Conflictul SIRIA+ de la graniţele României: război semi-îngheţat cu componentă interconfesională

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ucraina

Ucraina poate deveni terenul pe care să se desfăşoare un tip de conflict de mare intensitate care să readucă în Europa, după secole, spectrul unei primejdii de care uitaseră până şi autorii manualelor de istorie pentru educaţia politic corectă a tinerei generaţii: războiul interconfesional în lumea creştină, în cazul Ucrainei majoritar ortodoxă.

Conflictele europene din epoca modernă (poate cu excepţia notabilă a războiului civil care a marcat dezmembrarea Iugoslaviei) nu au mai avut în componenţa lor acest vector teribil de important sau, cel puţin, nu aceasta a fost una dintre motivaţiile prezentate opiniei publice pentru a justifica chemarea la război, urmată foarte adesea de sacrificarea unei mari părţi a tinerei generaţii, carnea de tun tradiţională atunci, acum şi oricând pe viitor.

Luptele interconfesionale, cu deosebire în ultimele decenii, au fost prezentate doar ca o componentă a realităţilor lumii sălbaticilor fanatici din anumite părţi ale Orientului Apropiat, cele unde armatele Occidentului îşi asumaseră nobila misiune de a impune modelul civilizaţiei noastre şi valorile statului de drept, sfârşind printr-un eşec lamentabil. Nu face nimic, ne-au rămas generalii care, în ciuda părerii generale, totuşi au învăţat ceva, adică modul în care, alături de forţa armelor, într-un teritoriu ostil pot fi folosiţi şi alţi vectori ofensivi, în principal componenta religioasă.

Modelul studiat acum este Siria, locul în care, ani şi ani de zile, a funcţionat perfect scenariul ridicării unor comunităţi locale împotriva altora. O nouă formulă de acum brevetată a războiului civil bazat pe multiplele conflicte interconfesionale care a adus în tranşee nu numai sirieni de diferite confesiuni, ci şi drept-credincioşi veniţi să se angajeze nu numai pentru bani, dar şi pe toţi ceilalţi musulmani împărţiţi în complicatele branşe ale curentelor dezvoltate după moartea Profetului.

Ce-are asta de-a face cu Ucraina?

Are, dacă luăm în serios puterea credinţei religioase care încă animă în mod real o mare parte a populaţiei. În consecinţă, chiar dacă asta apare greu de înţeles în Europa, este posibil de imaginat scenariul unui conflict care să se bazeze şi pe rădăcinile conflictuale, foarte noi şi deosebit de violente, în principal între comunităţile creştin-ortodoxe, despărţite acum de existenţa a două Biserici autocefale cu închinări diferite, conflict la care să se adauge, din motive diferite, şi alte comunităţi creştine din Ucraina, plus, în caz extrem, cea turcă din Crimeea.

Tradiţional, până de curând, aceasta era harta religiilor practicate în Ucraina, cu ortodocşii bloc majoritar compact:

Ucraina

Nu mai este aşa şi de aici începe noul posibil raţionament conflictual. Am vorbit în dese rânduri despre această nouă dimensiune a vieţii spirituale din Ucraina, formalizată prin desprinderea unei părţi a Bisericii ortodoxe care a refuzat obedienţa către Moscova şi a trecut în zona de influenţă a Patriarhatului ecumenic de la Constantinopol, cea din care facem şi noi parte, de unde şi apropierea noastră de această nouă structură a familiei spirituale ucrainiene.

Noua hartă a închinărilor ortodoxe arată astfel:

Ucraina

Extrem de complicat?

Evident, mai ales că procesul acesta de separare a Bisericilor se suprapune aproape perfect peste harta războiului civil dintre puterea centrală de la Kiev şi Republicile Separatiste susţinute şi alimentate de Rusia care, astfel, a găsit noua formulă extrem de eficientă a unui război semi-îngheţat cu componentă inter-confesională.

Lucrurile nu se opresc aici deoarece situaţia asta, şi aşa mereu la limita unei tragedii de mari proporţii, este exploatată cu neruşinare în Europa civilizată şi democrată (şi nu numai) pentru a servi într-un demers cu mult mai important, adică distrugerea din interior a Uniunii Europene prin susţinerea oricăror cereri independentiste şi autonomiste. Aşa că să nu ne mire că asemenea noi hărţi (pe altele figurează mai demult Ţinutul Secuiesc, spre exemplu) sunt circulate în toate forumurile contestatare americane şi europene şi alimentează dezbaterile intense de pe reţelele sociale. Iată un exemplu bazat pe „limbă, cultură, etnicitate principiul şi auto-determinare naţională”, sursa AGORA VOX:

Ucraina

„3 Ucraine”?

Numai asta vă dă imaginea a ce poate însemna o viitoare iminent- posibilă tragedii care, exact pe modelul sirian, să implice perspectiva unei rezolvării pe care unii o vedeau doar prin prisma secvenţierii teritoriale, aşa cum gândeau în aceeaşi termeni şi la viitorul Afganistanului sau al Irakului, propunând diverse soluţii, vezi împărţeala teritorială care purta numele de Noul Mare orient Apropiat  sau harta Proiectului de pace imaginat de Trump. Adică îmbunarea tuturor aliaţilor locali, oferind la fiecare câte o ciozvârtă din ceea ce se anunţa a fi viitorul cadavru generos al puterii iremediabil învinse.

Ceea ce este nou în acest scenariu, acesta fiind motivul pe care l-am intitulat SIRIA+ este că discuţia despre iminenţa unui conflict militar, mai ales din surse americane şi susţinută de cei câţiva aliaţi necondiţionali din est, are acum o dimensiune suplimentară, complet ignorată de propaganda de tip Războiul Rece. Şi totuşi, ţine de evidenţă: dacă va exista un conflict, el se va desfăşura în condiţiile trecerii Europei de la valul 4 al pandemiei la valul 5, cu prelungirea consecinţelor deja dramatice şi la limita suportabilităţii economice şi sociale a măsurilor de răspuns instituite de foarte multe ţări.

Ce trebuie să ne intereseze sunt perspectivele ca ţările europene să fie implicate în conflict şi, de aici, întrebarea dacă avem calculate consecinţele asupra României, altele decât cele direct militare.  Este foarte probabil că o asemenea implicare va însemna cheltuieli uriaşe - nu numai pentru România - influenţând negativ procesele de recuperare a activităţii economice, inclusiv cele care se doresc a fi finanţate prin banii europeni.

Pe de altă parte, este vorba despre obligaţiile asumate de România în cadrul NATO, dacă acela va fi cadrul în care va fi luată, prin vot unanim, o decizie de intervenţie care să aibă acceptul Consiliului de Securitate al ONU, eventual, în cazul optim, pentru constituirea unei forţe de menţinere sau impunere a păcii, extensie a misiunilor din spaţiul fost iugoslav.

De fapt, pe fond, întrebarea cea mai importantă cred că este cea legată de modul în care se va negocia pacea, proces care ar putea începe, în străfundurile marii politici, chiar înainte de mişcările de trupe. Ar fi în logica a ceea ce s-a întâmplat la Ialta, în Malta, pur şi simplu deoarece a venit momentul ca, într-un fel sau altul, să fie reglată problema „frontierei mereu sensibile”. Dat fiind că astea sunt perspectivele de dezvoltare negative, ştim oare cine negociază deja termenii păcii şi formatul teritorial pe care va funcţiona?

Ar trebui să fie răspunsul pe care să-l obţină, corect şi la timp, decidenţii noştri politici. Dacă nu, ca şi în alte dăţi, vom fi sub vremuri şi vom aştepta să vedem ce scrie în firmanul imperial cu decizia finală.

Suntem în imediata apropiere a unui teritoriu unde situaţia are un grad înalt de volatilitate şi, aşa cum am văzut în Siria, conflictul de acest gen nu se opreşte niciodată la graniţele formale, iar nebunia religioasă, când devine ucigaşă, poate servi de minune unor scopuri politice diverse, chiar extrem de diverse.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite