Statele UE au aprobat în unanimitate un plan de a impune tarife pe importuri de 2,8 miliarde de euro provenite din SUA

Statele UE au aprobat în unanimitate un plan de a impune tarife pe importuri de 2,8 miliarde de euro provenite din SUA

FOTO Global Meat News

Statele Uniunii Europene au aprobat joi, în unanimitate, un plan de a impune tarife vamale pe produse în valoare de 2,8 miliarde de euro peovenite din SUA, după ce Washingtonul a aplicat tarife pentru oţelul şi aluminiul provenit din UE, la începutul lunii iunie, au declarat surse europene, citate de Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

Măsurile trebuie adoptate de Comisia Europeană, care se va reuni pe 20 iunie, iar acestea ar trebui să intre în vigoare la sfârşitul acestei luni sau la începutul lunii iulie.
 
Comisia a propus introducerea unor tarife de 25% pe produse americane precum juice de portocale, bourbon, blugi şi motociclete, ca răspuns la ceea ce consideră măsuri ilegale ale Statelor Unite, care afectează exporturi  europene în valoare de 6,4 miliarde de euro.
 
Preşedintele american Donlad Trump a decis ca de la 1 iunie să impună tarife de 25% pentru importurile de oţel şi de 10% pentru importurile de aluminiu din UE, Canada şi Mexic, punând capăt derogărilor care erau în vigoare din martie.
 
Canada a anunţat că va impune măsuri de retorsiune pentru exporturi americane de 16,6 miliarde de dolari canadieni (12,9 miliarde dolari), de la 1 iulie.
 
Mexicul a aplicat la rândul său, săptămâna trecută, tarife vamale pentru produse americane pornind de la oţel şi până la carne de porc şi bourbon.
 
Comisia Europeană a lansat şi o acţiune legală împotriva tarifelor americane, la Organizaţia Mondială a Comerţului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: