În opinia mea, chestiunea poloneză revine pe tapet la modul cel mai brutal în momentul când, forţând regulile minimale ale prudenţei, guvernul de la Varşovia a continuat promovarea unor legi care-l pun pe un drum direct de coliziune cu interesele profunde ale SUA, UE şi Israelului. Obligă această formidabil de puternică triadă să reacţioneze pentru a nu-şi pierde credibilitatea şi, mai ales, pentru a nu-şi încălca propriile angajamente solemne privind lupta împotriva valului de ultra-naţionalism, anti-semitism, împotriva valorilor de bază ale statului de drept care se produc deja de oarece timp în Polonia extremei-drepte naţionaliste şi populiste condusă de un lider politic care devine imposibil de acceptat de majoritatea liderilor occidentali. Evident, încă nu se aude vocea liderilor politici din România care vor vorbi doar când pe panoul lor de control va clipi lumina verde a acceptului din partea eşalonului superior, noi fiind aliaţi strategici cu toate părţile aflate acum pe poziţii principiale opuse. Ghinion.

Politicienii aflaţi acum la putere la Varşovia (prezumabil foarte puţin) au făcut greşeala de a nu înţelege că sprijinul absolut pentru politicile lor majoritar anti-Bruxelles, nu numai tolerate, dar şi lăudate în perioada Trump tocmai pentru slăbeau vizibil unitatea UE şi deschideau calea afirmării partidelor extremist-populiste, s-a încheiat odată cu reorientarea politicii externe a SUA către orizonturile sale tradiţionale. Cele pentru care un partener polonez din zona clasică a dreptei, Donald Tusk, susţinut puternic de PPE şi de majoritatea establishmentului comunitar, reprezintă alegerea ideală.

Oficialii de la Varşovia nu au fost deloc atenţi la discursurile de la Washington care, din ce în ce mai des, vorbesc despre erodarea puternică a sistemului democratic din Polonia, exemplele cele mai des invocate şi cu efect cert în zona politică de peste Atlanic, sunt legate de trei problematici esenţiale: politicile poloneze ultra restrictive împotriva comunităţii LGBTQ+ (inclusiv crearea „zonelor libere de LGBTQ+“, prezentate drept „noile ghetouri poloneze“), soarta nesigură a investiţiilor străine, în cazul precis de acum, investiţii americane în mass-media din Polonia şi noua legislaţie în ce priveşte bunurile evreieşti confiscate de nazişti şi apoi preluate şi naţionalizate de statul polonez.

Este absolut clar că aceste teme, în foarte scurt timp, au intrat pe o agendă comună americano-europeană asumată acum de guverne şi organizaţiile societăţii civile şi care a început să depăşească nivelul polemicilor verbale şi intră uşor şi sigur în zona de bătălie politică, favorizând şi o reintrare triumfală a lui Tusk la guvernare în fruntea platformei sale civice. Lucrurile se precipită odată  cu plecarea lui lui Gowin, vice-prim-ministru, deoarece există riscul ca radicalismul de acum să treacă la cote extreme din moment ce singurul partener rămas pentru PiS, principalul partid la guvernare, este micul grup parlamentar reprezentat de Zbigniew Ziobro, ministrul Justiţiei, liderul cel care, foarte sigur pe sine, afirmase cu o săptămână în urmă că Polonia nu va accepta orice fel de presiuni şi că ar putea părăsi edificiul comunitar. Nici măcar americanii din echipa de acum nu mai pot accepta ca BREXIT să se multiplice şi tot ei să fie acuzaţi că au sprijinit direct procesul, cum îl asigura Trump pe prietenul său Nigel Farage.

În consecinţă, de la Washington vine avertismentul în termeni de o duritate neobişnuită: „Alianţa trans-atlantică se bazează nu numai pe interese comune atunci când este vorba despre probleme de securitate, ci şi de angajamentele luate împreună în favoarea principiilor reciproc împărtăşite care sunt valorile europene - a spus Ned Price, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat. Asta după ce, săptămâna trecută, un grup de senatori republicani şi democraţi şi-au exprimat temerile că „traiectoria neclară“ a ţării va avea un impact negatv asupra relaţiilor SUA-Polonia în domeniul apărării, comerţului şi afacerilor.

Reacţia vine după ce camera inferioară a Parlamentului polonez a adoptat o legislaţie privind mass-media, extrem de controversată. În acelaşi timp, a fost votată şi cealaltă legislaţie, la fel de dură, care impune un termen limită pentru formularea de cereri privind restituirea sau compensaţiile privind bunurile evreieşti confiscate de nazişti în timpul războiului.

Îl rugăm insistent pe Preşedintele Duda să nu semneze o asemenea lege - a spus Anthony Blinken, secretarul de stat al SUA... Acest text legislativ este împotriva angajamentelor mutuale de a împărţi aceleaşi principii şi valori democratice pentru care luptă naţiunile moderne, şi democratice. Solicităm urgent guvernului Polonez să demonstreze angajamentul său nu numai prin vorbe, ci şi prin fapte“.

Tehnic vorbind, totul s-a accelerat în momentul în care reprezentanţii partidului aflat la putere în Polonia au declarat în numeroase prilejuri că sprijină cu entuziasm platforma „suveraniştilor“ europeni - extrema-dreaptă în acţiune - care vor să formeze un grup în Parlamentul European care să apere (fireşte, finanţat din banii contribuabililor europeni) principiile de demolare a construcţiei europene atât de dragi echipei Salvini, le Pen, et comp. O Europă în care să înflorească asemenea partide nu este un coşmar doar pentru majoritatea liderilor din establishmentul de la Bruxelles ci şi, în egală măsură, pentru Administraţia de la Washington care, oricum supusă presiunii enorme reprezentate de plecarea în condiţiile ştiute din Afganistan şi pregătindu-se pentru o situaţie similară şi în Irak, nu mai vrea să mărească numărul fronturilor „fierbinţi“. În orice caz, nu pentru a-i apăra cu orice risc pe guvernanţii actuali de la Varşovia. Mai ales că Cei de la Bruxelles au venit cu varianta incontestabil mai interesantă politic reprezentată de Tusk, cu condiţia ca asta să fie şi rezultatul unor eventuale alegeri anticipate dacă nu va mai exista sprijinul parlamentar necesar. Ceea ce acum pare să fie cazul.

Rămâne însă complet misterul asupra motivaţiilor profunde ale atitudinii anti-europene şi iată, mai nou, alertându-i şi pe americani că ceva este acolo profund în neregulă. Nu este o problemă de bani cu care Europa să fi sprijinit dezvoltarea Poloniei căci, începând din momentul aderării ţării în 2004, înspre Varşovia s-a îndreptat cel mai mare flux de bani europeni, peste 130 miliarde euro care au transformat fundamental economia poloneză. Şi atunci ce explicaţie există pentru opţiunile lui Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului aflat la conducere? În afară de Viktor Orban, lider politic aflat într-o situaţie similară, pe cine se bazează, măcar din aliaţii săi strategici?

Sau ştie ceva mai bine decât americanii şi europenii, ridicând într-o asemenea manieră „chestiunea poloneză“ la rang de casus belli cu întrega comunitate euro-atlantică? Numai că, acum cel puţin, nu de frontiere fizice ar fi vorba, ci de cele care ţin de valorile care ţin împreună spaţiul occidental şi ar putea fi oarecum diferite sau complet diferite pentru unele ţări din centrul şi estul Europei.

Asta e miza şi de aici brusca încrâncenare a atâtor actori esenţiali împotriva mişcărilor politice decise de guvernarea actuală de la Varşovia.