Medic german, arestat pentru că ar fi ucis pacienţi infectaţi cu coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia germană anchetează o posibilă crimă a unui medic din oraşul Essen, acuzat că ar fi folosit injecţia letală pe doi pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2.

Medicul în vârstă de 44 de ani lucrează la Spitalul Universitar din Essen din februarie şi este suspectat că ar fi ucis doi bărbaţi, de 47 şi 50 de ani, care se aflau la terapie intensivă cu forme severe ale virusului SARS-CoV-2. Conform autorităţilor locale, bărbatul a fost arestat miercuri şi a recunoscut deja una dintre crime, spunând că şi-a dorit să curme suferinţa pacientului şi rudelor sale.

Bild, citat de Reuters, scrie că medicul a informat familiile celor doi înainte de a folosi injecţia letală, iar pacienţii din Germania pot cere ca suferinţa să le fie curmată, conform unei decizii judecătoreşti emisă anul trecut. Nu este însă clar dacă a fost vorba de dorinţa pacienţilor în acest caz.

Spitalul din Essen anunţă că doctorul a fost suspendat şi că oferă ajutor poliţiei în rezolvarea cazului. Regiunea vestică a Germaniei, din care Essen face parte, este una dintre cele mai sever afectate de pandemia de COVID-19, înregistrând 166 de cazuri pozitive per 100.000 de pacienţi în ultima săptămână, cu mult peste limita stabilită de guvern, de 50 de cazuri pozitive.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite