Paradisul danez gâfâie. Guvernul nu mai poate susţine cele mai generoase ajutoare sociale care se plătesc în Europa

Paradisul danez gâfâie. Guvernul nu mai poate susţine cele mai generoase ajutoare sociale care se plătesc în Europa

FOTO Shutterstock

Pe fondul unei creşteri economice slabe şi a unui deficit bugetar în creştere, ţara scandinavă intenţionează să reducă cheltuielile sociale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Obişnuiţi cu ajutoare de şomaj generoase şi cu servicii de educaţie şi sănătate finanţate de stat, danezii vor trebui să înveţe că aceste privilegii au costul lor, a declarat, vineri, ministrul de Finanţe al Danemarcei, Bjarne Corydon, care intenţionează să reducă cheltuielile sociale. „Trăim într-o lume unde competiţia pentru locuri de muncă este globală. Orice ministru de Finanţe care vrea să fie luat în serios trebuie să recunoască această realitate. Se impune modernizarea statului social“, a mai afirmat Corydon, potrivit Bloomberg.

Săptămâna trecută, Danemarca şi-a revizuit în scădere prognoza de creştere economică pentru acest an, după ce în primul semestru a înregistrat o contracţie de 0,2%. Astfel, pentru a păstra respectul investitorilor, Corydon susţine că e nevoie ca cheltuielile sociale să fie reduse.

Muncă puţină, remuneraţie mare

Teama ministrului de Finanţe este îndreptăţită, în condiţiile în care danezii lucrează mai puţin, dar câştigă mai mult decât cetăţenii altor ţări cu economii dezvoltate. Aşadar, în momentul de faţă, provocarea pentru guvernul de la Copenhaga este să asigure competivitatea ţării faţă de alte popoare care lucrează mai mult pe mai puţini bani.

În perioada 2000-2012, numărul mediu de ore de muncă a scăzut în Danemarca cu 8%, potrivit unui raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltate Economică (OCDE). În medie, danezii au muncit anul trecut 1.431 de ore, cu aproape un sfert mai puţin decât cetăţenii celorlalte state dezvoltate din OCDE. De asemenea, în vreme ce în principalele ţări concurente costul forţei de muncă a crescut cu doar 11%, în Danemarca acest procent a ajuns la 30%.

Şomerii, mai bogaţi ca muncitorii

Marţi, ministerul Economiei de la Copenhaga a publicat un raport potrivit căruia 250.000 de danezi nu sunt „stimulaţi economic“ să renunţe la ajutoarele de şomaj şi să-şi găsească un loc de muncă. Potrivit Bloomberg, unii şomeri din Danemarca „câştigă“ mai mult decât muncitorii necalificaţi sau cei cu pregătire redusă. Potrivit institutului naţional de statistică, numărul total de angajaţi din Danemarca, cu normă întreagă şi cu jumătate de normă, se ridică la 2,64 milioane de persoane.

Soluţia: un stat social modern

„Statul social modern trebuie să stabilească priorităţi după o nouă metodologie şi să creeze cele mai bune condiţii astfel încât populaţia să-şi găsească de muncă. Trebuie ca unele servicii sociale să capete prioritate în detrimentul altora; educaţia şi sănătatea sunt pe primul loc“, a mai declarat Corydon, care vrea să menţină investiţiile publice la un nivel ridicat pentru a genera locuri de muncă.

Social-democraţii, aflaţi la putere încă din 2011, au implementat măsuri de austeritate, printre care limitarea ajutorului de şomaj de la patru la doi ani şi creşterea numărului orelor de muncă în educaţie fără majorarea salariilor. Aceste măsuri le-au atras antipatia populaţiei, în momentul de faţă aflându-se în sondaje la 13 procente în urma opoziţiei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: