Statul Islamic, pe cale să piardă cea mai bună recrutoare a sa de jihadişti. „Văduva Albă“ vrea să se întoarcă acasă

Statul Islamic, pe cale să piardă cea mai bună recrutoare a sa de jihadişti. „Văduva Albă“ vrea să se întoarcă acasă

Sally Jones (în imagine) este „disperată“ să plece din Rakka, bastionul Statului Islamic FOTO The Mirror

Sally Jones, alias „Doamna Teroare“ sau „Văduva Albă“, cunoscută pentru activităţile sale online pentru organizaţia teroristă Statul Islamic, nu mai poate suporta viaţa din „califat“ şi vrea să se întoarcă acasă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Statul Islamic pierde teren în Siria şi Irak şi ar putea rămâne în curând şi fără cea mai talentată recrutoare a sa de jihadişti. Britanica Sally Jones, alias „Doamna Teroare“ sau „Văduva Albă“, nu mai suportă viaţa din „califat“, conform spuselor unei prietene de-a ei.

„Plânge, pentru că vrea să se întoarcă în Marea Britanie, dar Statul Islamic o împiedică să facă acest lucru. Este soţie de soldat“, a declarat prietena „Văduvei Albe“ pentru postul Sky News. Conform ei, jihadiştii încearcă chiar să-i găsească un nou soţ, dar nu reuşesc din cauza vârstei. „Este considerată prea «bătrână», este disperată“,  adaugă femeia pentru Sky News.

Sally Jones, 45 de ani, este remunerată lunar cu 590 de euro pentru activităţile sale de propagandă şi recrutare online şi 230 de euro pentru pierderea soţului său, Junain Hussain, care a devenit „martir“ după ce a fost ucis de o dronă, scrie presa britanică.

ONU a inclus-o pe lista neagră a teroriştilor, iar autorităţile britanice vor să o arunce după gratii pentru ameninţările proferate împotriva ţării sale şi ajutorului oferit Statului Islamic.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările