Dintr-o suburbie tunisiană săracă la o decapitare într-o biserică franceză. Povestea atacatorului din Nisa

Dintr-o suburbie tunisiană săracă la o decapitare într-o biserică franceză. Povestea atacatorului din Nisa

Brahim Aouissaoui, atacatorul de la Nisa, zâmbind într-o fotografie făcută de autorităţile italiene în timpul reţinerii acestuia, FOTO EPA-EFE

În timp ce anchetatorii francezi încearcă să clarifice cum un imigrant reţinut iniţial de autorităţile italiene a reuşit să ajungă în Franţa şi să ucidă trei persoane într-o biserică, decapitând-o pe una dintrele ele, familia acestuia spune că tânărul nu avea convingeri extremiste,

Ştiri pe aceeaşi temă

Brahim al-Aouissaoui a iniţiat un apel video cu familia sa din Tunsia în primele ore ale zilei de joi. Conform membrilor familiei acestuia, doar au schimbat câteva vorbe, iar el i-a anunţat că a ajuns în Nisa şi a găsit un loc în care să doarmă: o scară din apropierea unei biserici. La puţin timp după acest apel, spune poliţia franceză, tânărul tunisian a intrat în biserică şi a ucis trei persoane, pe una decapitând-o, în timp ce striga „Allahu Akbar”.

Din Tunisia până la bazilica Notre-Dame din Nisa

 
„Ne-a spus că tocmai ce ajunsese şi nu ştia pe nimeni acolo...a zis că va pleca din clădirea respectivă şi va căuta un tunisian cu care să vorbească, să vadă dacă poate locui cu el ori să găsească un loc de muncă”, a spus Yassin, fratele atacatorului, pentru Reuters. 
 
La fel ca în cazul tânărului cu origini cecene care a decapitat un profesor în apropierea Parisului în urma cu două săptămâni, Aouissaoui este tipul de atacator care dă coşmaruri oricăror forţe de poliţie care se ocupă cu lupta împotriva terorismului. Asta pentru că tunisianul, deşi fusese arestat pentru un atac cu armă albă în urmă cu patru ani, când era încă adolescent, şi a renunţat ulterior la droguri şi alcool, întorcându-se către religie, nu se afla pe nicio listă de persoane suspectate de jihadism. Nici în Tunisia, nici în Franţa - o informaţie confirmată de poliţia din amândouă statele. 
 
În Thina, sururbia săraca a oraşului tunisian Sfax de unde provine atacatorul, familia acestuia este şocată. Au înţeles ce s-a întâmplat prima dată de la televizor, recunoscând scena atacului din apelul video al tânărului. Nu-l mai văzuseră din septembrie, când s-a urcat pe un vas de mici dimensiuni cu destinaţia Lampedusa, poarta de intrare a majorităţii imigranţilor în Europa. 
 
„Vreau să muncesc ca toată lumea şi să mă căsătoresc, să cumpăr o casă şi-o maşină ca toată lumea”, a povestit Yassin că i-ar fi spus fratele său. Un vecin al familiei a vorbit şi el pentru Reuters, spunând că tânărul ar fi vândut benzină pe piaţa neagră pentru a face rost de banii necesari pentru a-şi plăti călătoria spre Europa. 
 
Aouissaoui a ajuns în Lampedusa pe 20 septembrie. Pe 8 octombrie, conform autorităţilor italiene, a fost transferat de pe insulă în Italia continentală. Autorităţile italiene ar fi întocmit un act de deportare, potrivit ministerului Justiţiei de la Roma, dar tunisianul nu a fost însă reţinut şi pus în arest, conform presei italiene. Posibila cauză ar fi fost lipsa de locuri în centrele de detenţie, din cauza pandemiei. Conform familiei sale, ar fi ajuns miercuri în Franţa,  fix în timp ce musulmanii din mai multe ţări protestau împotriva reacţiei avute de guvernul francez la decapitarea de lângă Paris. Autorităţile franceze încă lucrează la clarificarea traseului clar al bărbatului, doar câteva repere fiind sigure.
 
Călătoria din suburbia tunisiană la cele trei crime din biserica din Nisa s-a terminat când poliţia francează l-a împuşcat, acesta fiind în prezent în stare critică. Avea asupra lui Coranul şi un cuţit de mari dimensiuni utilizat pentru a le ucide pe cele trei persoane din biserică. Alte două cuţite au fost găsite lângă bagajul acestuia. 
 

Viaţa atacatorului în Tunisia

 
Aouissaoui a renunţat repede la şcoală în Tunisia, lucrând apoi ca mecanic într-un garaj. Ştia să scrie şi să citească în arabă, dar nu avea niciun fel de înţelegerea a alfabetului latin de care avea nevoie în Europa, conform surorii acestuia, Afef. Rudele şi vecinii săi spun că nu ştiau că de vreo orientare extremistă a tânărului ori că ar fi făcut parte din vreo grupare jihadistă. Nici măcar nu ar fi frecventat moscheea locală cu regularitate. 
 
Cu toate acesta, spune fratele său, a început să se roage des acasă în urmă cu aproximativ doi ani după ce a renunţat la droguri şi alcool. „Nu a avut un comportament suspicios niciodată. Nu ştiu de legături ale lui cu grupuri extremiste sau teroriste”, a spus şi un vecin. 
 
Rudele acestuia sunt cercetate de poliţia din Tunisia. Nu sunt complet convinşi că tânărul plecat din sânul lor acum mai bine de o lună este responsabil pentru crimele odioase de pe cealaltă coasta a Mediteranei. „Poate a avut loc atacul, iar el a auzit ceva şi a fugit să vadă ce se întâmplă, iar poliţia l-a împuşcat”, a speculat fratele său. 
 
Atacul din Nisa vine la două săptămâni după ce un profesor francez a fost decapitat pe o stradă dintr-o suburbie a Parisului. Acesta le-a arătat cu câteva zile înainte elevilor săi mai multe dintre caricaturile cu profetul Mahomed publicate de revista de satiră Charlie Hebdo. Reacţia preşedintelui Macron, care a promis că va apăra valorile Franţei cu orice preţ şi nu va interzice caricaturile, a stârnit un val de proteste în lumea musulmană, unde reprezentarea grafică a profetului Mahomed este strict interzisă. Vârf de lance este preşedintele turc Recep Erdogan. Acesta i-a recomandat lui Emmanuel Macron un consult psihiatric şi a îndemnat la boicotarea produselor franceze de către musulmani. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările