Frans Timmermans: Măsurile pentru combaterea schimbărilor climatice ar putea duce la creşterea facturilor de încălzire şi a preţului carburanţilor

Frans Timmermans: Măsurile pentru combaterea schimbărilor climatice ar putea duce la creşterea facturilor de încălzire şi a preţului carburanţilor

FOTO: EPA-EFE

Măsurile propuse de Uniunea Europeană pentru combaterea schimbărilor climatice ar putea duce la creşterea facturilor de încălzire şi a preţului carburanţilor pentru populaţie, spune Frans Timmermans, vicepreşedintele Comisiei care se ocupă de Pactul Verde European, transmite AFP.

Potrivit acestuia, din acest motiv statele UE ar trebui să fie mai convingătoare asupra faptului că aceste măsuri sunt „echitabile şi solidare, în caz contrar, „rezistenţa populaţiei la schimbări va fi masivă”.
 
„Comisia Europeană trebuie să dovedească faptul că planul său conduce la o tranziţie echitabilă şi solidară (...) Dacă vom eşua în a convinge, rezistenţa va fi masivă”, a spus Timmermans, potrivit Agerpres
 
Extinderea pieţei certificatelor de poluare, una dintre măsurile propuse de executivul comunitar, provoacă temeri privind viitoare nemulţumiri sociale şi un efect al ”vestelor galbene”, notează AFP, făcând referire la protestele declanşate în Franţa după o mică scumpire a carburanţilor auto.
 
Acest plan ambiţios de combatere a schimbărilor climatice, denumit „Fit for 55”, are ca obiectiv reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% faţă de anul 1990, iar aceasta este doar o ţintă intermediară pentru ca UE să atingă neutralitatea climatică în anul 2050, adică să nu emită mai multe gaze cu efect de seră decât poate absorbi.
 
Implementarea acestor măsuri va creşte, însă, costurile pentru emisiile de dioxid de carbon produse de încălzire, de transport şi industrie şi vor creşte taxele pentru combustibilii folosiţi în transporturi aeriene şi navale şi pentru produsele importate din state terţe pe baza emisiilor de dioxid de carbon rezultate din procesul de producţie al acestora, iar toate se vor reflecta în creşterea preţurilor şi facturilor. Din 2035, se intenţionează încheierea vânzărilor de maşini pe combustibili fosili.
 
„Vom cere mult de la cetăţenii noştri. Dar vom cere mult şi de la industriile noastre, şi o vom face pentru o cauză bună”, a susţinut Timmermans. „În caz contrar, vom fi vinovaţi faţă de copiii şi nepoţii noştri, pentru că dacă nu rezolvăm aceasta, în opinia mea ei vor lupta în războaie pentru apă şi mâncare”, a argumentat el, potrivit agenţiei EFE, citată de Agerpres.
 
Pachetul de măsuri propus miercuri de Comisie, denumit „Fit for 55” şi alcătuit din 13 propuneri ce schiţează arhitectura legală a transformării energetice şi climatice a UE, va fi negociat cu statele membre şi cu Parlamentul European, proces care ar putea dura circa doi ani.
 
Criticii acestor propuneri, inclusiv premierii Poloniei, Sloveniei, Letoniei şi Luxemburgului, spun că toate costurile crescute vor fi plătite de cei mai săraci. Franţa este şi ea circumspectă cu privire la felul în care vor creşte preţurile la nivel local, mai ales după protestele masive ale „Vestelor Galbene” ca răspuns la creşterile de taxe la benzină din 2018.
 
Planul riscă de asemenea să declanşeze un intens lobby din partea unor sectoare industriale şi a statelor membre mai sărace ale UE care doresc să-şi protejeze cetăţenii în faţa creşterii preţurilor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările