Preşedintele Macron a anunţat că, începând cu luna septembrie, va fi creat un „mare comandament“ militar special dedicat spaţiului cosmic, integrat forţelor aeriene care, din acel moment, vor deveni „forţe aeriene şi spaţiale“. Şi, astfel, Macron transmite două mesaje esenţiale: pe de o parte că Franţa doreşte, are mijloacele financiare necesare şi tehnologia specifică pentru a intra în clubul foarte restrâns al superputerilor care-şi dispută deja de mai mult timp superioritatea în spaţiul cosmic (Rusia, SUA şi China), dar şi, implicit, dorinţa de a antrena Uniunea Europeană în ansamblul său în această operaţiune de asigurare a noii dimensiuni de apărare strategică a teritoriului, chiar dacă sunt puţine ţări pe continentul nostru în stare să ţină pasul cu aventura spaţială.

De ce acum? Pentru că, la 35 de de ani după ce Ronald Reagan susţinea Iniţiativa de Apărare Strategică, propunea proiectul de scut spaţial anti-rachetă  denumit generic „Războiul Stelelor“, pe 19 februarie Donald Trump a anunţat formarea forţei spaţiale americane (parte a US Air Force): „America va fi întotdeauna primă forţă în spaţiu. Nu vrem ca China şi Rusia precum şi alte ţări să ne domine, noi am fost întotdeauna cei care au dominat“. Mesaj de tip confrontaţional în genul preferat de preşedintele SUA şi, de fapt, doar o parte a marii campanii pentru a câştiga un nou mandat?

Opiniile sunt împărţite.

Evident că au fost unii care au râs citind mesajul lui Trump de anul trecut „Space Force all the way“ , iar Netflix a lansat rapid un nou serial de comedie care-şi îşi bate joc la modul deschis de noua componentă a forţelor aeriene americane.

Dar realitatea este chiar foarte serioasă şi implică dezvoltări conflictuale extreme care pot influenţa regiuni întregi cu o viteză infinit mai mare şi cu consecinţe instalate mai rapid decât cele produse de conflictele cu arme convenţionale. Şi asta în contextul în care absolut nimeni nu se mai gândeşte să respecte angajamentele luate în perioada Războiului Rece, adică seria de tratatele şi convenţiile semnate sub egida Naţiunilor Unite (aveţi aici prezentarea lor exhaistivă), pentru discuţia noastră fiind relevant Tratatul din 1967 privind principiul non-aproprierii şi interzicerea amplasării pe orbită a armelor de distrugere în masă.

În acest moment, marii actori în domeniu dispun de arsenale complexe de arme spaţiale sau posibil de a fi amplasate pentru a acţiona în în spaţiu, dintre cele mai diverse şi performante.

Sunt sateliţi care pot distruge sateliţi adverşi prin procedee dintre cele mai diverse, de la cele mecanice până la folosirea de lasere sau incapacitare prin creare de câmpuri de forţă împotriva sistemelor de comandă şi control adverse. Mai există sateliţii spioni îndreptaţi împotriva sateliţilor militari şi civili de comunicaţii sau meteo, dispunând de capacitatea de a bruia total fluxirile de transmise de date sau, aşa cum există diverse demonstraţii reuşite consemnate de agenţiile militare de informaţii, având posibilitatea de a introduce pachete de date false în sistemele-ţintă. Există sateliţi militari care pot fi lansaţi pentru misiuni de tip kamikaze, aruncaţi ca un glonţ asupra unui satelit al adversarului, neutralizând eventual sistemele de comandă şi control ale unei armate sau cele care coordonează funcţionarea unor infrastructuri critice. Circulă materiale care prezintă presupuse reţele cu sateliţi păstraţi inactivi sau având funcţionalităţi declarate dintre cele mai banale dar care, în realitate, sunt elementele unei „plase“ de bruiaj care, la comanda primită de la sol sau de la un alt satelit, să blocheze transmisiile unui întreg grup de sateliţi, incapacitându-i total, lucru interesant în măsura în care în jurul unui satelit strategic, adversarii s-ar gândi să amplaseze proprii sateliţi de apărare şi atac.   

Oricum ar sta lucrurile, nu Trump este cel care a relansat jocurile în domeniu, asta deoarece ruşii, încă din 2015, anunţau recompunerea într-o nouă versiune high-tech a Forţelor spaţiale a Federaţiei Ruse (UNKS), unitate dizolvată în 2011, numind în fruntea sa un personaj foarte cunoscut nouă, Dimitri Rogozin, acreditat pentru a conduce agenţia ROSCOSMOS.

Cina a lansat deja programe complex în acest domeniu, se pregătesc intens India, Japonia. Dar ce poate face Europa?

Politic, UE se pregăteşte să dezvolte capacităţile Agenţiei spaţiale europene ca parte integrantă din Strategia Spaţială pentru Europa şi acolo se vorbeşte şi despre noile funcţii pe care le-ar putea îndeplini programul european GovSatcom (Government Satelite Communications, totul sub umbrela planului european de apărare şi strategie globală al UE.

Întrebarea din acest moment vizează capacitate francezilor de a translata presiunea pe care o creează astfel pe plan naţional în zona cercetării, testării şi producţiei militare înspre forurile de decizie europene. Desigur, este probabil ca planul să treacă prin faza intermediară în care vor solicita şi foarte probabil vor obţine sprijinul esenţial al Germaniei şi Spaniei, cooptându-le în prima linie de producţie, pe modelul a ceea ce se face deja cu avionul multirol din generaţia a VI-a. Pentru dimensiunea programului Star Wars european va fi esenţial nu numai sprijinul Comisiei, ci şi votul în Parlamentul European, de-abia acum fiind posibil să apară importanţa alegerii doamnei Loiseau (din grupul Renew Europe, aşa numitul „grup Macron“) la conducerea subcomisie pentru apărare din PE. Contextul fiind completat cu mult mai interesant în cazul în care se va confirma alegerea doamnei Ursula van den Leyen (fostă ministru al Apărării în Germania) în postul de preşedinte al Comisiei, ştiind că nominalizarea acesteia a fost susţinută din răsputeri de preşedintele Franţei.

Vor dori oare europenii, în acest nou context de securitate, să redirecţioneze fonduri importante către cercetare şi producţie în domeniul militar, pentru construcţia de sateliţi şi sisteme de apărare proprii, dar şi pentru ase alătura unor mari proiecte existente pentru folosirea unor baze pe Lună ca structuri ce-ar putea avea şi valenţe militare. Mai rămâne întrebarea dacă aceste noi programe sau dezvoltări de programe existente vor intra sub umbrela cooperării cu NATO, eventual servind programul militar spaţial al Alianţei sau, din cauza problemelor cu americanii, vor miza pe alte tipuri de cooperări avansate fie pan-europene, fie la nivelul unui grup restrâns de state europene?

P.S. În cadrul defilării miltare vor fi prezente, alături de francezi,  şi trupe venite din ţările participante la Iniţiativa Europeană de Intervenţie: Germania, Belgia, Danemarca, Spania, Estonia, Olanda, Portugalia şi Marea Britanie. Acesta, spune unele surse, ar putea fi primul cerc de cooperare europeană din Europa şi înspre aceste ţări se vor îndrepta atât atenţia cât şi fondurile pentru viitoarele programe Star Wars.