Cine se va implica cu trupe într-un eventual conflict în Ucraina? Care este miza şi cum se poate schimba lumea din jurul nostru?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Preşedintele Zelenski anunţă că a cerut NATO să grăbească cât se poate de mult procesul de aderare al ţării sale în contextul unei vizibile degradări a contextul diplomatic în care cuvântul de ordine pare a fi „conflict major în perspectivă“.

Săptămâna trecută, NATO şi Ucraina au anunţat exerciţii militare comune, iar Zelenski a cerut explicit NATO să-şi amplifice prezenţa în zona Mării Negre, afirmând că o asemenea decizie va fi percepută de Rusia ca un element puternic de disuasiune. Imediat după aceea Departamentul de Stat al SUA a transmis un mesaj prin care asigură Ucraina de sprijinul deplin şi a cerut Rusiei „explicaţii“ privind mişcările militare de amploare de la graniţă. Încurajată de multiplicarea semnalelor venite din lumea occidentală, Ucraina a trecut la un nivel superior al jocurilor diplomatice, delegaţia ucraineană refuzând să mai participe la orice discuţii despre procesul de pace care să fie ţinute la Minsk, acuzând pe cei din Belarus de „ostilitate“ şi de a fi „influenţaţi de Rusia“, asta însemnând, de facto, închiderea oricăror discuţii viitoare în formatul agreat sub conducerea OSCE.

Toate jocurile sunt închise?

Nu cred. Mai degrabă, totul este o foarte interesantă demonstraţie a unei tehnici de joc foarte bine rafinate pe durata Războiului Rece, cea în care echipele de propagandişti sunt angajaţi să ridice continuu nivelul temerilor privind conflictul apocaliptic în pregătire, oferind timpul necesar ca negociatorii, sub presiune, să găsească o soluţie convenabilă. De altfel, ruşii (Ribakov, adjunctul lui Lavrov) anunţă că „a intrat în contact cu americanii asupra situaţiei din Donbas şi a dat explicaţii exhaustive asupra a ceea ce se petrece în acest moment, iar Ned Price, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat ba a anunţat că partea americană este „deschisă unei angajări alături de Moscova “ pentru prevenirea crizei şi a „cerut Rusiei să se abţină de la acţiuni de escaladare“ a conflictului.

Miza profundă, după părerea mea, este harta geopolitică viitoare.

Ucraina

Ce se negociază?

Pe fond, o soluţie pentru rezolvarea problemei-rană deschisă a suveranităţii Ucrainei. Perspectiva care trebuie îndepărtată este cea în care să existe o implicare internaţională într-un conflict militar de mare intensitate care să se suprapună unui război civil (ceea ce, cu datele de acum, este un lucru cert) dar care să implice şi prezenţa, de o parte şi de cealaltă, a unor unităţi naţionaliste şi formaţiunilor lor militare, totul dublat de o foarte posibilă încleştare interconfesională, între comunităţi creştin-ortodoxe şi cele catolice sau, dacă vorbim despre regiunea CAPATHIA, de alte unităţi independentiste. Totul în copie exactă a realităţii sumbre din perioada de dinainte şi din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Sau a mişcării ruseşti iniţiate cu succesul cunoscut în Caucaz, folosindu-se de pârghia conflictului din Nargorno-Karabah.

Mai este posibil?

Cu siguranţă că da şi, din această cauză, orice implicare, din orice direcţie, în stadiul actual al conflictului, va aduce Ucraina foarte aproape de situaţia războiului din Siria, cu toate consecinţele cunoscute. Premisele există.

Poate vă mai amintiţi că în vara lui 2017, Agenţia de presă Doneţk a transmis comunicatul difuzat de Alexandr Zaharcenko, liderul Republicii autoproclamate Doneţk în care se proclamă apariţia unui nou stat federal, Malorusia (Rusia Mică), chemat să înlocuiască „structura nazistă“ de azi reprezentată, în opinia sa, de Ucraina.

Vă rog să citiţi cu mare atenţie modul în care era formulată proclamaţia:

Statul ucrainean a arătat că este pe moarte şi şi-a demonstrat incapacitatea de asigura populaţiei un prezent şi un viitor pacifist şi prosper. Chemăm la restabilirea Statului Malorusia în locul fostei Ucraine, ţară care se face vinovată de crime de război, teroare în masă şi genocid... Noul stat va fi format din 19 regiuni din fosta Ucraină şi se va numi Malorusia, cu capitala la Doneţk. Kievul va rămâne un centru istoric şi cultural, dar fără statut de capitală... Este ultima noastră ofertă pentru ucrainieni, dar şi pentru toate ţările care susţin războiul civil din Donbas... Drapelul hatmanului Boigdan Hmelniţki este repus în drepturi ca drapel naţional al Malorusiei... Nu este o Revoluţie, este o întoarcere la istorie. Este o noutate care restaurează, dar nu distruge... Considerăm necesară declararea unei situaţii de urgenţă cu o durată de până la trei ani. În această perioadă, vor fi interzise toate partidele politice şi fondurile străine, iar pedepsele pentru infracţiuni penale vor fi mai severe... va fi pregătit un tribunal popular care să-i judece pe criminalii de stat care au dus ţara la dezintegrare şi război: Ianukovici (cu cerere adresată Rusiei pentru extrădare), Poroşenko şi clica acestuia: Turcinov, Kolomiski, Paruby, Nalivaichenko şi toţi ceilalţi... este restabilită moştenirea sovietică, iar ziua de 9 mai, Ziua Victoriei, va fi Ziua Naţională“.

Întoarcere în istorie? Un termen care acoperă, deloc subtil, apelul la refacerea Marii Rusii de tradiţie imperială, cu asimilare, cum s-a spus, a moştenirii sovietice. Iată de ce a fost ales termenul de Malorusia, în atenţia tuturor celor care au crezut că anexarea de către Kremlin a Crimeii a fost un fapt unic şi irepetabil.

Termenul „Rusia Mică” a fost folosit, începând cu secolul al XVII-lea, de Ţaratul Rusiei în legătură cu Hatmanatul Căzăcesc din Ucraina de pe malul stâng al Niprului, după căderea acesteia din urmă sub dominaţia rusă, ca urmare a semnării Tratatului de Pereiaslav (1654). Începând din aceste timpuri, titlul oficial al ţarilor ruşi a fost „Suveran al Întregii Rusii: Mare. Mică şi Albă“.

Termenul „Rusia Mică” a fost folosit şi de hatmanii cazacilor ucraineni Bogdan Hmelniţki şi Ivan Sirko. Arhimandritul Mănăstirii Pecersk din Kiev, Inokentii Ghizel, considera că poporul rus este format din trei ramuri: ruşii mari, ruşii mici şi ruşii albi, aflate toate sub autoritatea îndreptăţită a ţarilor moscoviţi. Cronicarii ucraineni au folosit, de asemenea, termenul „Rusia Mică” în scrierile lor, ca, de exemplu, Samiilo Veliciko, ieromonahul Leontii Bobolinski şi arhimandritul Ioaniki Goliatovski. „Rusia Mică” a fost o denumire aplicată Ucrainei occidentale după ocuparea acesteia de către Rusia la sfârşitul secolului al XVIII-lea, odată cu împărţirile statului poloni-lituanian între vecinii săi mai puternici (Imperiul Rus, Imperiul Habsburgic şi Prusia). În secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, în această regiune a fost înfiinţată gubernia Malorusia, care a existat mai multe zeci de ani, până când a fost împărţită în mai multe regiuni mai mici, cu ocazia unor reforme administrative. Până spre sfârşitul secolului al XIX-lea, cea mai mare parte a teritoriului Ucrainei controlat de Imperiul Rus a fost numită „Rusia Mică”. De asemenea, populaţia ucraineană şi limba vorbită de ea a fost numită „malorusă”, atât de către oamenii de ştiinţă, cât şi de artişti sau funcţionari ai statului.

Ucraina
Ucraina

Marele poet ucrainean Taras Şevcenko a preferat să folosească termenul „Rusia Mică” în locul „Ucrainei” în jurnalul său (1857-1858). Istoricii ucrainofili Mihailo Maximovici, Nikolai Kostomarov sau Vlodomir Antonovici au recunoscut că de-al lungul războaielor ruos-poloneze, termenul „Ukraina” a avut doar pentru ambele puteri înţelesul geografic de „ţinut de frontieră”, în vreme ce „Rusia Mică” („Malorusia”) a fost numele dat acestei regiuni locuite de slavi.  Kostomarov foloseşte în lucrarea sa „Două naţionalităţi ruse” termenii „Rusia Sudică” şi „Rusia Mică” cu acelaşi înţeles. Mihailo Drahomanov şi-a intitulat lucrarea sa istorică fundamentală „Rusia Mică în literatura sa” (1867-1870). În primul (şi singurul) recensământ al populaţiei din Imperiul Rus, cel din 1897, a fost folosit termenul „limba malorusă” pentru desemnarea limbii ucrainiene. (sursa: Wikipedia). Se desenează, foarte uşor de văzut, o perspectivă directă de destabilizare nu numai a Ucrainei actuale, tentativă în curs din momentul în care Rusia a decis să sprijine separatiştii din republicile auto-proclamate de la Doneţk şi Lugansk.

Se revine la principiul unei unităţi pan-slave care trebuie refăcută în paralel cu reconstituirea poziţiei de forţă a bisericii ruse, în spiritul idealurilor niciodată abandonate de constituire la Moscova a polului de putere al bisericilor ortodoxe din întreaga lume. De aceea are sens faptul că vechiul-nou concept de Malorusia a reapărut acum câţiva ani în discursul public al vice-prim ministrului Dimitri Rogozin care a spus că zona desemnată cu acest nume (deci o mare parte a Ucrainei) ar aparţine de drept Rusiei... Şi să nu uităm că ceea ce se petrece acum este, de fapt, o a doua încercare în acest sens, prima aparţinând lui Igor Girkin care, în 2014, imaginase să reînvie un alt termen, „Novorossia“, pentru a desemna teritoriile din stepele din sud-estul Ucrainei, colonizate de Rusia în perioada Împărătesei Ecaterina a II-a.

Ucraina

Uitaţi-vă cu mare atenţie la prima hartă, cea propusă în 2017 de iniţiatorii proiectului. Rusia nu a dat urmare cererii de aderare formulate de liderii separatişti din Donbas, a lăsat problema deschisă pentru a negocia, la nevoie, viitorul acestui tip de conflict care, practic, împarte ţara în două, exceptând sud-vestul revendicat de mult tiimp de Ungaria ca parte a altui proiect de mari proporţii, cel al Ungariei Mari, cu reamintirea faptului că teritoriul respectiv a fost invadat de trupele ungare şi anexat formal la Ungaria în 16 mai 1939.

Poate să pară o nebunie „in the making“. aşa şi este, Să sperăm că , aşa cum s-a întâmplat de atâtea ori în perioadele trecute, dincolo de războiul vorbelor stau, feriţi de zgomotul inutil, cei care iau adevăratele decizii de care depinde soarta lumii. Căci ştim că orice negociere pe conturul unei hărţi înseamnă posibilitatea imediată de rupere a tuturor celorlalte şi de intrare în haos.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite