Polonia acuză UE de „jaf judiciar şi hoţie la lumina zilei“. Intrăm în epoca nesupunerii statale?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Dacă asta e urmarea a ceea ce se petrece acum, atunci se deschid în mod direct perspectivele unei situaţii dramatice (poate chiar e puţin spus) în această iarnă, când problema economică uriaşă a aprovizionării cu petrol şi gaze a statelor europene se poate transforma într-o problemă socială de foarte mari dimensiuni.

Polonia dă acum semnalul revoltei anunţând că „nu va plăti niciun cent“ din amenda de 500.000 Euro/zi decisă de Curtea Europeană de Justiţie care a dat câştig de cauză Republicii Cehe în cauza privind mina de lignit la Turow care trebuie închisă cât mai rapid deoarece produce daune directe (aprovizionarea cu apă, poluare sonoră şi atmosferică) comunităţilor din imediata apropiere a graniţei. Decizia instanţei europene a fost imediat caracterizată de Sebastian Kaleta, ministru adjunct al Justiţiei, drept o „agresiune“, iar un alt adjunct, Marcian Romano spune că lucrurile au mers dincolo de şantaj.

Pe fond, cred că este un semnal cu mult mai complex decât obişnuita relaţie plină de hârtoape strategice între Varşovia şi Bruxelles. Este prima redeschidere majoră a „dosarului cărbune“ în context de criză, ceea ce ar avea efectul de a pune pe butuci sau, cel puţin, de a întrerupe pentru o perioadă oarecare de timp elanul european în aplicarea ultra-rapidă şi otova a unor măsuri general valabile şi urgente pentru traducerea rapidă în viaţă a obiectivelor sale de mediu. În acest context, spaima polonezilor că rămân fără mina de lignit poate fi înţeleasă, mai ales dacă o cuplăm cu descoperirea extrem de dureroasă că politică cu colţi fără putere economică nu se poate.

Aşa că, acum, sunt obligaţi să se uite cum ruşii, aşa cum era logic din punctul lor de vedere, încep să radă unul după altul toate marile contracte de livrare de gaze care presupuneau tranzit prin Polonia şi Ucraina, aducând anual miliarde de euro în bugetul celor două ţări şi oferindu-le siguranţa energetică de care aveau nevoie.

Acesta este momentul în care, în principiu, ar trebui să se facă simţită solidaritatea instantanee şi în forţă a americanilor care să înceapă aprovizionarea măcar a Poloniei cu gaze lichefiate folosind terminalul de la Gdansk. Da, asta ar fi un ajutor la vreme de mare nevoie care să servească drept demonstraţie a modului în care aliatul american acţionează când o ţară aliată se află foarte aproape de a fi pusă cu spatele la zidul frigului iernii ruseşti. Să aşteptăm cu încredere... Mai ales că, iată, americanii au reacţionat imediat, fiind de acord, evident contra plată, pe bani (dar astea sunt regulile nemiloase ale economiei de piaţă), să livreze Ucrainei 150.000 tone cărbune pentru termocentrale, la cererea companiei DTEK, prin intermediul celor de la HC Trading (Heidelberg Cement Group), cu un prim transport pe 1 decembrie în acest an, al doilea în ianuarie. În previziunea sezonului rece, Ucraina a anunţat că mai vrea să importe combustibil din Polonia, Kazahstan şi SUA, mărindu-şi prudent rezervele de urgenţă, cu atât mai mult cu cât apar mai multe previziuni de iarnă grea cu episoade extreme.

Dacă ce face Ucraina este strict treaba ei, ca ţară membră a UE ce suntem chestiunea ridicată de Polonia ne priveşte în cel mai înalt grad. În primul rând deoarece este limpede că vor urma episoade extrem de tensionate şi Comisia Europeană şi Parlamentul vor aduce problema Poloniei pe agenda următorului Consiliu European, în regim de urgenţă. Şi noi va trebui să votăm acolo şi nu va fi uşor, în balanţă fiind pusă loialitatea noastră indiscutabilă faţă de americani, deci şi faţă de polonezi, dar şi, de partea cealaltă, avem a spune dacă respectăm sau nu Tratatele şi, ca atare, atribuţiile Curţii Europene de Justiţie.

A doua dilemă - de data asta nu numai a noastră - este dacă UE, mai ales sub presiunea actualelor condiţii în care preţurile la gaze naturale au crescut cu 250% în comparaţie cu anul trecut, îşi permite sau nu să întârzie, la presiune americană, începerea exploatării conductei Nord Stream 2, construcţia fiind încheiată. Tehnic, se spune acum, operatorul german, urmănd procedurile clasice, ar avea nevoie de patru luni să dea toate aprobările necesare. Iar rezervele europene se află acum, spun cei de la Bloomberg, cu 7,6% sub media ultimilor cinci ani.

Care este presiunea asupra pieţelor europene?

Diferă mult situaţia din vestul continentului care ar dispune de resursele financiare necesare achiziţionării unor cantităţi mai mari de gaze naturale din Marea Nordului, asta în speranţa că se vor termina rapid lucrările majore de mentenanţă întârziate de perioada de pandemie. Dar ce se va întâmpla în estul continentului unde, în lipsa unei suplimentări a livrărilor ruseşti în eventualitatea unor consumuri mari în perioade excepţional de reci, recursul la centrale pe cărbune va fi inevitabil. Nimeni nu ştie cu precizie care este nivelul stocurilor şi, ca atare, chestiunea rămâne deschisă. În cazul nostru, care este situaţia şi cât din mixul energetic în caz de urgenţă ar fi realizat prin folosirea acestei metode?

Care este, în cazul UE, capacitatea ţărilor membre de a rezista urcării permanente a preţurilor la gaze, aproape 970 $ pentru 1000 metri cubi, estimarea fiind că se poate depăşi acest nivel în perioada următoare.

În cazul unei ierni foarte grele, în condiţiile păstrării actualului grad de incertitudine asupra surselor de aprovizionare, Comisa Europeană va adopta oare măsuri mai laxe în ce priveşte ponderea cărbunelui în mixul energetic al unor state membre şi va relaxa presiunea existentă acum pentru realizarea „economiei verzi“ şi poate am putea relua producţia la Centrala de la Mintia înainte de a fi vândută la fier vechi?

Vor ceda ruşii şi îşi vor schimba poziţia? Foarte greu de crezut şi în orice caz nu acum când au la dispoziţie pieţele din China şi India, uriaşe consumatoare de energie, gata să cumpere gazul natural la preţuri mai avantajoase decât Europa şi garantând contracte pe durate lungi şi foarte lungi.

Dacă aşa stau lucrurile, cred că ar fi normal să vedem asemenea discuţii pe această temă a securităţii energetice pe perioada de iarnă şi pe piaţa românească, deoarece un lucru este sigur: efectele creşterii preţurilor la energie translatate la nivelul întregii economii naţionale, neanalizate şi contrate la timp, pot lovi populaţia mai puternic chiar decât pandemia. Cu atât mai mult ar fi trebuit să fi văzut până acum analizele guvernamentale pentru prevenirea situaţiilor de criză eventual generate de ridicarea preţurilor nu numai la utilităţi, ceea ce se şi întâmplă, dar aducând şi o alta (poate chiar intolerabilă) creştere la preţurile alimentelor de bază, oricum mai scumpe în perioada de iarnă..

Efectele pot merge de la nesupunere civilă în diferite forme până la opoziţia directă a statului faţă de măsurile decise de instanţele europene (desigur, nu este şi nici nu poate fi cazul României) şi atunci vedem că, dincolo de acest episod de acum al tensiunii între Varşovia şi Bruxelles parcă se văd contururile unei altfel de situaţii de criză generată de o profundă nesiguranţă. Cea a lipsei de acces real la securitatea energetică.

Fără asta, se dovedeşte că tot restul sunt doar vorbe de clacă.

Care ar putea fi, în final, la nivel naţional şi în cel al UE (eventual şi NATO) efectul nesupunerii faţă de reguli, faţă de orice reguli?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite