Angela Merkel s-a vaccinat cu serul anti-COVID-19 produs de AstraZeneca FOTO

Angela Merkel s-a vaccinat cu serul anti-COVID-19 produs de AstraZeneca FOTO

Angela Merkel în Bundestag FOTO EPA-EFE

Cancelarul german Angela Merkel, în vârstă de 66 de ani, a primit vineri prima doză de vaccin împotriva COVID-19 AstraZeneca/Oxford, a anunţat un purtător de cuvânt al Guvernului german, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Sunt mulţumită că am fost vaccinată azi (vineri) cu prima doză de AstraZeneca”, a declarat Merkel, citată într-un mesaj postat pe Twitter de Steffen Seibert.

Seibert postează în mesaj certificatul de vaccinare al cancelarului.

„Vaccinarea este cheie în ieşirea din pandemie”, subliniază cancelarul.

Germania este una dintre ţările UE care au suspendat vaccinarea cu AstraZeneca în urma semnalării unor cazuri extrem de rare de tromboză, dar a reluat imunizarea cu acest ser în baza menţinerii recomandării din partea Agenţiei Europene a Medicamentului.

Certificatul de vaccinare al lui Merkel FOTO Twitter @RepSprecher

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările