INTERVIU Tim Aker, unul dintre liderii UKIP şi europarlamentar: „Britanicii trebuie să aibă prioritate pentru joburile ocupate de imigranţii români”

DOCUMENTAR Adevărul despre românii din Marea Britanie

La 29 de ani, Tim Aker este unul dintre cei mai tineri membri ai Parlamentului European. Şi-a câştigat mandatul la alegerile din 25 mai, atunci când britanicii au votat în procent covârşitor partidul UKIP, catalogat drept rasist. Tim Aker este directorul de strategie politică al UKIP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Partidul Independenţei din Regatul Unit - UKIP, grupare de extremă dreapta, a clamat că, de la 1 ianuarie 2014, odată cu ridicarea restricţiilor de pe piaţa muncii, 29 de milioane de români şi bulgari vor veni în Marea Britanie. Estimările neoficiale arată că primele luni ale acestui an n-au adus o schimbare semnificativă în numărul nou-veniţilor. 
 
În interviuri, Tim Aker pare să se ferească de cifre, în contrast cu mesajul public al partidului său, axat în jurul „hoardelor de români“ pregătite să paraziteze sistemul de asistenţă socială. Şi dacă socoteală de dinainte de anul nou nu s-a potrivit cu retorica lor agresivă, UKIP şi-a îndreptat atenţia către alte statistici, care par să le susţină cauza antieuropeană.
 
Acum, partidul mizează pe consolidarea măsurilor de securitate de la graniţele Marii Britanii. „75% dintre britanici” vor să „recapete controlul asupra graniţelor”, repetă Aker. La UKIP nu merge cu jumătăţi de măsură. Nu există liberă circulaţie, ci doar bande infracţionale din România care nu pot fi împiedicate să intre în Marea Britanie - nu pot fi oprite pentru că UE îi obligă să-i primească. 
 
Iar britanicii rezonează cu acest mesaj. Alegerile de la 25 mai au fost primele din istoria Marii Britanii când la un scrutin naţional câştigă un alt partid decât cele două tradiţionale - Conservatorii şi Laburiştii. Constant, liderii UKIP sunt puşi în dificultate în emisiuni şi la dezbateri pentru că nu cunosc statisticile. Tim Aker nu este o excepţie în partidul său. N-are nicio problemă în a vorbi despre românii care fraudează sistemul de ajutoare sociale din Marea Britanie, dar habar n-are câţi români au cerut asistenţă socială în Marea Britanie. Nu ştie nici măcar numărul total de cereri, nici numărul de cereri înaintate de imigranţi. Asta în contextul în care fraudarea sistemului social a reprezentat principala axă a campaniei UKIP în ultimul an.
 
Dar asta contează prea puţin. Liderii UKIP Sunt carismatici - în special Nigel Farage, preşedintele grupării politice. Generalizările şi populismul reprezintă, încă, o formulă de succes, iar rezultatele de la 25 mai sunt doar cel mai recent exemplu. 
 
Echipa „Adevărul“ s-a întâlnit cu Tim Aker în luna februarie a acestui an, atunci când atât el, cât şi partidul său se aflau în plină campanie antieuropeană. L-aţi văzut pe tânărul politician în documentarul „Adevărul despre românii din Marea Britanie“, dar vă propunem acum un interviu, pe larg, despre fenomenul imigraţiei în Marea Britanie, retorica anti-UE, despre cum sunt văzuţi românii din fotoliile extremiştilor de la UKIP, dar şi despre lipsa de date oficiale care să le susţină retorica hazardată.     
 
 
„Adevărul“:  Cum aţi descrie atitudinea media faţă de aşa-zisul val de imigranţi români care va inunda Marea Britanie în 2014?

Tim Aker: Îngrijorare. Ne întoarcem la experienţa pe care am trăit-o în 2004-2005 când ni s-a dat un scenariu care nu s-a potrivit cu ceea ce anunţase guvernul. Mulţi oameni erau îngrijoraţi şi preocupaţi de ceea ce s-a întâmplat atunci.

Credeţi că acelaşi scenariu poate fi aplicat şi în cazul României?

Imigraţia, ca o problemă, a trecut de pe locul doi pe primul loc în ceea ce contează cel mai mult pentru poporul britanic. Şi dacă erau convinşi şi siguri că lucrurile ar fi fost gestionate altfel, nu s-ar fi întâmplat asta. Oamenii sunt în continuare îngrijoraţi.

Ce înseamnă „imigraţie bună“?

Imigraţia bună este atunci când imigrantul poate contribui, să ofere mai mult decât ia. Imediat după ce ajung în această ţară, poţi cere ajutoare sociale, eşti eligibil pentru ajutor de şomaj, pentru deduceri fiscale, pentru ajutoare de creştere a copilului, ajutoare pentru locuinţă. Poţi lua înainte de a contribui. Vrem un sistem de imigraţie în care trebuie să investeşti înainte de a putea lua, astfel încât să fie corect, iar oamenii care au contribuit şi au primit să simtă că sistemul lor este corect. 
Este o situaţie în care Guvernul şi-a pierdut responsabilitatea faţă de popor. 
Nu-i condamn pe oameni. Dacă ei câştigă 10 euro pe zi şi pot veni aici să câştige 6.3 lire sterline pe oră. Nu-i condamn că vin să caute un nivel de trai mai ridicat. Dar am o problemă cu Guvernul, care ar trebui să lucreze pentru poporul acestei ţări, iar guvernanţii nu-i pun pe aceşti oameni pe primul loc. Deschid larg piaţa muncii. Britanicii ar trebui să aibă prioritate pentru aceste locuri de muncă. Şi, dacă n-am fi avut ani de imigraţie necontrolată în perioade în care salariul nostru minim pe economie coincidea cu cele mai mari salarii oferite în Europa de Est, nu ne-am confrunta cu această depresie pe piaţa muncii şi nu ar fi competiţia atât de acerbă pe piaţa muncii. Este o situaţie în care Guvernul şi-a pierdut responsabilitatea faţă de popor. 
 
Dar companiile străine care vin în Marea Britanie?
 
Companiile străine contribuie. Dacă vor să vină aici din motive de fiscalitate, le vom întâmpina cu braţele deschise. Am fost constant şi am afirmat mereu că vrem oameni şi entităţi care pot contribui mai mult decât să ia. 
 
Iar imigranţii nu contribuie?
 
Cei necalificaţi, care au dreptul, aşa cum am spus, să ia beneficii pentru locuinţă, de creştere a copilului şi aşa mai departe, nu. 
 
Cum fură un român locul de muncă al unui britanic?
 
Cine spune că-l „fură”? Este aşa cum am spus înainte. Dacă salariul tău este de 10 euro pe zi, iar tu poţi veni aici să lucrezi pe salariul minim, 6,31 lire pe oră, asta duce la scăderea salariilor. Indiferent că vreţi să ne jucăm în semantică despre „furat” sau orice, există o competiţie în plus pentru locurile de muncă şi, cu un milion de tineri şomeri, ei (guvernanţii - n.r.) spun că economia îşi revine. Vi se pare ceva cu care să se mândrească Guvernul?
 
Dar ce-i opreşte pe aceşti tineri să meargă şi să ocupe aceste locuri de muncă?
 
Depresia de pe piaţa muncii. Răspundeţi la asta. 
 
Salariile sunt prea mici pentru ei. 
 
Da. Înainte de a deschide larg uşile, încă se ofereau locuri de muncă pentru taximetrişti, în agricultură, în construcţii şi aşa mai departe. Să nu ne imaginăm că nu s-a întâmplat asta, pentru că s-a întâmplat. Dar ce s-a schimbat de atunci? Am deschis larg uşile şi oamenii, din motive perfect valide, fie că sunt plătiţi foarte prost şi aici sunt plătiţi relativ bine, iar ei au devenit o opţiune ieftină pentru forţă de muncă. 
 
Aşa că tinerii şomeri sunt împiedicaţi să ocupe aceste locuri de muncă de faptul că există alţi oameni care sunt dispuşi să muncească pe mai puţini bani.
 
Da. 
 

Au venit mai mulţi români anul acesta în Marea Britanie?

Dacă am avea un mecanism care să numere oamenii care intră în ţară, am şti asta, nu? Dar guvernul nu are aşa ceva. Şi David Cameron ne-a spus că este mulţumit de cifrele celor care vin în ţară, dar nu ne-a spus ce l-a făcut să fie atât de confortabil cu aceste numere. Vom şti cu exactitate atunci când Biroul Naţional de Statistiică ne va da cifrele aşa cum au făcut-o şi anul trecut. 

Încercaţi o estimare. 
 
 O estimare? N-am să fac nicio estimare! Dacă vreţi să prezic numerele de la loto, am să încerc, dar nu voi da nicio cifră pentru numărul imigranţilor români. Dacă aşa-zişii experţi guvernamentali au făcut o estimare catastrofală, atunci n-o să mă convingeţi pe mine să fac o estimare. 
 
Ştiţi care este numărul total de cereri pentru ajutoare sociale primite de statul britanic, cetăţeni britanici plus imigranţi?

Va trebui să întrebaţi la Departamentul pentru Muncă şi Pensii. 
 
Am întrebat. Primiţi anual 5.7 milioane de cereri. Ştiţi câte dintre acestea sunt de la imigranţi?
 
Dacă mi-aţi fi spus, m-aş fi pregătit pentru asta. 
 
Am cunoscut pe cineva ieri. Are şase companii, anul trecut a avut o cifră totală de afaceri de nouă milioane de lire sterline, a plătit taxe şi impozite în valoare de un milion de lire. O astfel de persoană ar fi binevenită?
 
Absolut.
 
E din România. 
 
Genial. 
 
A început ca şofer de taxi în Londra.
 
Genial.
 
Astăzi, ar mai fi binevenit ca taximetrist?
 
Ca taximetrist? Păi, poţi câştiga destul de bine ca taximetrist. Unde spune Guvernul: „Uite, avem deficite pentru aceste calificări?”. Guvernul nu ştie. Nu monitorizează cine vine, nu cunoaşte calificările celor care vin şi este haos. Avem un milion de estimări, dar ceea ce ştim sigur este că avem în jur de un million de imigranţi ilegali în această ţară.
10% dintre polonezi vor vota UKIP la următoarele alegeri
Este corect să băgaţi în aceeaşi oală imigranţii ilegali cu imigranţii din UE?
 
Toţi sunt imigranţi, nu? Toţi sunt imigranţi. Nu este reglementat. Avem un sistem în UE în care toată lumea are drep complet liber de mişcare prin Uniunea Europeană, bilete gratuite către această ţară. După o perioadă, pot începe să ceară ajutoare sociale. 
 
Dar nu cer ajutoare imediat ce ajung în ţară. Ei lucrează aici. 
 
Dar cei necalificaţi şi cei plătiţi mai prost au dreptul să ceară subvenţii.
 
Aţi vorbit cu imigranţi români aici, în Marea Britanie?
 
Vorbim cu mulţi oameni. De fapt, 10% dintre polonezi vor vota UKIP la următoarele alegeri. Suntem deschişi tuturor să ni se alăture, dar ideea este că vrem o politică raţională privind imigraţia. Şi puteţi să daţi exemple, puteţi să încercaţi să mă surprindeţi cu toate aceste exemple şi statistici cu care vreţi să mă luaţi pe neaşteptate, dar adevărul este că britanicii nu au fost consultaţi cu privire la asta. 75% dintre ei vor un control mai riguros al graniţelor.
 

Românii sunt cetăţeni ai Uniunii Europene, au dreptul să ceară ajutoare sociale aşa cum au dreptul şi britanicii să o facă, în oricare dintre ţările UE.

Fluxul locurilor de muncă merge într-un singur sens: către Marea Britanie. De la începutul lunii ianuarie, 1.9 milioane de locuri de muncă au fost scoase pe piaţa muncii din întreaga Uniune Europeană. Doar Marea Britanie a scos 1.3 milioane de posturi şi avem un milion de tineri care sunt şomeri. Spuneţi-mi ce face guvernul să le ofere locuri de muncă acestor tineri.

Într-o ţară cu o piaţă de muncă liberă, guvernul nu este responsabil să le garanteze locuri de muncă tinerilor.

Credeţi că avem o piaţă liberă a muncii? Nu avem ceea ce aţi descrie ca fiind o piaţă liberă, avem ceea ce se numeşte o piaţă mixtă. Cu taxele pe care le avem şi creşterea VAT-ului, nu poţi numi asta o piaţă liberă.


 

Simplificaţi o campanie care are loc deja de 20 de ani de când existăm. 
Credeţi că a fost corect ca românii să fie folosiţi ca o unealtă în campania UKIP?
 
Nu este nimic în neregulă să facem publice îngrijorările poporului britanic şi motivul pentru care acesta este un subiect atât de delicat este faptul că niciunul dintre celelalte partide nu s-a luptat pentru britanici în chestiunea imigraţiei în ultimii 20-25 de ani.
 
Aţi dus o campanie prin care aţi promis că veţi scoate Marea Britanie din Uniunea Europeană pentru că Uniunea este dăunătoare, iar unul dintre motivele pentru care UE nu este benefică sunt imigranţii români.
 
Simplificaţi o campanie care are loc deja de 20 de ani de când existăm. Noi vrem să reluăm controlul, iar Uniunea Europeană dictează acum peste 70% din legile noastre, ceea ce ne costă 55 de milioane de lire sterline pe zi, asta înseamnă 20 de miliarde pe an. Adică o şesime din deficitul nostru bugetar. Sunt bani care ar putea fi cheltuiţi aici. Sunt bani care ar fi putut fi cheltuiţi aici pentru a le oferi tinerilor locuri de muncă sau pentru dragarea râurilor. 
 
Oamenii se întreabă atunci de ce alte partide ne-au promis că vom avea un cuvânt de spus pe această temă (imigraţia - n.r.), care ne costă atât de mult şi este foarte importantă pentru noi, dar nu avem, de fapt, nimic de zis. Şi acesta este unul dintre motivele pentru care vrem să părăsim Uniunea Europeană, dar voi vă uitaţi acum doar la ultimul capitol dintr-o carte întreagă.
 

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: