pot exercita artificial şi programat asupra autorităţii.

Federaţia Rusă, potrivit tipizării pe care am realizat-o, are câteva categorii de obiective.

Mai întâi, promovarea directă, explicită, a Rusiei, prin mesajele sale, cele ale liderilor săi, promovarea versiunii sale şi naraţiunilor sale oficiale. Aici este utilizată cu precădere propaganda şi lobby-ul, într-o formă netransparentă dar legală în mare parte.

A doua componentă vizează sădirea dubiului, amplificarea dilemelor artificiale, utilizând teoriile conspiraţiei, dar deja utilizând un întreg eşafodaj de instrumente de război psihologic şi de creare a falsurilor şi utilizarea instrumentelor de derutare a populaţiei ţintă. Nu mai este vorba despre chestionarea oricărei afirmaţii a oficialilor, nici despre dezvoltarea spiritului critic (extrem de sănătos şi chiar principalul instrument în combaterea războiului informaţional, alături de educaţie), ci despre inocularea prin fals, minciună, elemente de propagandă subtilă, atingerea zonelor de sensibilitate personal, valorificarea înclinaţiilor democratice ale populaţiilor occidentale, a unor naraţiuni pseudo-credibile, verosimile, dar construite artificial pe falsuri. Scopul este nu acela de a promova Rusia, ci de a crea o masă de manevră şi persoane care practică suspiciunea ca regulă, profesează criticismul cu orice preţ, care absorb şi vehiculează teoriile conspiraţiei şi care desfiinţează orice element de decizie sau de construcţie internă sau relaţională.

A treia componentă vizează construirea duşmanului comun, a inamicului, adversarului, necesar pentru a menţine unită societatea rusă, pentru a imprima nevoia de unitate şi susţinere a conducerii pe seama existenţei duşmanului comun. Este vorba despre SUA, NATO, UE ca principali duşmani, a democraţiei liberale, societăţii deschise, drepturilor omului, „revoluţiilor colorate”, ca instrumente de război informaţional. De asemenea, pe acest palier, sunt identificaţi duşmani, rivali şi sunt promovate campanii de ştirbire a credibilităţii acestora. Este cazul classic al Turciei şi a preşedintelui Erdogan, devenite ţinte după doborârea avionului rus ce a intrat pe teritoriul rus şi uciderea piloţilor de către populaţiile turcmene din Nordul Siriei. În România am înregistrat Campania Turcia este egală cu Rusia, Erdogan egal Putin, menită să prăbuşească susţinerea publică, politică şi generală la nivelul populaţiei pentru Turcia şi pentru primirea Turciei în UE.

În al patrulea rând, obiectivele campaniilor războiului informaţional vizează nu doar atingerea imediată a unor obiective, prin conţinutul informaţiilor, ci, aşa cum am văzut mai sus, construirea unor stări de spirit şi abordări bazate pe frici şi reacţii comune, ca efect al contextului creat, accesarea nivelelor subtile al pregătirii stărilor de spirit, condiţionării reacţiilor şi dirijării unor anumite reflexe viitoare faţă de posibile acţiuni, fapte şi întâmplări ce se vor derula. La momentul oportun, cum am văzut mai sus, grupuri condiţionate reacţionează aşa cum au fost programate şi alterează opţiunea obiectivă a decidentului pentru o soluţie la o criză în derulare.

Cel de-al cincilea obiectiv pe care l-am identificat este cel al construirii instrumentarului pentru războiul informaţional, pe baza acţiunilor purtate utilizând chiar acest instrument. Aici sunt identificaţi şi preluaţi perdanţii şi nemulţumiţii de democraţia liberală, fiind valorificate şi greşelile administraţiei, şi elemente concrete întâmplate, dar interpretate voit eronat, combinate cu minciuni şi dezinformări crase. În cadrul acestei componente a războiului informaţional al Rusiei, se procedează la racolarea de suporteri, crearea grupurilor de sprijin, a masei de manevră, care vor constitui instrumentele locale, „inamicul din cetate” în războiul informaţional, respectiv:

- grupuri constituite din agenţi operativi şi nici din antenele locale angajate în operaţiuni;

- masa de manevră constituită din idioţii utili care îmbrăţişează fără discernământ orice temă li se pare atrăgătoare, fără să o înţeleagă, din mimetism, frondă, prostie sau aventurierism. Aici se alătură cei care urmează o anumită modă a momentului, dacă această înclinaţie spre a „fi echidistant faţă de diferitele opţiuni” sau cei care susţin „să ascultăm şi pe ruşi, poate au şi ei dreptatea lor”, ca abordări în sine, nu respectând argumentele reale din temele în discuţie.

- Partea cea mai complicată şi valoroasă a unei acţiuni de construire a unor instrumente din grupuri de presiune şi de sprijin o reprezintă identificarea, selectarea, pregătirea şi condiţionarea celor care au devenit convinşi de naraţiunea alternativă, care sunt multiplicatori conştienţi şi consimţători în războiul informaţional, care au discernământul şi capacitatea intelectuală, câteodată chiar ajung să recunoască eventual falsul, manipularea şi utilizarea lor de către terţi în războiul informaţional, dar sunt animaţi de orgoliul care-i împiedică să recunoască, în timp, că au fost folosiţi. Este zona cea mai periculoasă, care se construieşte chiar astăzi în toate statele occidentale vizate.

Acestora li se alătură şi celelalte dimensiuni ale războiului informaţional aflate în spectrul vizibil:

  • construcţia atacurilor către terţi sau dirijarea unor interpretări în probleme de interes, pentru atingerea sau susţinerea intereselor ruse;
  • acţiuni de rupere a coeziunii transatlantice şi a coeziunii europene, a construirii dubiului şi exagerare a excepţionalismelor naţionale pentru a bloca proiecte comune şi solidaritatea Occidentului;
  • războiul de troli şi controlul şi dirijarea dezbaterilor în reţelele sociale şi ale internetului şi dirijarea pe diferite direcţii de dezvoltare ideatică;
  • controlul ideilor şi a constructelor sociale în virtual în forma blocării coagulărilor nedorite şi promovării acţiunilor avantajoase;
  • amplificarea artificială a vizibilităţii unor idei, persoane şi grupuri şi, fireşte, eliminarea vizibilităţii altora, nepotrivite obiectivelor agresorului (vezi celebra lege a uitării şi instrumentarul aferent transformării în fantome pe net, neaccesabile din partea publicului larg).
 

De cele mai multe ori acţiunea se derulează concertat, planificat şi integrat, pe toate cele trei dimensiuni – propagandă media, lobby şi operaţiuni psihologice. Toate obiectivele sunt urmărite concomitent, cele de atingere a unor rezultate imediate, directe şi cele de construire a unui context favorabil sau de pregătire a instrumentelor pentru războiul informaţional derulat în viitor – condiţionare sau crearea grupurilor de presiune şi susţinere, inclusiv a grupurilor de convinşi.

Abordarea şi planificarea războiului informaţional se desfăşoară la trei niveluri: global – temele de interes pentru Federaţia Rusă, de context, care trebuie urmărite pe toată linia, apoi regional – spaţiul post sovietic (cu particularitatea instrumentului „umanitar”, al apărării ruşilor, rusofonilor şi compatrioţilor), Flancul Estic al UE-NATO, inima Occidentului - UE şi SUA, terţe spaţii de interes, şi respectiv local - la nivel national.

Creierul întregii operaţiuni, situate cel mai probabil la nivelul organismului militar al Federaţiei Ruse, are forţa de adaptare şi valorificare în timp real a oricărei oportunităţi ivită prin evenimentele derulate la nivel global, regional şi local. Nu de puţine ori, analiza noastră a demonstrat capacitatea de a aduce pe teren actorii ruşi cu declaraţii de oportunitate, dar şi alţi actori internaţionali cu prestigiu şi credibilitate în terţe spaţii sau actori locali stimulaţi şi impulsionaţi să reacţioneze în momentele necesare.

Totul pare o mare maşinărie pusă la punct în care fiecare e şi actor, şi pion, şi jucător, şi conducător, totodată, Preşedintele Vladimir Putin, Ministrul apărării, şeful statului Major General, Ministrul de Externe inclusiv. Alternativa unei planificări minuţioase şi stricte, a accesului şi capacităţii de a determina aceste ieşiri ale liderilor de prim plan ar fi doar o coeziune ideologică profundă a tuturor acestor actori care trebuie să fie atât de puternică şi exactă încât să-i determine să reacţioneze imediat, exact şi coerent la orice eveniment s-ar produce. Varianta asta e la fel de puţin credibilă ca şi capacitatea de planificare strictă şi extinsă, de unde posibilitatea ca să avem de a face cu o combinaţie între cele două componente – planificare şi impuls intern din cauza coeziunii ideologice puternice – care fac ca un asemenea mecanism al războiului informational să funcţioneze atât de exact, cu atâta eficienţă şi cu un asemenea impact.

4. Formule de contracarare

Conştientizarea existenţei războiului informaţional şi crearea unor mecanisme naţionale, internaţionale şi instituţionale de contracarare, ulterior a unor reguli şi norme de acţiune în instrumentarul aferent războiului informaţional ar fi primele variante de reacţie. Avem actori internaţionali mai pregătiţi şi alţii mai fragili, mai vulnerabili la atacurile informaţionale. Agresiunea utilizând instrumentarul războiului informaţional este extrem de vastă ca forme de manifestare.

Trebuie să reţinem că războiul informaţional lansat de Federaţia Rusă, potrivit propriilor documente programatice publice vizează întreaga lume, nu se opreşte la nivelul spaţiului post-sovietic, nici la nivelul statelor foste socialiste situate astăzi în Flancul Estic al UE şi NATO. Moscova s-a simţit agresată de extinderea valorilor democraţiei liberale, declarate universale, şi a inventat democraţia suverană, ulterior democraţia gestionată, controlată. S-a simţit agresată de extinderea spaţiului de valori al UE şi NATO, inclusiv prin instrumentele spaţiului de liber schimb, cultural şi de valori şi idei. A considerat revoluţiile colorate drept instrument de război informaţional asupra sa, şi a căutat să-şi construiască propriile instrumente precum aşa numitele politici umanitare şi apărarea drepturilor ruşilor, rusofonilor şi compatrioţilor.

Apoi Federaţia Rusă a respins democraţia liberală şi a propus în schimb conservatorismul şi tradiţionalismul lui Dughin, ulterior eurasianismul său, ulterior a susţinut naţionalismele pentru a contracara comunitarismul european. Cert este că războiul informaţional s-a dovedit aplicat în chiar inima Europei – vezi cazul celebrei fetiţe rusoaice care ar fi fost violată de imigranţi, caz care, amplificat şi sancţionat prea târziu de instituţiile germane, a zgâlţâit puternic şi fotoliul de Cancelar al doamnei Merkel. Şi am regăsit în operaţiuni în Franţa, în Europa în întregul său ca şi în SUA. Priveşte pe toată lumea, iar lipsa de atenţie sau de reacţie în faţa războiului informaţional poate crea monştri şi reacţii tardive, când a fost pierdut controlul asupra spaţiului public.

Statele occidentale, democraţiile consacrate, sunt cel mai bine echipate pentru a face faţă războiului informaţional. Dar nici ele nu sunt imune. Astfel, existenţa pluralismului media real, a instrumentelor de control a mediei audiovizuale din punctul de vedere al deontologiei, a profesiei de ziarist, educaţia şi nivelul de cultură democratică, spiritul critic dezvoltat la nivelul societăţii, la vârste fragede, în şcoală, căutarea alternativele ar trebui să asigure o reacţie naturală şi anticorpi reali în faţa elementelor războiului informaţional. Dar democraţiile nu sunt perfecte, omul modern are acces la o cantitate enormă de informaţie şi e deseori suficient de comod încât crede că, dacă are informaţia lesne de obţinut, o şi cunoaşte fără să o consulte. Cazul referendumului din Marea Britanie şi marea păcăleală a Brexitului pe care au recunoscut-o chiar şi adepţii curentului a demonstrat limita acţiunii anticorpilor faţă de războiul informaţional chiar şi în societăţile cele mai evoluate.

Mai mult, o vulnerabilitate în Occident, penetrarea unor elemente ale războiului informaţional în media de calitate şi cu prestigiu, pătrunderea şi acapararea unor politicieni sau formatori de opinie de prestigiu în caruselul instrumentarului războiului informaţional al Federaţiei Ruse poate reprezenta oricând o problemă majoră pentru statele din Flancul Estic, foste socialiste – prin prisma legitimităţii şi credibilităţii date elementelor de război informaţional trecerea prin acest filtru occidental – şi este un adevărat cutremur şi o catastrofă pentru statele din spaţiul post-sovietic şi populaţiile lor, fiind supuse pe termen lung şi constant unei agresiuni mult mai puternice, având anticorpi instituţionali mai reduşi şi capacitate de reacţie mai precară.

Pe termen lung, formula de reacţie cea mai potrivită în cazul războiului informaţional este educaţia. Introducerea în curicula plecând de la gimnaziu a unor cursuri pentru dezvoltarea civismului şi spiritului critic, în care să fie prezentat războiul informaţional, dar şi elemente de dezvoltare a spiritului critic, separarea criticii de criticism cu orice preţ, predarea elementelor de bază ale psihologiei publicităţii şi mecanismul de lucru, structura minciunii, tehnicile dezinformării, limitele şi utilizarea teoriilor conspiraţiei, strategii de comunicare, elemente şi exemple de propagandă şi manipulare, acestea aduc la construirea unei personalităţi echilibrate şi a unui cetăţean care are instrumentarul, discernământul şi capacitatea de a combate războiul informaţional şi de a evita efectele acestuia. Însă pentru un asemenea pas e nevoie de o perioadă de timp de 20 de ani măcar, de o generaţie care să fi fost confruntată cu aceste elemente pentru a putea avea cetăţeni imuni la războiul informaţional.

Pe termen scurt şi mediu, ba chiar şi ulterior, sunt necesare instrumentare calificate pentru a gestiona elementele războiului informaţional. Conştientizarea existenţei acestui război trebuie dublat de asumarea la nivelul documentelor de securitate, a atribuţiilor instituţiilor specializate în domeniul securităţii şi de desemnarea unei instituţii integratoare responsabile de contracararea războiului informaţional care să utilizeze toate resursele celorlalte instituţii de linie implicate.

Apoi, e necesară asumarea pe un site oficial a elementelor de decriptare şi expunere a instrumentelor războiului informaţional. Departamentul de Stat al SUA a abişnuit să plaseze pe site-ul său materiale de tipul „minciuni ale Federaţiei Ruse despre...”. E o sursă autorizată, oficială, unde se pot găsi aceste elemente. Apoi în plan neguvernamental, site-uri de tipul stopfake, un site cum există la Universitatea Mighila din Kiev (universitate privată cu numele lui Petru Movilă, primul mitropolit al Ucrainei) este de asemenea foarte important. El expune toate dezinformările găsite de voluntarii săi în mass media în cazul războiului din Estul Ucrainei, dar experienţa poate fi extinsă la nivelul unor instituţii la fiecare ţară în parte.

Mediatizarea cazurilor flagrante componente ale războiului informational este, de asemenea, utilă. Este şi cazul grupurilor stratcom, de comunicare strategică, instituite la nivelul NATO şi al UE. Şi alte experienţe şi bune practice sau reziltate pot fi împărtăşite, precum studiile centrului de excelenţă NATO din Letonia pentru comunicare strategică în spaţiul de limbă rusă.

5. Concluzii

1.Războiul informaţional al Federaţiei Ruse atinge toate nivelurile vieţii sociale, politice vizând cu precădere formulele de influenţare a deciziei la nivel politic, strategic, militar şi de securitate direct la nivelul decidenţilor, prin intermediul spaţiului public şi a mass media, prin intermediul creării grupurilor de opinie „alternative”, şi a presiunii publice. Am identificat influenţe la nivel politic până la partide şi personalităţi politice ce asumă deschis agenda Federaţiei Ruse, personalităţi politice în partide pro-europene (RM) care asumă această agendă, mass media rusă, formatori de opinie şi jurnalişti, reprezentanţi ai zonei academice şi culturale care îmbrăţişează agenda războiului informaţional al Rusiei, prin intermediul finanţărilor directe sau asumat, genuin, şi retribuit a osteriori în formule indirecte, organizaţii ale „societăţii civile” rezultate din proiectarea pe un anumit spaţiu a acestor centre de dezbatere şi opinie pro-ruse asumate, sau prin proiecte în cadrul unor organizaţii genuine ale societăţii civile care asumă proiectele şi opiniile ruse de promovat, mergând până la influenţele „sub nivelul radarului”, războiul de troli, operaţiuni psihologice, presiuni sau influenţe asupra mass media, spaţiului public sau decidenţilor pe agende indirect favorabile Rusiei, îndeplinind obiective ale războiului informaţional rus.

2. Operaţiunile de troli şi cele de influenţă în spaţiul mediatic sunt dirijate de la Moscova, dar cele mai insidioase vizează resurse interne din spaţiul vizat. Rusia pare să fi făcut o cartografiere importantă a resurselor şi opiniilor decidenţilor şi formatorilor de opinie şi abordează nuanţat şi ţintit fiecare obiectiv în parte. Utilizează deopotrivă grupuri de opinie favorabile Rusiei, pacifişti favorabili evitării unui conflict, dar şi naţionalişti, ortodocşi, anti-imigraţionişti, islamofobi, xenofobi europeni, alături de forţe de stânga sau statalişti ce se opun pasării unor atribuţii unor instituţii supranaţionale – UE, NATO; folosesc de asemenea toţi conspiraţioniştii, anarhiştii, structuri de stânga anti-capitaliste, precum şi persoane-structuri anti-sistem. Cel mai important, încearcă angajarea în orb a persoanelor care, în mod genuin, adoptă o poziţie care duce la atingerea unui obiectiv al său din războiul informaţional, îl exploatează în orb antrenându-l în asemenea operaţiuni sau îl racolează direct, angajându-l în propriile operaţiuni fără a-l constrânge, aparent, în vreun fel.

3. La nivelul războiului de troli, Rusia pare să fi utilizat dezvoltările capabilităţilor pe internet ale campaniei prezidenţiale 2014, când au identificat persoane, grupuri, bloggeri, troli, formatori de opinie utilizabili în acest război şi, după ce campania s-a încheiat, au oferit finanţare pentru continuarea activităţii genuine, pentru crearea unor platforme independente ale celor angajaţi, la nivel local, intervenind ulterior cu teme, obligaţii, descrieri de intervenţii în grupuri de câte trei pentru a determina argumente şi dirija discursul şi dezbaterea în direcţia dorită spre a atinge obiectivul. Vizează spaţii de dezbatere intensă, de audienţă, unde intervin metodic şi planificat, uneori în afara temei de pornire şi dirijând discuţia în spaţiul de interes.

4.S-a înregistrat activarea bruscă a unui număr mare de „conserve”, persoane lăsate în spaţiile de interes să-şi dezvolte propria personalitate şi poziţie, şi reactivate brusc prin utilizarea pe anumite teme în războiul informaţional. Formatori de opinie, decidenţi, jurnalişti, bloggeri cu propria personalitate, formaţi în timp, brusc îmbrăţişează poziţii ciudate, greu de identificat anterior, care promovează o temă sau alta, o secvenţă sau alta dintr-o operaţiune psihologică. E greu de decelat dacă e vorba despre un obiectiv exploatat în orb, sub ordin, sau plătit printr-o schemă financiară clară pentru a dezvolta respectiva activitate. Este sarcina instituţiilor specializate să determine trasabilitatea. În schimb, ceea ce putem spune este că, la nivelul activităţii purtate, a trolilor şi bloggerilor, mulţi dintre cei vizaţi trăiesc din aceasta, utilizează mult prea mult timp în asemenea activităţi pentru a fi porniri genuine sau preocupări individuale naturale, ci par mai degrabă sursa-sursa complementară a veniturilor. La capitolul „conserve”, sunt de identificat legăturile de familie şi rudenie ale unor tineri apăruţi peste noapte şi vechile „conserve sovietice” abandonate şi reactivate.

5. Rusia pare să dezvolte tipuri de tematici pentru fiecare ţară în parte, în afara tematicilor generale de interes şi a obiectivelor specifice. Ele merg de la sublinierea forţei şi poziţiei Rusiei în eşafodajul internaţional, rolului şi locului pe care-l merită, necesitatea unui „mare târg” cu ea în Est, o nouă Yalta, până la pictarea Occidentului în culori negre, pasarea vinei pentru toate relele lumii către SUA, NATO, UE, Occident, scindarea relaţiei transatlantice şi atragerea Europei într-un târg cu Rusia, apoi scindarea Europei, susţinerea naţionalismelor anti-comunitare mergând până la teme specifice în fiecare ţară în parte. Acţiunea e calibrată la nivelul fiecărei ţări şi a fiecărui instrument media interesant şi utilizat ca vector, sau a fiecărui grup angajat. Negarea credibilă a acţiunilor sale e cea mai prezentă, intermediarii pentru aceste operaţiuni fiind multipli, ca şi aparenţa de legalitate, libertatea cuvântului, libera circulaţie a ideilor, etc.

În cazul României, concluziile prealabile sunt:

1.     Instituţiile mass-media sunt conştiente de existenţa Războiului informaţional. Promovează articole în care descriu sau prezintă cazuri particulare în materie.

2.     Există formule de contracarare a influenţei războiului de troli tot mai elaborate, de la medierea mesajelor şi comentariilor la eliminarea lor, înscrierea pe baza unor elemente de identitate şi profiluri existente sau a adreselor de mail a comentatorilor, sau chiar blocarea completă a accesului la mesajele celelalte.

3.     Gustul pentru scandal, supralicitare, excepţionalism şi magnificare a relevanţei unei ştiri, senzaţionalul ieftin, cu precădere, afectează fundamental capacitatea de contracarare. Din contra, acest obicei permite propagarea pe deplin a mesajelor războiului informaţional, ba chiar amplificarea rezultatelor operaţiunilor psihologice.

4.     De asemenea, războiul informaţional este favorizat de reluarea fără discernământ a tuturor declaraţiilor oficialilor ruşi sau a oricarei surse ruse ce crează audienţă, fără a exista în cadrul ştirii o evaluare realistă a mesajului, un contra-mesaj, o apreciere a mesajului de către un expert genuin care să-l decripteze publicului, sau măcar un comentariu şi rezervele redacţiei. Această procedură face ca toate ştirile din surse oficiale ruse să fie amplificate şi distribuite indiferent de relevanţa lor sau de aberaţiile, excesele şi interpretările pe care le induc. În schimb, atunci când este vorba despre reacţii, la ele sunt ataşate şi mesajele originare, deci prezentarea este echilibrată. Acest procedeu trebuie eliminat prin aplicarea de reguli de promovare acceptate la nivelul jurnalismului electronic, respectiv evitarea publicării unei declaraţii fără o contra-opinie, comentariu al unui expert sau al redacţiei-editorului.

5.     Este necesară stablirea instituţiei integratoare a acţiunii-apărării în cadrul războiului informaţional. O avem la nivelul Strategiei de Securitate Naţională (numită de Apărare), iar CSAT trebuie să desemneze instituţia integratoare a tuturor eforturilor celorlalţi actori instituţionali, să stabilească strategia războiului informaţional şi să desemneze instrumentarul de contracarare al acestuia, care să includă demitizarea elementelor promovate şi expunerea minciunilor, falsurilor, interpretărilor în războiul informaţional; expunerea formatorilor de opinie şi a temelor incluse în războiul informaţional; expunerea procedurilor şi componentelor din operaţiunile psihologice şi să dispună contracararea acestora. Să determine alocarea de resurse pentru războiul informaţional intern şi să susţină efortul de diplomaţie publică şi utilizarea de resurse pentru războiul informaţional purtat de Rusia împotriva României în terţe spaţii, cu precădere Republica Moldova.


[1] Eric Stern, Crisis decision making. A cognitive institutional approach, Dept. of Political Science, University of Stockholm, 1999.

[2] The Humanitarian Dimension” of Russian Foreign Policy Toward Georgia, Moldova, Ukraine, and the Baltic States, 2nd, supplementary edition Riga, 2010, p. 38.

[3] Andrey Makarychev, Hard Questions About Soft Power: A Normative Outlook at Russia”s Foreign Policy, (DGAPanalyse kompakt, no 7), Berlin, October 2011, p. 2.

[4]Jarosław Ćwiek-Karpowicz, Limits to Russian Soft Power in the Post-Soviet Area, DGAPanalyse 8 | July 2012, p. 5.

[5] Military Doctrine of the Russian Federation, approved by the President of the Russian Federation, V. Putin, Russian Federation Embassy in Malaysia

[6] Address by President of the Russian Federation, March 18, 2014, 15:50 The Kremlin, Moscow, President of Russia

[7] Idem