Leul cu breton de la o Grădina Zoologică din China a intrigat internauţii: cum explică îngrijitorii coama regelui junglei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOOT: Captură Video
FOOT: Captură Video

Angajaţii unei grădini zoologice din China neagă că au tuns un leu şi că i-au făcut breton, după ce câteva poze destul de amuzante cu felina s-au viralizat pe reţelele sociale chineze şi au provocat dezbateri intense.

Deşi leul este supranumit „Regele junglei”  datorită coamei impunătoare, leul la Grădina Zoologică din Guangzhou are o imagine mai puţin regală din cauza „frizurii” ciudate. Îngrijitorii parcului zoo spun că nu au nicio legătură cu noul look al animalului, potrivit Global Times.

Duminică, un utilizator al platformei Weibo a postat fotografii cu leul în cauză, care se numeşte Hang Hang. Imaginile au fost intens comentate, iar utilizatorii i-au indicat pe îngrijitori drept responsabili pentru aspectul bizar şi amuzant al „regelui junglei”.

Îngrijitorii au spus că Hang Hang nu a fost tuns, iar coama s-ar fi redus din cauza umidităţii ridicate din atmosferă.

Hang Hang şi coama lui bizară au devenit rapid noua atracţie a grădinii zoologice. Dincolo de dezbaterile de pe platforma Weibo, Hang Hang a devenit subiect important pentru presa din China.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite