Kim Jong Un nu ar fi suferit o intervenţie chirugicală

Kim Jong Un nu ar fi suferit o intervenţie chirugicală

Kim Jong-un la inaugurarea unei fabrici de îngrăşăminte chimice

Coreea de Sud are informaţii conform cărora liderul nord-coreean Kim Jong Un nu ar fi suferit o intervenţie chirugicală, informează, duminică, agenţia Yonhap, citând un oficial din sud-coreean.

"Au existat speculaţii că preşedintele Kim a fost supus unei intervenţii chirurgicale, toate apărând din cauza unor diferenţe la mersul său", a spus oficialul, conform Reuters.
 
"Avem motive să credem că nu a fost nicio operaţie, dar nu putem spune mai mult", a adăugat el.
 
Liderul nord-coreean Kim Jong Un şi-a reluat programul public, conform agenţiei oficiale de presă de la Phenian, care relatează că acesta a participat la inaugurarea unei fabrici de îngrăşăminte chimice, la nord de capitală, în condiţiile în care nu a mai fost văzut din 11 aprilie.
 
Au existat speculaţii cu privire la starea de sănătate a lui Kim Jong Un după ce a lipsit de la ceremoniile organizate în 15 aprilie pentru celebrarea bunicului său Kim Il Sung, o sărbătoare foarte importantă în Coreea de Nord, când de obicei liderul de la Phenian vizitează mausoleul în care acesta se află.
 
Un site de informaţii specializat în Coreea de Nord, Daily NK, cu sediul la Seul, a dezvăluit săptămâna trecută că Kim Jong Un a fost operat la inimă la 12 aprilie.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: