Cât armament a pierdut Ucraina în aproape patru luni de la declanşarea războiului de către Putin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Ucraina a pierdut 50 la sută din echipamentele sale militare în aproape patru luni de agresiune armată din partea Rusiei, relatează publicaţia Zerkalo Nedeli, care citează doi oficiali din domeniul apărării.

Potrivit viceministrului al Apărării Denis Şarapov şi comandantului responsabil de logistică Vladimir Karpenko, Ucraina a pierdut 50 la sută din echipamentele militare pe care le avea înainte de 24 februarie, ziua în care a fost atacată de armata lui Vladimir Putin.

Vladimir Karpenko a menţionat îndeosebi 1.300 de vehicule blindate, 400 de tancuri şi 700 de sisteme de artilerie.

Comandantul ucrainean a declarat că ţara sa are nevoie de arme din partea întregii comunităţi internaţionale, cerând în special arme grele şi de precizie.

„Am primit un număr mare de sisteme de armament, dar, din păcate, în pofida costului atât de mare de resurse umane, ele acoperă doar 10-15 la sută din nevoile noastre”, a subliniat la rândul său Denis Şarapov într-un interviu acordat pentru National Defense şi preluat de Zerkalo Nedeli.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite