Experţi: Forţele ruse ar avea probleme cu sistemele de comunicaţii securizate. Şi le-ar fi compromis singuri, după ce au distrus stâlpi de telefonie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ruşii şi-ar fi compromis propriul sistem securizat de comunicaţii FOTO Twitter/Hristo Grozev
Ruşii şi-ar fi compromis propriul sistem securizat de comunicaţii FOTO Twitter/Hristo Grozev

Oficialii ucraineni din domeniul apărării au interceptat o convorbire între doi ofiţeri ruşi de informaţii pentru că armata rusă nu a putut folosi o reţea sigură de comunicaţii. O teorie a experţilor este că ruşii şi-au compromis propriile sistemele criptate pentru că au distrus stâlpii de telefonie, care permit funcţionarea lor. O alta este că ruşii nu au prevăzut problemele de comunicaţii întrucât s-au pregătit pentru o victorie rapidă.

Ministerul ucrainean al Apărării a publicat o înregistrare interceptată între doi ofiţeri FSB care vorbesc despre moartea unui comandant rus de top (general-maiorul Vitali Gherasimov) în luptele de lângă Harkov şi se plâng că reţeaua de comunicaţii criptate folosită de armata rusă nu funcţionează, a scris marţi Daily Beast, citându-l pe Hristo Grozev, directorul executiv al site-ului de investigaţii Bellingcat.

„În apelul telefonic în care ofiţerul FSB detaşat la Armata 41 (a Districtului Militar Central al Rusiei) a

 raportat decesul şefului său din Tula, el spune că au pierdut toate comunicaţiile securizate. De aici apelul telefonic folosind o cartelă SIM locală. Şi de aici interceptarea.

Şeful lui, care face o pauză lungă la vestea morţii lui Gerassimov (înainte să înjure), este Dmitri Şevcenko, un ofiţer superior FSB din Tula. L-am identificat căutându-i telefonul (publicat de serviciile de informaţii ale armatei ucrainene) în aplicaţii de căutare open source...Îl auzim pe ofiţerul FSB întrebându-şi şeful dacă poate vorbi prin sistemul securizat Era. Şeful spune că Era nu funcţionează.”

Grozen a lansat teoria că este posibil ca telefoanele ruseşti să nu mai funcţioneze în Harkov, deoarece forţele ruse au distrus turnurile de telefoane mobile din împrejurimi, iar sistemul de comunicaţii criptat al Rusiei funcţionează doar cu reţele 3G sau 4G. Alţi experţi spun că este posibil, dar au şi alte ipoteze.

Inews.co.uk  citează mai mulţi experţi, între care James Rands de la Janes, o agenţie de informaţii din domeniul apărării, care a explicat că Rusia a introdus un nou sistem de comunicare criptată numit Era, după ce a devenit preocupată de securitatea comunicaţiilor.

Teoria acestuia este că radioamatorii pot descoperi mesaje sensibile - cum ar fi un ofiţer FSB care îşi sună superiorul să-l anunţe că generalul Gerasimov a fost ucis - pentru că mesajele sunt transmise nesecurizat.

„Teoria principală este că Era are nevoie de reţele 3G sau 4G pentru a funcţiona, iar armata rusă ar fi putut distruge acei stâlpi de telefonie catarge pe măsură ce a avansat, asigurându-se astfel că nu îşi pot folosi propriile comunicaţii securizate.

„O  altă teorie ar putea fi că [Era] este şi o tehnologie destul de nouă şi că pur şi simplu nu funcţionează încă”. Distrugerea stâlpilor telefonici din Ucraina rămâne deocamdată anecdotică. Dacă se confirmă, ar putea însemna că anumite dispozitive sunt funcţionale în timp ce altele nu sunt. 

Bellingcat pare să coroboreze această teorie, spunând că ruşii „au încercat să folosească criptofoanele Era în Harkov, după ce au distrus multe turnuri de telefonie mobilă 3G iar pe altele le-au înlocuit cu pisici de mare. Or, Era necesită 3G/4G pentru a transmite.

„Iată originea celui mai mare eşec al unei operaţiuni militare speciale din toate timpurile. În primul rând, Putin a semnat aşa-numita lege #bellingat prin care li se interzice soldaţilor să posteze pe reţelele sociale.Apoi, el a cerut spus armatei să nu folosească telefoane străine, deoarece sunt nesigure. Restul e istorie”, a scris Grozev pe Twitter.

Armata rusă este echipată cu telefoane securizate care nu pot funcţiona în zonele în care operează armata rusă”.

Rands a spus „atunci se pare că ştiau cu siguranţă că vorbesc pe o linie necriptată şi puteau fi ascultaţi”.

Strategia de comunicaţii militare a Rusiei a avut de suferit din cauza presupunerii Kremlinului cum  că preluarea Ucrainei ar fi o întreprindere facilă, a spus el.

Au existat şi relatări despre luptători care ar fi cumpărat kit-uri comerciale pentru comunicaţii. „Nu este surprinzător dacă multe dintre aparatele lor de radio sunt vechi şi uzate”, a spus Rands.

Alte rapoarte sugerează că forţele ruse folosesc radiouri analogice mai vechi care nu au cripto (codul electronic care criptează mesajele) stocat în aparat.

„Armata Rusă este o armată ierarhizată. Spetsnaz aflate la vârf  primesc cam tot ceea ce îşi doresc, iar imediat sub ei sunt VDV (Forţele armate aeropurtate)  care primesc aproape totul, radiouri criptate, echipamente de vedere nocturnă, armuri moderne.

Apoi vin trupele de nivel inferior. Orice unitate cu Gărzi în denumire tinde să fie foarte apreciată, dar restul sunt văzute ca fiind destul de elementare şi o prioritate scăzută pentru dotarea cu noile kit-uri şi echipamente.

„Există o [diferenţiere] foarte clară între finanţarea districtului militar de est (EMB) şi a districtului militar de vest... Trupele EMB sunt cele care au stabilit poziţii în Belarus şi care reprezintă, probabil, grosul trupelor din convoiul de la nord de Kiev. … deci ar avea sens dacă acea forţă în special nu ar avea radiouri moderne.”

Cu toate acestea, ruşii ar trebui să aibă în continuare acces la alte mijloace de criptare a dispozitivelor mai vechi, a spus Rands, adăugând că nu se poate ca ruşii să nu aibă mijloace de criptare electronică, doar că, din câte se pare, acestea nu au fost distribuite.

„Se pare că am  fost martorii unui eşec general în planificarea oricăror situaţii neprevăzute, altele decât o victorie fulgeră. Planificarea comunicaţiilor pare să oglindească planificarea logistică în sensul că a fost inadecvată şi astfel, atunci când mii de vehicule au început să avanseze, au făcut-o fără un plan de comunicaţii.”

Dr. James Bosbotinis, specialist independent în apărare şi afaceri internaţionale, a declarat: „Faptul că ruşii folosesc comunicaţii necriptate nu este de bun augur pentru comandă şi control (C2).

„Cu C2 defecte, comunicaţii necriptate/nesigure, comandanţii de rang înalt sunt nevoiţi să meargă în prima linie pentru a încerca să rezolve problemele, ceea ce îi expune riscurilor de a fi ucişi.

„Folosirea cardurilor SIM locale/serviciilor de telefonie mobilă face lumină asupra unui alt aspect al operaţiunii ruse, şi anume eşecul lor de a utiliza întregul spectru de mijloace ale războiului electronic şi capabilităţi cibernetice  disponibile, astfel încât să blocheze Ucrainei utilizarea spectrului electromagnetică”.

„Dacă forţele ruse trebuie să folosească reţelele locale de telefonie mobilă, de exemplu, atunci nu le pot refuza nici ucrainenilor, fie pentru uz militar, fie pentru ca civilii să comunice cu lumea exterioară”.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite