BBC: Vizita lui Obama în Myanmar, o încercare de a înlătura influenţa Chinei

BBC: Vizita lui Obama în Myanmar, o încercare de a înlătura influenţa Chinei

Barack Obama a fost aşteptat de o mulţime de oameni pe aeroportul Yangon din Myanmar FOTO AFP

Strategia preşedintelui american Barack Obama de a se concentra asupra naţiunilor asiatice aflate în plină dezvoltare a fost descrisă de Casa Albă drept drumul către Asia. Vizita de şase ore a preşedintelui Obama în Myanmar a fost un eveniment remarcabil într-o ţară care până anul trecut era un stat cu un record al cazurilor de încălcare a drepturilor omului şi care a trăit sub una dintre dictaturile militare cele mai represive din lume.

Ştiri pe aceeaşi temă

Turneul în Asia de Sud-Est este prima destinaţie a liderului american după realegerea sa şi prima vizită a unui preşedinte american în Myanmar.

Oficialii americani au declarat că scopul acestei vizite este de a arăta susţinerea pentru reformele întreprinse de preşedintele Thein Sein, dar şi pentru explorarea zonelor în care Statele Unite pot sprijini dezvoltarea practicilor şi a instituţiilor democratice.

Un alt scop al vizitei, unul nedeclarat, precizează BBC, este îndepărtarea influenţei pe care China a exercitat-o asupra Myanmarului în anii de izolare şi de sancţiuni.

Myanmar are o relaţie istorică incomodă cu vecinul de la nord, iar dependenţa de investiţiile şi tehnologia militară a Chinei a fost dintotdeauna o sursă de disconfort.

Chiar şi aşa, vizita lui Obama a alarmat mai multe grupuri ce apără drepturile omului şi care îşi pun întrebări cu privire la motivul pentru care o vizită atât de importantă şi de simbolică a trebuit să aibă loc atât de repede, înainte de implementarea reformelor.

Schimbările din ultima vreme din Myanmar au fost atât de bruşte şi de neaşteptate, încât există încă o mare incertitudine cu privire la ce ştim cu adevărat despre această ţară, atrage atenţia BBC.

Nu ştim cu exactitate dacă ţara este condusă în cea mai mare măsură de preşedintele Thein Sein sau de către alte forţe. Mai mult, încă nu ştim ce influenţă mai exercită fostul conducător militar Than Shwe asupra noului guvern. Nimeni nu ştie cu siguranţă în ce condiţii a predat puterea: de bunăvoie sau a fost condiţionat, se întreabă jurnaliştii britanici.

În urmă cu patru ani, atunci când Obama a fost ales pentru prima dată, s-a angajat în relaţii cu adversarii SUA, acesta fiind unul dintre scopurile principale ale politicii sale externe. Eforturile sale au cules foarte puţini lauri în Iran, Coreea de Nord şi în Venezuela.

Numai în Myanmar au existat rezultate promiţătoare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: