Analist militar despre pericolul care paşte armata ucraineană în Donbas: „Ar putea fi o lovitură majoră pentru ea” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Colonelul în rezervă al forţelor aeriene ale SUA, Cedric Leighton, a explicat pentru CNN că pentru a cuceri regiunea Donbas, un obiectiv al războiului dus în Ucraina, Rusia ar trebui să poată încercui forţele ucrainene, şi un punct crucial al acestui efort este controlul asupra Severodoneţk, aflat în nord.

În acest moment, forţele ruse au control asupra unei linii ce porneşte din Harkov (nord-est) şi coboară spre Harkov (în sud), iar de-a lungul ei se duc lupte care contează pentru Donbas, a explicat expertul militar pentru CNN.

Pe de altă parte, forţele ucrainene care încă îşi apără poziţiile în Severodoneţk au o fereastră limitată de oportunitate pentru a se retrage, deoarece ar avea mari probleme dacă ar fi încercuite, riscând să piardă o porţiune critică a armatei în est.

Ucrainenii controlează doar un mic buzunar din jurul Severodoneţk formând un arc spre interior ce ajunge până la nord de Popasna. Este o joncţiune importantă astfel că ucrainenii fie trebuie să păstreze controlul asupra ei - dar o problema e ca pentru ruşi e foarte uşor sa îi închidă acolo, trupele ucrainene riscând să fie încercuite - fie să se retragă.

Riscul e foarte ridicat şi de aceea ucrainenii trebuie sa fie atenţi să-şi conserve forţele - dacă nu o fac, vor pierde o porţiune importantă a armatei, ceea ce ar fi dezastruos pentru efortul lor de război.

Ei au însă o fereastră limitată în care s-ar putea retrage, cât au încă o cale deschisă să se întoarcă în teritorii controlate de ucraineni; dacă pot face asta, au şansa de a-şi salva o porţiune a armatei.

Este de importanţă vitală să nu o piardă întrucât ar fi o lovitură majoră pentru Ucraina.

„Luptele continuă în centrul oraşului Severodoneţk" , a transmist Statul Major al forţelor armate ucrainene în raportul său zilnic asupra desfăşurării situaţiei de pe front, spunând că armata rusă atacă continuu poziţiile ucrainene din oraş, precum şi în suburbiile acestuia Borivsk şi Ustinovka,

Preşedintele Ucrainei a declarat că în prezent forţele ruse controlează 20% din teritoriul Ucrainei şi că armata ucraineană pierde circa 100 de soldaţi pe zi.

Potrivit ultimei analize a Institutului pentru Studiul Războiului, principala ofensivă a Rusiei este în estul Ucrainei, fiind compusă dintr-un efort subordonat - încercuirea trupelor ucrainene în buzunarul dintre Izium şi oblasturile Doneţk şi Lugansk - şi trei de suport: în Harkov, pe axa sudică şi activităţile din zonele de ocupaţie.

Harta a ofensivei ruse 2 iunie FOTO ISW

Adjunctul şefului departamentului principal de operaţiuni al Statului Major ucrainean Oleksii Gromov a declarat că, în ciuda eforturilor ruse de a înconjura Severodoneţk, trupele ucrainene nu trebuie să se retragă complet din oraş. Forţele ruse au efectuat atacuri terestre fără succes la sud de Severodoneţk-Lîsîceansk, în Bobrove şi Ustynivka.

Ministerul Regatului Unit al Apărării a declarat că forţele ruse vor fi probabil împiedicate în încercarea lor de a avansa în Lîsîceansk de la Severodoneţk-k (presupunând reuşesc să captureze Severodonetsk) din cauza provocării tactice de a traversa râul Siverskii Doneţ.  Ministerul Regatului Unit al Apărării a remarcat, de asemenea, că forţele ruse vor avea probabil nevoie de o scurtă pauză tactică pentru a se pregăti pentru încercările ulterioare de a traversa râul Siverskyi Doneţ.

Forţele ruse au continuat loviturile la sol, cu rachete şi artilerie în jurul regiunii Doneţk pe 2 iunie. Forţele ruse au continuat operaţiunile ofensive la est de Bahmut în jurul Komişhuvaha, Mykailivka, Vrubivka, Berestove, Bilohorivka, Svitlodarsk şi Nahirne pentru a tăia liniile de comunicaţie (GLOC) la nord-est de Bahmut şi sprijini operaţiunile continue, dar lente, pentru a încercui Severodoneţk-Lîsîceansk dinspre sud.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite