Biblioteca Naţională a României a găzduit lansarea cărţii purtând amprenta viziunii unui optimist, bine temperat, precum Alexandru Radu, şi a unui pesimist, deloc timorat, respectiv Daniel Buti.

Evenimentul s-a transformat într-un show neprevăzut, datorită diversităţii, calităţii şi numărului de invitaţi speciali, care au luat cuvântul, într-o succesiune inteligent moderată de jurnalistul Luca Niculescu, atent la priorităţile oratorilor public anunţaţi.

Ce i-a diferenţiat pe cei care, în stiluri diferite, au vorbit despre cele 271 de pagini ale cărţii menţionate, tipărită la Monitorul Oficial R.A.? Arta oratorică. 

Asumată de unii cu aplomb şi desprindere de hârtiile cu notiţe pasagere. Nu prea stâpânită de alţii, fie dintr-un prea plin de sine, fie dintr-o stânjeneală produsă de sala impresionantă, auditoriul ales şi mulţimea jurnaliştilor prezenţi.

Primul vorbitor, Victor Ponta, a atras atenţia încă de la intrarea la parterul impunătorului edificiu, prin dezinvoltura, amabilitatea şi capacitatea de a identifica rapid interlocutori interesanţi.

În esenţă, premierul, deşi a recunoscut că nu poate fi nici obiectiv, nici analitic, a afirmat că, vara trecută, nu a fost vorba de o lovitură de stat. Ci de o criză politică.

El a mai susţinut că, din punct de vedere istoric, în anul 2012 s-a încheiat tranziţia societăţii româneşti, de după 1989. Şi că, de acum înainte, nu va mai exista o personalizare a funcţiilor în România.

Per total, a mai punctat şeful guvernului, indiferent de greşelile tactice, scopul strategic a fost atins. Adică instituţiile statului nu se mai raportează la un singur om. Până la urmă, afirma Victor Ponta, efectele anului trecut sunt pozitive.

Niciunul dintre vorbitorii ulteriori nu au putut determina vreo altă reacţie de la premier, acesta fiind unul dintre  protagoniştii confruntării publice, din vara trecută. Semn că Victor Ponta a învăţat să se desprindă de capcanele unui eveniment cu finalităţi imprevizibile.

A urmat la microfon Cristian Preda. El a reiterat poziţia sa, conform căreia a fost vorba de o criză severă a regimului – fără a preciza natura acestuia –, care a dus la un soi de moţiune de cenzură. Evident împotriva şefului statului.

Ridicând, la modul figurat, mănuşa aruncată de premier, Cristian Preda a dat un exemplu în care depersonalizarea este dificilă. Referirea fiind la Crin Antonescu, un prezidenţiabil care, mai nou, conduce şi comisia parlamentară vizând modificarea Constituţiei.

Sosit în ultimul minut, Valeriu Zgonea a fost prudent. El a susprins asistenţa afirmând că vara trecută a constituit finalul unui efect al pendulului. Criza politică fiind expresia dispariţiei dialogului. Parlamentarismul dispărând în cei trei ani şi jumătate anteriori. Iar parlamentarii s-au simţit manipulaţi.

Până la urmă, a susţinut Zgonea, cei trei lideri ai USL – Victor Ponta pe podium, Dan Constantin în primul rând, în sală şi Crin Antonescu, absent de la eveniment – fiind cei care au girat o maturizare a clasei politice româneşti.

Al patrulea pe lista vorbitorilor, cu voia lui Luca Niculescu, a fost Emil Hurezeanu.

Care a electrizat asistenţa declarând că parcă asistă la lansarea unei candidaturi prezidenţiale. Ochii tuturor s-au focalizat pe Victor Ponta. Care nici măcar nu a clipit.

A urmat o canonadă oratorică de excepţie. Hurezeanu a afirmat că tomul aflat în discuţie nu poate fi o analiză ştiinţifică, deoarece suntem prea aproape de evenimentul din vara trecută.

Contrar opiniei premierului, Emil Hurezeanu a susţinut că NU s-a terminat nimic, doar asistăm la un parti pris, într-un interval de timp foarte scurt, în condiţiile când elita politică este marcată de o natură conflictuală.

El a avut dreptate atunci când observa absenţa, cel puţin momentană, a unui palier al perspectivei istorice, în economia cărţii comentate.

Necruţător, Hurezeanu a taxat elitele politice, care fac prea repede opţiuni personale, se încurcă şi se descurcă în numele unor interese de grup.

Iar starea de conflict va putea fi depăşită doar atunci când va avea loc o reîmprospătare a clasei politice, de jos în sus.

Chiar dacă i-a lăudat pe autorii cărţii pentru meticulozitate, în acelaşi timp le-a reproşat viziunea conform căreia USL este o mişcare democratică, iar Traian Băsescu un…factor autocefal abuziv.

A fost o lovitură de stat? Nu, răspunde tot Hurezeanu, ci un…abces parlamentar.

Şi azi rămâne o chestiune de percepţie, iar în carte nu se explică, cum de s-au balansat toţi liderii occidentali de partea lui Băsescu.

În plus, evenimentele verii trecute s-au derulat pe fondul unei crize economice majore, în care, practic, nimeni nu a avut alte soluţii.

A fost o criză a integrării europene a României, în care românii şi-au oferit, prea uşor, călcâiul lui Ahile. Ţara noastră devenind astfel vinovatul de serviciu, într-o Europă centrifugală.

Finalul intervenţiei lui Emil Hurezeanu a fost sclipitor, cartea fiind considerată o contribuţie importantă, la ceea ce nu am aflat. Încă.

A urmat, la scenă deschisă, academicianul Răzvan Theodorescu, care a mărturisit că nu crede ca va vedea o republică parlamentară în ţara noastră.

El a apreciat ca fiind interesantă, demonstraţia pe care o fac autorii cărţii, în raport de personalitatea premierului Victor Ponta şi de…”dibăcia animalului politic Traian Băsescu.”

Criza derulându-se într-o ţară ce a depins, întotdeauna, de factorii externi. Care prin…răceală – termen atribuit premierului, de academicianul Theodorescu – au determinat, în cele din urmă, coabitarea.

Atent, jovial, Ion Iliescu a susţinut, apoi, că volumul discutat este un studiu de caz interesant, despre o criză politică, suprapusă peste una economică.

Fostul preşedinte a exprimat două rezerve privind viziunea autorilor cărţii.

Nu crede în dominanţa şi inevitabilitatea înfruntării conflictuale, pe scena politică dâmboviţeană.

Şi nu crede nici în aşa-zisa lovitură de stat, din vara trecută, pusă pe acelaşi plan cu ceea ce domnia sa numeşte revoluţia din decembrie 1989. A fost doar un conflict politic, pe fundalul unei crize economice – a reiterat opinia sa, Ion Iliescu.

Penultimul pe lista vorbitorilor a fost primul dintre autori, Alexandru Radu.

El a precizat că titlul cărţii, “Statul sunt eu!”, se referă la sistemul politic românesc.

Analiza întreprinsă a fost efectuată dintr-o perspectivă pur tehnică, concluzia fiind că preşedintele Traian Băsescu a câştigat, în timp ce USL a pierdut, atunci, lupta politică.

A rezultat şi o consecinţă pozitivă, respectiv semnarea Acordului de colaborare instituţională, între preşedintele şi premierul ţării. Publicat integral, pentru întâia oară, în această carte.  Un consens de…import. Dar necesar.

Cortina acestui show public inedit a fost trasă de Daniel Buti.

El a declarat că această istorie analitică nu este despre Traian Băsescu, Victor Ponta, Crin Antonescu, ci despre sistemul politic românesc.

Buti are meritul de a fi tras, în acest context, un semnal serios de alarmă.

Se vorbeşte de revizuirea Constituţiei României, dar nu a avut loc încă o dezbatere serioasă.

Dilemele fiind două.

Punem în acord fondul cu forma, sau forma cu fondul?

Schimbăm Constituţia pentru că este anacronică, sau deoarece nu este respectată?

Ca unul care am citit, fără prejudecăţi, cartea lui Alexandru Radu şi Daniel Buti, cred că se impune o nouă ediţie, revăzută şi adăugită, inclusiv cu elemente despre care premierul Victor Ponta afirma că le va scrie doar în memoriile sale.

By the way!/Apropo! Emil Hurezeanu avea dreptate.

La lansare – teoretic a cărţii – Victor Ponta a avut prestaţia unui prezidenţiabil agreat de asistenţă. Una conştientă că Ion Iliescu nu va mai candida…

***********************************************************************************************************************

Ludovic al XIV-lea - născut la 5 septembrie 1638 şi decedat la 1 septembrie 1715 -, cunoscut sub numele de Ludovic cel Mare sau Regele Soare, a fost un monarh al Casei de Bourbon. Domnia sa, de 72 de ani şi 110 zile, este cea mai lungă din istoria franceză şi europeană.

Nu există nicio dovadă că el a spus vreodată "STATUL SUNT EU!". Deşi, istoricii sunt de acord că luarea deciziilor a fost limitată la rege şi la un cerc mic de consilieri, o analiză atentă a modului în care a funcţionat monarhia franceză va demonstra un absolutism manifestat ca o tiranie autocratic unidimensională. Ludovic al XIV-lea ar fi spus pe patul de moarte:"Plec, dar statul va rămâne întotdeauna."