Într-o Europă care nu dorea să supere pe nimeni pentru a câştiga timpul necesar propriei consolidări interne şi continuării procesului de extindere al diverselor pieţe unice, era incorect politic să insişti prea tare asupra unor perspective de tensiuni sau explozii într-un spaţiu care, din punct de vedere legislativ, este în mod real unul dintre cele mai democratice (şi, în consecinţă, permisiv) din lume.

Tendinţa de minimalizare a semnalelor de alarmă apărute în analizele de risc respective se mai datorează şi credinţei profunde pe care decidenţii politici europeni o mai au (încă) în capacitatea logicii sistemului bunăstării comune de a triumfa împotriva oricăror ameninţări. Deoarece, argumentează ei, e foarte greu de conceput că respectiva bunăstare - construită cu greu şi în decenii de eforturi - poate ceda în faţa unor raţionamente ale urii, intoleranţei sau a unor construcţii alimentate din revendicări aparţinând unor timpuri trecute, înnecate în sânge şi uitare.

Foarte rapid, neobişnuit de rapid dacă urmăm logica strict temporală în care operează în mod obişnuit marile mutaţii geopolitice, Europa se trezeşte în faţa unor ameninţări reale, profunde şi extrem de precise în sensul că vizează, toate, dar fiecare într-o formulă specifică, sistemul de forţă al înseşi construcţiei europene.

Principiul este simplu şi este repetat, de cel puţin o generaţie, în toate taberele de antrenament ale mişcărilor revoluţionar-teroriste de toate credinţele, culorile şi orientările: statul trebuie lovit în zona sa cea mai sensibilă, în zona simbolurilor de forţă, pentru ca o singură mişcare să creeze efectul de spaimă şi să instituie teroarea şi nesiguranţa precum şi neîncrederea cetăţenilor în instituţiile dovedite incapabile să le asigure protecţia. Asta în paralel cu cealaltă mişcare, la fel de importantă, cea de destabilizare internă a statelor prin alimentarea mişcărilor separatiste, autonomiste şi independentiste.

Este exact ceea ce se petrece acum în Europa. Pe de o parte, avem ameninţarea reală a destrămării unora dintre statele membre, supuse presiunii unor regiuni care revendică direct independenţa, asta chiar în ţări în care Constituţia naţională anunţă existenţa unui stat unitar şi indivizibil.. A revenit deci în actualitate, foarte rapid, principiul acordării drepturilor colective pe raţiuni exclusiv etnice, evoluţia cea mai probabilă fiind o reîntoarcere la raţionamentele "statului pur etnic" anunţate de Hitler drept bază a organizării a ceea ce se credea că va fi cel de-al Treilea Reich pe următorii o mie de ani.

Pe de altă parte, într-o mişcare mult prea bine coordonată şi perfect cronometrată pentru a fi o simplă întâmplare, apare seria ameninţărilor sau chiar atentatelor din partea membrilor sau acoliţilor fanatici ai organizaţiei Statul Islamic. Vizând personalităţi simbolice ale lumii occidentale, precum Papa Francisc sau Muzeu Evreiesc din Bruxelles sau, cel mai nou exemplu pe listă, ameninţările privind atacuri iminente asupra avioanelor americane şi, deja dovedit, încercarea de organizare a unui atentat împotriva sediului central al Comisiei Europene din Bruxelles, arestaţi fiind doi cetăţeni olandezi de origine turcă...

Analizele europene de risc (despre care am vorbit pe larg în alte articole) anunţau în urmă deja cu aproape doi ani de zile faptul că ameninţările de acest gen nu trebuie tratate decât la nivel de sistem conex, deoarece ele au fost dintotdeauna realmente conexate. Să ne aducem aminte, dacă doriţi, de Libia, sursa preferenţială de arme a IRA, sau de navele cu armament şi explozibil care plecau din zona Orientului Apropiat pentru a alimenta depozitele ETA sau Brigăzilor Roşii...asta pentru a demonstra că încercarea de dinamitare din interior a sistemelor statale europene nu este deloc ceva nou. Ce este nou, specific acestui moment, este posibilitatea absolut reală de transfer logistic între acest tip de joc şi celălalt, al acţiunii directe. Acesta din urmă, restructurat şi completat acum cu o dimensiune absolut nouă şi extrem de periculoasă.

A fost abandonat principiul mai vechi - propriu „epocii romantice” a terorismului - perioada în care nucleul central îl forma Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei a lui Arafat cu luptători trimişi din zona Maghreb sau din ţările Orientului Apropiat să execute misiuni în Europa. Acum, centrul de greutate s-a deplasat către logica nouă de joc, bazată pe folosirea „luptătorilor străini”, cetăţeni europeni cu experienţă de luptă pe multiplele fronturi din Afganistan până în Mali, reîntorşi acasă în Europa, trăind mai mult sau mai puţin liniştiţi în mijlocul familiilor lor şi gata să fie activaţi în operaţiuni unice de tip sinucigaş, la ordinul centrelor de comandă externe.

Una dintre temerile de acum - deloc ilogică - este ca, în perioada intermediară, cea care precede ordinul de activare, aceşti „luptători străini” să nu fie recrutaţi pe post de combatanţi sau de instructori de către una dintre miliţiile paramilitare din Europa sau, la fel de probabil, să fie folosiţi pentru a asigura mai nou apărutele „forţe de auto-protecţie” care încep să patruleze prin cartierele mărginaşe din marile oraşe europene, zone majoritar sau compact locuite de populaţie de imigranţi din generaţia a doua sau a treia, mulţi aflaţi în situaţie de reşedinţă ilegală. 

Analizele de risc atrag atenţia şi asupra unui alt fenomen, direct conex cu toate acestea: posibila radicalizare a formaţiunilor naţionaliste, tot de tip paramilitar, care să găsească un pretext imediat şi incontestabil care să justifice acţiuni violente anti-imigranţi, totul în contextul creşterii în intensitate a propagandei xenofobe şi antisemite.

Vrem sau nu s-o recunoaştem, Europa se află acum sub atac, iar ameninţările sunt absolut reale şi se dezvoltă rapid, într-o confuzie savant orchestrată de mesaje „cuminţi” şi cât mai corect politice care să acopere o realitate absolut îngrijorătoare. Este ameninţată nu numai o construcţie, cea a Europei Unite din care facem şi noi parte. Este pusă în primejdie stabilitatea, pacea şi supravieţuirea în bunăstare a continentului nostru. Despre asta este vorba şi la asta se reacţionează în acest moment.

Căci nu acesta este chipul pe care-l dorim pentru Europa liniştii noastre...