Parlamentul European e de acord cu o nouă amânare a Brexitului

Parlamentul
European e de acord cu o nouă amânare a Brexitului

Parlamentul European a adoptat, miercuri, o rezoluţie prin care susţine o nouă amânare a Brexitului, dacă Marea Britanie va cere acest lucru şi prin care reiterează susţinerea sa pentru un Brexit „ordonat”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Europarlamentarii au adoptat rezoluţia cu 544 de voturi pentru, 126 împotrivă şi 38 de abţineri. 

Documentul subliniază faptul că actualul Acord de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană este unul corect, echilibrat şi furnizează certitudine juridică.

Membrii PE menţionează, în rezoluţie, că nu vor fi de acord cu un Acord de retragere fără un aşa-numit „backstop” – mecanism de siguranţă – care să reglementeze situaţia graniţei dintre Republica Irlanda şi Irlanda de Nord.

De asemenea, europarlamentarii susţin că Regatul Unit va trebui să-şi asume responsabilitatea deplină în eventualitatea unui Brexit fără acord şi consecinţele grave care ar rezulta dintr-o astfel de acţiune. 

Principala prioritate a PE este protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor UE din Marea Britanie şi ale cetăţenilor britanici din blocul comunitar, se mai arată în rezoluţie.

De asemenea, în document se menţionează că europarlamentarii sunt deschişi la varianta prelungirii Articolului 50 (n.r. o nouă amânare a Brexitului), dacă aceasta va fi cerută de Regatul Unit, în cazul în care cererea va fi justificată şi va prezenta un scop precis, precum cel al evitării unui divorţ fără acord, susţinerea de alegeri generale sau unui nou referendum, revocarea Articolului 50 sau aprobarea Acordului de retragere. Membrii adaugă faptul că o nouă prelungire nu trebuie să afecteze munca sau funcţionarea instituţiilor UE.

Negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, a avertizat miercuri, la Strasbourg, că nu trebuie subestimate consecinţele unui Brexit fără acord şi a atenţionat că problemele implicate de ieşirea Regatului Unit din blocul comunitar trebuie să fie soluţionate înainte ca viitoarea relaţie cu Londra să fie convenită.

Potrivit oficialului european, acordul de divorţ, care se ocupă de drepturile cetăţenilor şi de frontiera irlandeză, precede un eventual acord privitor la relaţiile economice viitoare între Londra şi UE. „Dacă Regatul Unit iese fără un acord, doresc să vă reamintesc faptul că toate aceste chestiuni nu vor dispărea pur şi simplu. La aproape trei ani după referendumul privind Brexitul nu ar trebui să ne prefacem că negociem'', a accentuat Barnier.

De asemenea, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat, luni, că premierul britanic Boris Johnson încă nu a prezentat vreo propunere alternativă pentru evitarea unei '„frontiere dure”  între Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord, în timp ce şeful executivului de la Londra a anunţat, după întrevederea avută cu Juncker, că va continua discuţiile cu Bruxelles-ul legate de acordul privind Brexitul şi a reafirmat că nu va cere o nouă amânare a ieşirii a Regatului Unit din UE dincolo de 31 octombrie.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: