Sinuciderea fostului soldat belgian care voia să omoare virusologi dă startul conspiraţilor. Ce apel face ministrul Justiţiei din Belgia

Sinuciderea fostului soldat belgian care voia să omoare virusologi dă startul conspiraţilor. Ce apel face ministrul Justiţiei din Belgia

Jurgen Conings, soldatul găsit mort. FOTO Arhivă

Ministrul belgian al Justiţiei a făcut un apel la oameni să nu dea crezare teoriilor conspiraţiei apărute în legătură cu moartea lui Jürgen Conings, soldatul fugar al cărui cadavru a fost descoperit duminică, la o lună după dispariţia sa, relatează The Guardian. Bărbatul ameninţase că-l va ucide pe cel mai cunoscut virusolog din Belgia.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ministrul Vincent van Quickenborne a spus că speră ca oamenii să se concentreze asupra faptelor din acest dosar. Conings, despre care se crede că s-a împuşcat, a fost găsit de Johan Tollenaere, primarul oraşului Maaseik, la câteva sute de metri de o zonă cercetată de soldaţi în ultimele zile. Tollenaere făcea o plimbare cu bicicleta când a dat peste cadavru.
 
Mătuşa lui Conings a declarat presei locale că crede că nepotul ei a fost ucis de forţele de securitate. „Nu s-ar fi sinucis. A fost omorât”, a spus ea.
 
Van Quickenborne a spus că va exista o investigaţie cu privire la eşecul operaţiunilor de căutare dar că, pe măsură ce se desfăşurau cercetările, ipoteza sinuciderii a devenit din ce în ce mai probabilă.
 
„De asemenea, observ că există teorii ale conspiraţiei... Trebuie definită o zonă de căutare. Nu poţi face toată Belgia zonă de căutare”, a spus el.
 
„Faptul că a fost găsit la doar câteva sute de metri distanţă arată că echipele de căutare se aflau la locul potrivit. Nu uitaţi că aceasta este o pădure deasă, de mărimea a 24.000 de terenuri de fotbal. Căutarea trebuia făcută şi cu precauţie. Dar odată cu trecerea timpului, ipoteza sinuciderii a fost luată din ce în ce mai mult în considerare. La urma urmei, dispăruse acum o lună”, a continuat ministrul.
 
Jurgen Conings, un fost soldat în vârstă de 46 de ani, a ameninţat mai multe persoane în ultimele luni, inclusiv pe Marc Van Ranst, virusologul care a jucat un rol-cheie în lupta Belgiei împotriva coronavirusului. Pe 17 mai, poliţia a lansat o operaţiune de căutare după ce Conings a dispărut, având asupra lui mai multe arme de foc.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările