Partidele necomuniste intrate în Parlamentul de la Chişinău au decis formarea unei coaliţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Partidele necomuniste intrate în Parlamentul de la Chişinău au decis formarea unei coaliţii
Partidele necomuniste intrate în Parlamentul de la Chişinău au decis formarea unei coaliţii

Liderii celor patru formaţiuni necomuniste din Parlamentul de la Chişinău ales în urma scrutinului anticipat din 29 iulie (Partidul Liberal Democrat, Partidul Liberal, Partidul Democrat şi Alianţa Moldova Noastră) au decis să constituie o coaliţie de guvernare democratică.

Cele patru partide au împreună în Parlament majoritatea, deţinând 53 de mandate, suficiente pentru a învesti un guvern, faţă de cele 48 ale comuniştilor, scrie NewsIn.

Citiţi şi:

Scenariile FP pentru Moldova: Europenizarea Moldovei până la capăt
Opoziţia mizează pe trădarea comuniştilor
Dilema Lupu ţine Moldova pe loc

Liderii Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, Partidului Democrat (PD), Marian Lupu, şi Alianţei Moldova Noastră (AMN), Serafim Urechean s-au întâlnit duminică la prânz într-un local din afara Chişinăului, pentru a doua oară după alegerile din 29 iulie, iar discuţiile s-au încheiat cu înţelegerea de a constitui o coaliţie de guvernare democratică.

Ar fi pentru prima dată în ultimii opt ani când Partidul Comuniştilor ar pierde puterea şi ar trece în opoziţie, după ce la scrutinul ordinar din 5 aprilie comuniştii au luat 60 de mandate de deputat din cele 101, dar au pierdut şansa de a mai guverna încă patru ani, întrucât solidaritatea opoziţiei i-a lipsit de singurul vot de care mai aveau nevoie pentru alegerea noului şef de stat.

Opoziţia a reclamat numeroase fraude la scrutinul din 5 aprilie şi a insistat asupra unor alegeri anticipate, refuzând să cedeze comuniştilor “votul de aur”, astfel că preşedintele în exerciţiu Vladimir Voronin s-a văzut nevoit să dizolve Parlamentul, după ce acesta a eşuat în cele două tentative consecutive de a-l alege pe preşedintele ţării.

Actuala coaliţie liberal-democrată ar avea suficiente voturi pentru a alege preşedintele Parlamentului şi pentru a desemna un nou guvern, dar nu şi pentru a alege un nou şef de stat, procedură care necesită 61 de voturi. Pentru aceasta, liderii formaţiunii au anunţat că vor discută cu reprezentanţii comuniştilor.

Cei patru preşedinţi de partide nu au discutat însă despre partajarea funcţiilor în stat. Liderii partidelor democratice au anunţat doar că negocierile vor continua, iar până la o decizie finală se vor abţine de la declaraţii de presă, notează portalul Ştirea Zilei.
 
În urma scrutinului anticipat din 29 iulie Partidul Comuniştilor a obţinut 44,69 la sută din voturi, adică 48 de mandate, PLDM a luat 16,57 la sută sau 18 mandate, PL – 14,68 la sută sau 15 mandate, PD – 12,54 la sută sau 13 mandate şi AMN – 7,35 la sută sau 7 mandate de deputat.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite