Logic, ar trebui să lămurim cine sunt „ăştia“ deoarece, în termenii unei teorii a conspiraţiei cât de cât logice, prima necunoscută s-a născut din dizolvarea sau diluarea sentimentului entuziast al apartenenţei iniţial-entuziaste la UE şi NATO. Există acum o senzaţie subterană şi indefinită că suntem lăsaţi baltă, răspunzând de altfel unei creşteri puternice a euroscepticismului şi a întăririi curentelor extremist-naţionaliste. Totul însoţit de un discurs hiper-suveranist, pară gândit pentru a provoca un sentiment acut de rejecţie al valorilor comunitare şi, în orice caz, în orice condiţii şi pe orice temă, întărind discursul care să anime în continuare puternicul sentiment anti-american apărut în perioada Administraţiei Trump.

Ar trebui să ne implicăm acum, cât se mai poate, în a formula un mesaj asupra a ceea ce-şi doreşte România europeană în acest joc care, oricum, că suntem acolo sau privim peste gard, că am vrea sau nu, tot se face. Jocul a început deja şi fiecare din statele europene manevrează cu toate mijloacele pentru a nu fi cumva uitat în negocierile în care se discută forma finală a scenei de putere pentru următoarea perioadă.

Reîntoarcerea Americii în marile jocuri şi începerea redefinirii majore a politicii sale externe a început odată cu venirea lui Joe Biden care începe să mute piese cu valoare geo-strategică. Piese într-atăt de grele şi cu o asemenea acoperire multi-nivel, încât e firesc ca procesul să fie lent, câteodată foarte lent pentru că e nevoie de oarece răgaz minimal pentru a lăsa actorii de pe nivelul următor să înceapă propriile lor mişcări de adaptare şi, apoi, să se măsoare calitatea şi intensitatea răspunsului.

Asta s-a întâmplat până acum, într-un interval de timp neaşteptat de scurt. Nivelul global al ofensivei a fost anunţat de americani şi asumat de partenerii din G7, apoi au urmat reuniuni de poziţionare în acelaşi spirit cu partenerii din NATO, UE şi, fireşte, reuniunea de nivel înalt cu Putin, demarând doar ceea ce ar putea să fie o viitoare recondiţionare şi redimensionare din temelii a relaţiilor Est-Vest, în stilul întâlnirilor similare din perioada Războiului Rece.

Totul pentru a pregăti terenul pentru următoarea mare întâlnire geo-strategic vitală, Biden-Xi, prevăzută să aibă loc în octombrie cu ocazia Reuniunii extrem de dificile a G20. Dificilă  mai ales în contextul în care este posibil ca, în acel moment, America să arunce pe masă marele pachet cu dezvăluirile despre originea virusului SARS-CoV-2 pe baza datelor oferite de şeful contraspionajului chinez despre care se spune că ar fi trădat şi cerut protecţie americană. Cu atât mai mult SUA vor avea nevoie atunci de sprijinul cât se poate de amplu al comunităţii internaţionale pentru a impune o reacţie comună faţă de China.

Ori asta înseamnă că europenii vor fi siliţi să ia o decizie: fie lasă lucrurile să băltească, acţionând acum în relaţia cu Rusia cu viteza şi precizia cozii vacii când dă după muşte, aşa cum îţi vine să spui când văd cât de diferite şi chiar opuse sunt iniţiativele de politică externă ale unora dintre Statele Membre faţă de ceea ce este discursul instituţional oficial al UE faţă de Moscova. Caz în care se vor mulţumi cu revenirea la status quo, adică SUA preluând din nou decizia pe marile teme şi ceilalţi, după cum ştim, oferind comunicate entuziaste.

Dar bătălia cu China este mult prea grea pentru ca americanii să mai accepte să fie singuri. Adică le va trebui o asumare foarte precisă de poziţii, oricât de greu le-ar fi europenilor să facă asta.

Din această cauză este atât de necesară o lămurire Se în profunzime a relaţiei cu Rusia, ceea ce va face - spun cei care muncesc de mult timp la scrierea agendei convorbirilor, ca relaţia să devină predictibilă, adică exact ceea ce vrea Biden.

Drept care, ieri, reprezentanţii diplomaţiilor franceze şi germane au propus organizarea unui Summit UE-Rusia. De-abia, formulată, ideea a stârnit o serie de de reacţii. Interesante cele ale unui înalt oficial al UE, citat de Reuters ca spunând că „avem nevoie de o discuţie asupra modului în care să ieşim din această spirală negativă de acum... dar trebuie să înaintăm uniţi“, adăugând că unele ţări baltice ar fi îngrijorate că Rusia nu ar fi de acord cu acest tip de Summit.

S-ar putea să aibă dreptate, îmi spunea o altă sursă de la Bruxelles, căci, spunea diplomatul de rang înalt al UE, linia de contact cu Kremlinul cere, de regulă - procedeu normal în asemenea situaţii - să se precizeze nivelul şi calitatea participanţilor. Existând două variante posibile.

Prima este ca, din partea UE, să participe doar Ursula von der Leyden, preşedinta Comisiei Europene, şi Charles Michel, preşedintele Consiliului. Acesta ar fi „formatul clasic“ care a fost suspendat după anexarea Crimeei de către Rusia în 2014.

Al doilea format posibil ar fi echivalent cu o conferinţă de nivel înalt în care Putin să aibă în faţă nu numai pe cei doi interlocutori instituţionali europeni, ci pe toţi membrii Consiliului European, adică pe toţi cei 27 de şefi de state şi guverne din UE.

Fiecare format prezintă avantaje, să vedem ce vor decide liderii importanţi. Şi vom afla repede deoarece, pe de o parte, tot din surse Reuters, avem o declaraţie din partea unei persoane implicate în organizarea acestui Summit: „Germania şi Franţa au oferit câteva idei asupra a ce va fi Summitul sau dezbaterea cu Rusia. Merkel a menţionat deja că nu numai SUA ar trebui să vorbească cu Rusia (şi China) la cel mai înalt nivel. Rusia este un vecin. Un asemenea format a mai existat în 2007 în Finlanda“.

Să vedem acum cum stau lucrurile, căci Secretarul de Stat Blinken s-a reîntors în Europa, unde încearcă să unească blocul occidental împotriva Chinei. Este extrem de posibil ca la întâlnirile pe care le va avea, bilaterale cu Macron şi Merkel, precum şi cu lideri de la Vatican, să fie introdusă şi tema relaţiei cu Rusia. Exact aşa s-a şi întâmplat când, în conferinţa sa de presă, Blinken a spus foarte clar că, din dragoste faţă de alianţa cu Germania, micuţa problemă cu Nord Stream II nu mai e vitală.

Aici să fie o indicaţie pentru modul în care diplomaţia de la Washington vrea să echilibreze balanţa relaţiei sale cu Rusia, introducând factorul european ca de la sine înţeles ca având o reacţie comună? În orice caz, elemente noi urmează să apară la reuniunea G20 de pe 29 iulie de la Matera (Italia).

România ce şi-ar dori de la această reuniune UE-Rusia? Când va spune? Cine va avea curaj să se exprime? Măcar să reamintească - precizând din start că intenţia sa nu e să supere pe cineva - care ar fi lista noastră de subiecte posibil interesante pentru a fi integrate în agenda finală de discuţii, anunţând şi cine ne va fi negociator...

Ar fi posibil, dar nu e obligatoriu.