România şi Germania au devenit şi mai apropiate după ce românii şi-au ales în 2014 un preşedinte care are ca limbă maternă germana. În afară de Germania, România este, probabil, singura ţară din lume cu un şef de stat de naţionalitate germană. O situaţie care a părut pe cât de plăcută, pe-atât de incomodă. Echilibrul dintre Bucureşti şi Berlin a fost bine păstrat şi România nu a fost prea favorizată în drumul ei împleticit spre atingerea statului de drept, spre Schengen şi Zona Euro.

De fapt, din 2014, de când a câştigat Klaus Iohannis funcţia de preşedinte, e pentru prima data când partidul care l-a propulsat are posibilitatea să rămână 4 ani în fruntea guvernului şi să-şi pună în aplicare planul de reforme. Cu un scurt intermezzo de un an (noiembrie 2015 - ianuarie 2017) în care s-a aflat la putere guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloş, în restul timpului, PSD a administrat ţara, în stilul tradiţional, apăsând mai mult pe frână decât pe acceleraţie.

Preşedintele Klaus Iohannis şi liderii liberali şi-ar dori ca alegerile generale din Germania să-l propulseze în fruntea guvernului pe Armin Laschet, candidatul creştin-democrat la funcţia de cancelar. Nu numai că liderul creştin-democrat vine din aceeaşi familie politică, Partidul Popular European, dar recent Laschet şi-a prezentat o strategia de securitate prin care ar vrea să recupereze Estul Europei. „A sosit momentul îmbunătăţirii relaţiilor dintre Est şi Vest”, a spus preşedintele creştin-democraţilor germani, vorbind despre pericolul care vine din Est, despre apărarea comună europeană şi despre nevoia unei „Europe puternice”. România, la fel ca Polonia şi statele baltice, mizează deocamdată mai mult pe relaţiile lor speciale cu Statele Unite, dar poate că o schimbare de paradigmă în UE ar putea schimba, cel puţin parţial, strategiile militare ale acestora. Oricum, pentru România e un semnal important.

Deci, pentru România ar fi preferabilă o coaliţie de tip „Jamaica” (după culorile steagului insulei, în care negru e pentru creştin-democraţi, galben pentru liberali şi verde pentru ecologişti). Ar fi o şansă nouă pentru Klaus Iohannis, care nu a ratat nicio întâlnire importantă a liderilor Partidului Popular European (PPE) şi pentru PNL de a dezvolta relaţiile interguvernamentale şi parteneriatele pentru investiţiile uriaşe care urmează să fie făcute din cei aproape 100 de miliarde de euro pe care îi va primi România de la Uniunea Europeană. Relaţiile pe linie de partid între Bucureşti şi Berlin au funcţionat mereu în timpul marilor crize: atunci când Traian Băsescu a fost suspendat, în 2007 şi în 2012, Angela Merkel l-a susţinut în mod direct. Acum când premierul Florin Cîţu are nevoie de legitimare, preşedinta Comisiei Europene, creştin-democrata Ursula von der Leyen, şi-a anunţat venirea la Bucureşti imediat după Congresul PNL, cu sublinierea clară că va încheia evaluarea celebrului Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Eventuala coaliţie „semafor” (în care social-democraţii sunt reprezentaţi de culoarea roşie şi ar face o combinaţie cu liberalii şi cu ecologiştii) poate fi, de asemenea favorabilă României. În fond, ambele coaliţii ar fi pro-europene, mai ales că verzii şi liberalii (FDP) au idei pro-integrare bine conturate.  În plus, social-democratul Olaf Scholz, care şi-a consolidat poziţia după ultima mare dezbatere televizată, este un atlantist convins.

Este surprinzător, pe de altă parte, că la aceste dezbateri principalii candidaţi pentru fotoliul de cancelar nu au vorbit nici despre Europa, nici despre politica externă a ţării.

Jocurile nu sunt făcute şi miza alegerilor germane e enormă pentru direcţia pe care o va lua Uniunea Europeană, pentru depăşirea complexelor naţionale şi a tendinţelor iliberale, care vin din tot mai multe direcţii. Va putea Germania să schimbe cursul acestor tendinţe? Va paria pe mai multă integrare sau va strânge cercurile concentrice în jurul Vechii Europe, lăsând Estul să se scufunde odată cu harnicii ei suveranişti?

Indiferent de rezultatul scrutinului, România aşteaptă ajutor pentru accesul în Schengen şi Zona Euro, fiindcă Germania a fost implicată în marile decizii care au adus România în NATO şi în Uniunea Europeană, obligând-o să se transforme şi să meargă înainte, adesea împotriva decidenţilor locali, cantonaţi într-o mentalitate tribală de periferie nedezvoltată.

Sabina Fati - Deutsche Welle