Dacă mai vreţi o dovadă a modului în care Europa îşi aşează drumul peste bombe care să explodeze cu o regularitate de metronom, iată cum, în aşteptarea următorului val de migraţie, 31 de mari ONG-uri europene specializate în apărarea drepturilor omului, lobby extrem de influent la nivelul Comisiei şi Parlamentului European dar şi în unele State Membre, se opun propunerii legislaive care vizează extinderea bazei europene de date digitale (EURODAC) ceea ce ar putea duce "la o supraveghere necontrolată şi exponenţială creştere a supravegerii la frontierele EU" prin colectarea datelor personale ale migranţilor şi solicitanţilor de azil. ONG-urile respective adresează adresează o scrisoare deschisă şi extrem de explicită Parlamentului European (o puteţi accesa aici)

Ciudat şi neînţeles.

Argumentul meu este că, acum, pentru prima oară, în fine, decidenţii de la Bruxelles se deciseseră să ia măsuri - repet, minimal şi extrem de logice - pentru a facilita (nu garanta în proporţie de 100%) controlul în comun al graniţelor exterioare ale Uniunii Europene, oferind justiţiei, poliţiilor şi altor organisme din sistemul de forţă posibilitatea de a accesa rapid o bază de date comune complexă pentru identificarea precisă a identităţii persoanelor care se prezintă la frontiere. De altfel, poate vă amintiţi acest lucru, tocmai lipsa unei minime baze de date a fost una dintre principalele cauze care au îngreunat, complicat şi chiar oprit mersul anchetelor complexe, pe speaţiul european şi dincolo de el, lansate imediat după fiecare act terorist sau pentru a determina identitatea reală a solicitanţilor de azil care se prezentau fără niciun fel de act de identitate.

Baza de date EURODAC (Dactiloscopia europeană)  ca o componentă a reglementărilor "Dublin" a fost introdusă în 2000 pentru a ajuta la implementarea reglementărilor privind criteriile prin care se procesează cererile de azil. Au fost propuse îmbunătăţiri ale structurii în 2016 şi, în 2018, Consiliul şi Parlamentul European au ajuns la un acord politic de a transforma această baze de date într-un instrument operaţional cu mult mai complex, parte integrantă în politicile UE privind azilul, relocarea şi migraţia ilegală, organizând astfel interoperabilitatea la nivelul UE (aveţi aici documentul oficial european). În acest moment, în baza de date se află amprentele digitale ale persoanelor care au cerut protecţie inernaţională într-un Stat Membru Ue şi al persoanelor surprinse în momentul traversării ilegale a graniţelor.

 Pentru a avea o idee asupra dimensiunii acestui proces, să menţionăm că, doar anul trecut, au fost introduse în sistem aproximativ 600.000 de amprentări, ajungându-se acum la un număr de 6 milioane.

Îngrijorarea de acum a ONG-urilor este că intenţia legislatorilor europeni ar fi să extindă capacitatea de acoperire a bazei de date care, alături de amprente, să colectze:

- imagini faciale

- să obţină şi să stocheze date biometrice de de la femei şi copii, altele decât cele strict necesare protecţiei copilului

- migranţii care refuză colectarea de date biometrice să fie constrânşi să o facă, folosind chiar forţa

- posibilitatea ca dosarele să fie conectate în reţea

- posibilitatea ca organele de forţă ale unui stat să aibă autoritatea de a ataşa la un dosar sau altul un "semnal de alarmă"

- este sezizată lipsa unui studiu de impact asupra rezultatelor implanării unor asemenea propuneri.

Din punctul lor de vedere, asta înseamnă ameninţare tip "Big Brother".

Harta asta circula la Bruxelles şi acum a căpătat o altă dimensiune în materie de urgenţă şi specific al ameinţării directe. Pe frontierele din est şi sud această presiune se anunţă considerabilă (unele surse spun chiar mai mult decât considerabilă) în măsura în care este Turcia a anunţat că va opri orice alt flux la propriile frontiere şi, astfel, milioane de oameni vor fie obligaţi să găsească alte rute de acces înspre Europa. Şi există riscul ca  printre solicitanţii de azil să se numere pesoane infiltrate de mişcările radicale şi terorist care să dorească trimiterea unui nou val de rezidenţia pe care să-i împlanteze în comunităţile din Europa.

În acest sens, politica de azil înseamnă în primul rând posibilitatea dată statelor frontaliere de a face doar ele controlul de securitate şi de a decide asupra dosarelor respetive. Dar asta este practic imposibil să aibă şanse reale de succes dacă nu se poate face acel control încrucişat, cu atât mai de succes cu cât baza de date comune va cuprinde exact acelaşi pachet de informaţii personale cerut oricărui cetăţean european.

Mai apare şi o altă întrebare: vor mai fi suficente centrele pentru primire şi triere migranţi create în interiorul UE şi în afara teritoriului european în cazul în care nu sunt susţnute de o asemenea bază logistică? Răspunsul va trebui să fie combinat, strict tehnic, cu controlul ce va trebui stabilit în bazele pe care UE vrea să le creeze în diverse state din jurul Afganistanului, injectând sume mari de bani în speranţa (absolut nejustificată, spun criticii acestei iniţiative) că refugiaţii se vor opri acolo.

Vom vedea ce se va întâmpla, dar, după părerea mea, nu este vorba despr o iniţiativă de tip "instaurarea statului poliţienesc", ci despre o măsură care poate, încă, să mai dea o şansă de supravieţuire identităţii civilizaţiei europene.

Dacă nu se va putea, atunci este limpede că structurile de forţă se demotivează şi pot abandona lupta, lăsând politicenii să se zbată în propriile slogane şi în lipsa de dorinţă de finalizare a ceea ce s-ar putea numi "bătălia pentru Europa". Asta nu înseamnă abandonarea setului de valori între care se numără şi apărarea drepturilor omului. Dar e nevoie de politicieni care să urmărească un echilibru just şi în linia promisiunilor făcute opiniei publice în ce priveşte securitatea internă şi garantarea comună a protecţiei frontierelor.

Dacă mai stă mult să aştepte, Europa poate să-şi semneze condamnarea la dispariţie. Cu ONG-uri cu tot.